Zvonurile s-au concretizat luni, 30 august, iar Astra a rămas și fără Albert Stahl (22 de ani).
Extrema a ajuns în Liga 1, acolo unde era dorit de mai multe echipe, acceptând, în cele din urmă, oferta Rapidului. În mutare a contat și sumele de bani oferite de doritoare pentru Astra.
Potrivit surselor Liga2.ro, transferul lui Stahl la Rapid s-a făcut pentru aproximativ 100.000 de euro. Giuleștenii au reușit astfel să ia fața cluburilor UTA, Universitatea Craiova și FC Botoșani, care l-au dorit și ele, și și-au asigurat serviciile tânărului de 22 de ani.
Conform informațiilor oferite de Rapid, contractul cu Stahl se întinde pe trei ani.
Iată ce a declarat jucătorul după ce a semnat cu ”feroviarii”:
”Mă simt foarte fericit, mi s-a împlinit un vis, acela de a ajunge la o asemenea echipă de tradiție. Am simțit spiritul Rapidului chiar pe pielea mea, când am fost la meciul cu FCSB, iar de atunci pot spune că m-am îndrăgostit de acest spirit și abia aștept să îl simt și pe teren.
Rapid înseamnă un club iubit, unic pentru suporterii pe care îi are și sunt norocos că pot juca aici.”
Rapid este al treilea club pentru care va evolua Stahl la profesioniști, după UTA și Astra. Înțelegerea dintre Astra și Rapid era concretizată de câteva zile, cel puțin asta dă impresia faptul că Stahl nu a fost inclus în lotul giurgiuvenilor pentru partida jucată în etapa a 5-a a Ligii a 2-a, cu Unirea Slobozia (scor 1-1). Asta deși evoluase în ultimele trei partide din campionat, anterior duelului cu formația lui Adrian Mihalcea.
Albert Stahl are ceva experiență la nivelul Ligii 1. Până acum, a adunat aproape 50 de partide, toate pentru Astra.
”Rapid a perfectat astăzi un nou transfer, reușind să îl achiziționeze pe Albert Stahl, mijlocașul de 22 de ani ce a semnat un contract pe trei ani.
Născut la Arad, Albert și-a început cariera de fotbalist la juniorii UTA-ei, echipă pentru care a și debutat la seniori, unde a jucat între 2016 și 2019. A urmat transferul la Astra Giurgiu, unde a jucat 47 de meciuri în două sezoane.
În startul acestei stagiuni, a jucat în trei meciuri din Liga 2, pentru Astra.
În carieră, Stahl, cel care în 2018 a dat probe la marele club german Borussia Dortmund, are o finală de Cupa României, în această vară, pierdută de Astra în fața Craiovei (2-3), mijlocașul evoluând 67 de minute pentru giurgiuveni.
CARTE DE VIZITĂ
Nume: Albert Tivadar Stahl
Data nașterii: 11.01.1999 (Arad)
Post: mijlocaș
Înălțime: 1.80 m
Picior: drept
Echipe:
2021/2022: Astra Giurgiu (L2) 3/0
2020/2021: Astra Giurgiu (L1) 34/3
2019/2020: Astra Giurgiu (L1) 13/0
2018/2019: UTA Arad (L2) 16/0
2017/2018: UTA Arad (L2) 30/1
2016/2017: UTA Arad (L2) 8/1”, îl prezintă Rapid pe jucătorul luat de la Astra.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/isi-pierde-fc-hermannstadt-presedintele-danut-coman-este-alesul-lui-nelutu-varga-la-cfr-cluj-unde-va-face-din-nou-echipa-cu-bogdan-mara-19198609
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-florin-plamada-capitanul-echipei-poli-iasi-suntem-o-echipa-care-poate-face-puncte-cu-oricine-poate-lumea-ne-ia-in-ras-acum-dar-cu-timpul-vom-arata-altfel-ce-spune-des-19198606
https://liga2.prosport.ro/special/juniori/episod-rusinos-pentru-fk-csikszereda-una-dintre-echipele-pe-care-le-are-in-liga-elitelor-a-inceput-meciul-de-la-brasov-cu-8-jucatori-si-l-a-terminat-dupa-20-de-minute-cum-s-a-ajuns-in-aceasta-situat-19198603