Albert Stahl, ca și transferat la Rapid. UTA, U Craiova și FC Botoșani l-au dorit și ele pe jucătorul Astrei

Autor: Călin MNERIE Publicat: 26 Aug. 2021, 15:49 Liga 2
Albert Stahl, ca și transferat la Rapid. UTA, U Craiova și FC Botoșani l-au dorit și ele pe jucătorul Astrei

Mai sunt două săptămâni până la finalul perioadei de transferuri în România și Albert Stahl este unul dintre fotbaliștii cei mai apetisanți de la nivelul ligii secunde.

Mijlocașul de bandă de 22 de ani a fost piesă de bază pentru Astra în sezonul precedent al Ligii 1, având 39 de apariții și marcând trei goluri. După retrogradarea ”alb-negrilor” în Liga 2, majoritatea titularilor s-au despărțit de club, iar antrenorul Florin Stîngă merge în special pe mâna fotbaliștilor de la ”satelitul” desființat.

Din informațiile noastre, viitoarea destinație a lui Stahl este ca și stabilită, așa cum anunțat și ieri. Rapidul este gata să ofere 70-80 de mii de euro în schimbul fotbalistului crescut de Atletico Arad și lansat în fotbalul mare de UTA. De altfel, gruparea ”roș-albă”, care l-a vândut grupării giurgiuvene cu 80 de mii de euro în 2019, a încercat să-l repatrieze pe Stahl, dar nu a putut satisface pretențiile financiare ale grupării patronate de Ion Niculae.

UTA, U Craiova și FC Botoșani l-au dorit și ele pe Stahl

Acum două luni, arădenilor li s-a cerut o sumă cu cinci zerouri, care, evident, nu a putut fi plătită. Totodată, Universitatea Craiova a stat, la un moment dat, în cumpănă să-l cumpere pe fotbalistul arădean cu 150 de mii de euro, însă până la urmă a spus pas.

Inclusiv un club din prima ligă maghiară s-a interesat de serviciile lui Albert Stahl, dar nici acesta nu a dorit să plătească peste 100 de mii de euro pentru serviciile sale.

FC Botoșani este un alt club din fruntea Ligii 1 care a fost și este interesată de Stahl.

  • Albert Stahl a jucat în trei din cele patru meciuri ale Astrei în acest sezon de Liga 2, în ultimele trei runde mai exact. De două ori a început ca titular și niciodată nu a fost integralist.

Stahl are șanse să semneze cu Rapid în curând

Între timp, pretențiile Astrei au scăzut, fiindcă e clar că nu pot ține cu forța un fotbalist care merită să joace mai sus și ar face și ceva bani de pe urma transferului său. Negocierile cu Rapid ar trebui să se finalizeze în aceste zile, iar Stahl ar urma să fie al treilea ex. astral care va îmbrăca tricoul ”alb-vișiniu” începând cu această vară, după Ljuban Crepulja și Romario Moise.

”Este un jucător interesant, un jucător dorit de câteva echipe din Liga 1. Chiar și de cele importante. De exemplu, două dintre ele sunt din jumătatea de sus a clasamentului. Nu cred că se pune problema să mai continue la Astra după această vară, lucrurile sunt clare, la fel ca și în cazul lui Gheorghe. Sunt doi jucători foarte buni, care merită să joace în Liga 1. Au arătat și sezonul trecut că pot juca oriunde”, au spus sursele Liga2.ro despre situația lui Albert Stahl, al cărui contract cu Astra expiră în 2023.

Ceva regrete există și în tabăra echipei UTA, care – poate – a renunțat prea ușor la fotbaliști precum Hlistei sau Stahl, arădeni get-beget, care pot face furori în tricoul unei mari rivale din fotbalul românesc. Alți doi foști utiști, Horațiu Moldovan (singurul portar neînvins în primele 6 etape din elită) și Alexandru Albu sunt și ei oameni de bază în echipa pregătită de Mihai Iosif, care ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1.

Autor: Călin MNERIE Publicat: 26 Aug. 2021, 15:49 Liga 2
Pe aceeași temă