OFICIAL | Dinamo și-a prezentat noul sponsor principal. Sigla cu câini, în continuare pe echipament

Marius ANGHEL 03 Aug. 2022, 19:26 Liga 2

Cu o zi înainte de debutul istoric în campionatul Liga 2, competiție în care nu a evoluat niciodată de la înființarea sa, de 74 de ani, Dinamo și-a prezentat noul sponsor oficial și, totodată, cum va arăta echipamentul de joc cel puțin în prima parte a sezonului, cât și sigla care se va afla pe echipament.

  • Cei din programul ”Doar Dinamo București”, o asociație a suporterilor care sprijină financiar clubul de câțiva ani, informaseră oficial în urmă cu două zile despre acest nou sponsor principal, însă în presă numele companiei era cunoscut de o perioadă mai îndelungată.

888, noul sponsor principal al clubului Dinamo

888, o companie de gambling, este noul sponsor principal al clubului Dinamo. Prezentarea oficială a fost făcută de administratorul special Vlad Iacob și de unul dintre reprezentanții companiei, Pedro Barreda Cabanillas.

”888 este noul sponsor principal al clubului Dinamo 1948 București pentru sezonul competițional 2022-2023, a anunțat administratorul special Vlad Iacob pentru paginile oficiale de Facebook și Instagram.
Una dintre cele mai importante companii de gambling din lume, cu mărci de renume internațional, 888 va apărea în sezonul 2022-2023 pe noile echipamente de joc, de prezentare și de antrenament ale echipei noastre.
Totul despre 888
În 2022, 888 a achiziționat afacerea internațională (în afara SUA) a lui William Hill pentru a crea un lider global în industrie. Cu sediul central în Gibraltar și listat la Londra, 888 operează din 15 birouri în întreaga lume și are aproximativ 12.000 de angajați la nivel global.
Biroul 888 din România, cu 300 de angajați, se află la mai puțin de 5 kilometri de Stadionul Dinamo și joacă un rol esențial în dezvoltarea de produse unice și diferențiate.
Misiunea grupului este de a conduce lumea jocurilor de noroc în crearea celor mai bune experiențe de pariuri și de joc, aducând momente de neegalat de emoție vieții de zi cu zi a oamenilor. Reușește acest lucru prin dezvoltarea tehnologiei de ultimă generație și a produselor bogate în conținut, care oferă clienților din întreaga lume pariuri și jocuri de divertisment distractive, corecte și sigure.
Grupul deține și operează mărci de renume internațional, inclusiv 888casino, 888sport, 888poker, William Hill și Mr Green. În plus, 888 operează marca SI Sportsbook în SUA în parteneriat cu Authentic Brands Group”, informează Dinamo.

”Suntem bucuroși să anunțăm noul sponsor oficial și să le urăm bun venit partenerilor de la 888 chiar înainte de startul noului sezon. 888 are legături strânse cu București, cu România și împărtășește dorința noastră ca Dinamo să reușească promovarea în prima ligă. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa 888 în noua ediție de campionat”, a declarat Vlad Iacob.

”Suntem încântați să anunțăm sponsorizarea Dinamo București, unul dintre cele mai puternice cluburi de fotbal din România. Prin acest parteneriat ne întărim angajamentul față de comunitatea locală și piața din România. Suntem încântați să sprijinim echipa în noul sezon și să jucăm un rol cheie în acest capitol al istoriei sale lungi”, a spus și Pedro Barreda Cabanillas.

Dinamo joacă la Clinceni, cu Progresul Spartac, în prima etapă a Ligii 2. Sigla cu cei doi câini, în continuare pe echipament

Cu ocazia acestui anunț, Dinamo și-a prezentat și principalul tricou de joc al echipei, tot de la Macron, pe pieptul căruia se află noul sponsor principal și, în continuare, sigla cu cei doi câini care aparține lui Nicolae Badea și care, se pare, că o va lăsat la dispoziția clubului, chiar dacă la un moment dat nu mai dorea acest lucru.

În prima etapă a sezonului de Liga 2, ediția 2022-2023, Dinamo joacă în deschidere, joi, 4 august, de la ora 17:00, pe stadionul din Clinceni, cu nou-promovata Progresul Spartac.

Inițial, meciul era programat la Buftea, de la ora 18:00, însă s-ar fi desfășurat fără spectatori, astfel că Progresul a făcut demersuri pentru a-l muta la Clinceni și a reușit acest lucru.

Dinamo, în echipament Macron și în noul sezon

UPDATE: Ulterior, Dinamo și-a prezentat și echipamentele de joc pentru noul sezon.

”Noul echipament oficial Macron
Dinamo 1948 prezintă primele imagini cu noul echipament oficial de joc pentru sezonul competițional 2022-2023, produs de partenerul tehnic Macron.
Echipamentele oficiale pentru sezonul 2022-2023 vor putea fi comandate pe shop.dinamo1948.ro, noul magazin online al clubului nostru, programat să fie lansat în următoarele zile.
Cu numele şi numărul jucătorului favorit sau cu numele şi numărul dorit, fiecare suporter dinamovist îşi poate personaliza tricoul oficial doar pe shop.dinamo1948.ro!”, a transmis clubul alb-roșu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cinci-dintr-un-foc-dinamo-si-a-prezentat-cinci-noi-jucatori-si-ajunge-la-10-achizitii-cu-doua-zile-inainte-de-debutul-in-liga-2-19239214

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ddb-tine-in-viata-dinamo-suma-pe-care-suporterii-au-virat-o-catre-club-cati-jucatori-a-promis-noul-administrator-special-ca-va-mai-aduce-si-stadionul-unde-ar-putea-fi-jucate-meciurile-de-acasa-19239188

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-dinamo-se-joaca-pe-un-alt-stadion-cu-spectatori-victorie-anunta-clubul-nou-promovat-care-spune-ca-a-primit-mai-multe-lovituri-legate-de-organizarea-acestui-j-19239178

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ddb-a-anuntat-cine-va-fi-noul-sponsor-principal-la-dinamo-eram-atasati-sentimental-de-el-inca-din-2006-19239140

Marius ANGHEL 03 Aug. 2022, 19:26 Liga 2
Pe aceeași temă