CSM Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2016 pe dezamăgitorul loc 14 în Liga 2, după ce în cele 19 meciuri din 21 de etape scurse până acum a înregistrat doar 4 victorii, 7 egaluri și 8 înfrângeri. Cu 19 puncte acumulate în clasament, gruparea vâlceană va ierna la șase puncte distanță de ultima echipă care va retrograda, CS Balotești. Se anunță însă o iarnă grea pentru CSM, cea mai grea din existența de până acum a clubului, care ar putea să își închidă definitiv activitatea.
Remiza de la Timișoara, 1-1 cu ASU Poli, ar putea fi ultimul meci din istoria clubului oltean după ce primăria orașului Râmnicu Vâlcea a anunțat că își retrage orice sprijin financiar de la CSM, în timp ce acționarul principal, Damila, a transmis că nu finanțează de unul singur echipa din Liga 2. În această situație, CSM Râmnicu Vâlcea are șanse foarte mari să se desființeze în această iarnă, urmând a lăsa campionatul Ligii 2 cu încă o echipă în minus, după Șoimii Pâncota și ACS Berceni.
Primarul orașului Râmnicu vâlcea, Mircia Gutău, spune că decizia ca instituția pe care o conduce să se retragă de la CSM e luată pentru a respecta legea. Edilul a mai explicat că, zilele trecute, Curtea de Conturi l-a informat cu privire la noile reglementări în ceea ce privește finanțarea cluburilor de către administrațiile locale.
„Lumea trebuie să înțeleagă că eu nu am retras sprijinul financiar al echipei de fotbal, doar că am intrat în legalitate în ceea ce privește finanțarea ei. Adică, vom da în continuare bani, doar că, de acum, ei vor fi cheltuiți așa cum trebuie. În urma raportului Curții de Conturi, am fost înștiințați că primăria nu are cale legală de a aloca bani pentru salariile jucătorilor ori ale activități sportive. Nu vreau să încalc legea și să intru în pușcărie. Sunt opt județe în țară, cu echipe unde există mari probleme în acest sens. Printre acestea, se numără și Pandurii Târgu Jiu”, a spus, pentru arenavalceana.ro, Gutău.
„Probabil că banii comunității erau folosiți și pentru salarii. De aici și marea dezamăgire”
Edilul a comentat și posibilitatea ca CSM să se desființeze în această iarnă, precizând că managerul clubului, Lucian Munteanu, nu prea a înțeles ceea ce i-a explicat. „Eu am avut o discuție, zilele trecute, cu managerul general din Zăvoi, Lucian Munteanu. El mă întreba ce va face, de acum încolo, dacă echipa nu va mai primi bani. Păi, echipa va primi aceiași bani, doar că ei vor ajunge acolo unde trebuie, unde spune legea. Probabil că nu a înțeles ceea ce i-am explicat. La discuție, a participat și lichidatorul judiciar, care se ocupă de CSM. El mi-a dat dreptate. Probabil că, până a veni eu la primărie, banii comunității erau folosiți și pentru salarii. De aici și marea dezamăgire”, a mai declarat Mircia Gutău.
În asocierea de la CSM Râmnicu Vâlcea, Laurențiu Nițu este acționar majoritar, cu 66%, iar acționari minoritari sunt Consiliul Local (33%) și Lucian Munteanu (1%).
Articol scris de Marius ANGHEL