„Nu este un meci decisiv”

25 Mar. 2010, 11:08 Liga 2

Petrolul Ploiești – Farul Constanța,
meciul vedetă al etapei a XXI-a, nu este decisiv la promovare în
opinia antrenorului oaspeților de duminică, Ștefan Stoica.

Prin prisma remizei de duminică dintre Sportul și Petrolul, pentru
cei de la Farul Constanța, rezultatul întâlnirii de gradul 0
programate în această dumică, pe „Ilie Oană” nu este decisiv, dar
este important în lupta pentru promovare. „N-aș spune
că este un meci decisiv. Mai sunt multe puncte puse în joc, se mai
pot întâmpla multe lucruri. Asta nu înseamnă că nu vom aborda
meciul cu Petrolul la victorie, pentru că este firesc că echipa
care va câștiga își va spori șansele la promovare”
,
ne-a declarat, ieri, antrenorul Farului, Ștefan Stoica.

Acesta a adăugat că se așteaptă la un meci foarte dificil, la
Ploiești. „Petrolul nu este o echipă care să se apere
tot timpul, așa cum am pățit, în etapa trecută, cu cei de la
Brănești. Petrolul este, în opinia mea, o formație mai bună decât
Victoria Brănești, așa că ne așteaptă un meci foarte
dificil”
, a mai spus tehnicianul Farului.

În etapa trecută, Farul a pierdut în minutul 88 partida disputată
pe teren propriu cu Victoria Brănești, golul fiind marcat la
singura ocazie a ilfovenilor. De altfel, după imediat după meci,
dar și în zilele ce au urmat, constănțenii au criticat în termeni
duri maniera de arbitraj, sugerând că liderul Seriei I este ajutat
sistematic de către brigăzile de arbitri. În acest sens, Farul a
depus un memoriu împotriva arbitrilor Adrian Comănescu – Florin
Păunescu și Nicolae Dobrică, cei care au oficiat jocul cu
Brăneștiul.

Articol scris de Ciprian
Radu

25 Mar. 2010, 11:08 Liga 2
Pe aceeași temă