Clubului Viitorul Pandurii i se cere falimentul! Ultimul fotbalist care solicită acest lucru

Andrei PASCU 17 Mar. 2023, 16:04 Liga 2
Clubului Viitorul Pandurii i se cere falimentul! Ultimul fotbalist care solicită acest lucru

Viitorul Pandurii, aflată în insolvență de mai bine de un an, trece prin momente grele, iar asta nu doar din perspectivă sportivă.

Situația financiară e una și mai complicată, iar tot mai mulți foști angajați cer falimentul formației din Târgu Jiu, în urma restanțelor salariale pe care nu le-au primit.

Tot mai mulți foști angajați solicită falimentul clubului Viitorul Pandurii

Sunt fotbaliști care au jucat pentru Viitorul Pandurii și nu vor să facă anumite compromisuri, să lase de la ei, iar în ultimele săptămâni s-au tot adunat cererile de intrare în faliment. Unul dintre cei care doresc acest lucru este George Tudoran, mijlocaș lateral în vârstă de 27 de ani, liber de contract în acest moment, ultima dată la Poli Timișoara, care a jucat la Viitorul Pandurii până în vara anului trecut.

În aceeași situație se mai află și Paul Mitrică și Ciprian Rus, în privința lor existând datorii la masa credală. În total, e vorba de un număr de 24 de jucători înscriși la masa credală, care își cer banii de pe urma contractelor cu clubul din Gorj, aflat, iată, într-o situație foarte grea.

Nu doar foștii fotbaliști își cer salariile, ci și foștii antrenori, în categorie fiind, de exemplu, și Eugen Trică (foto articol) și Ovidiu Dănănae.

UPDATE: Eugen Trică susține că el nu a solicitat falimentul clubului din Târgu Jiu. ”Conducerea clubului Viitorul Pandurii mi-a îndeplinit toate îndatoririle față de mine, astfel că eu nu fac parte dintre cei care solicită falimentul clubului”, a declarat Trică pentru Liga2.ro.

Eugen Trică și Ovidiu Dănănae cer și ei falimentul echipei Viitorul Pandurii

În această perioadă, a stării de insolvență, administratorul special Călin Vladimirescu, nimeni altul decât soțul fostei președinte a Luceafărului Oradea (Lucia Vladimirescu), când echipa era în Liga 2, între timp retrogradată și din Liga 3 și îngropată în datorii, și la care era implicat, din umbră, același Nicolae Sarcină, omul care conduce Viitorul Pandurii.

Călin Vladimirescu trebuia să se asigure de plata salariilor către cei care au venit la echipă după intrarea în insolvență, doar că acest lucru nu s-a întâmplat și se cere tot mai des falimentul clubului. În plus, Călin Vladimirescu a activat la Viitorul Pandurii și ca delegat, de-a lungul anilor.

La începutul lunii februarie a avut loc un termen în privința dosarului de faliment al echipei Viitorul Pandurii, dar Tribunalul Gorj a decis amânarea pentru 22 martie.

În privința creditorilor, în privința cărora este vorba de asemenea de falimentul clubului, în categorie se află Primăria Târgu Jiu, TPSUT SRL, Succes All Security SRL, Succes Dezvoltare SRL, TPSUD SRL, Succes Nic Com SRL.

La data de 04.02.2022 ASOCIAȚIA CLUBUL SPORTIV VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență exprimându-și intenția de reorganizare (declarație prevăzută de art. 67 al. 1) lit. g) din Legea 85/2014), iar la data de 14.02.2022 prin Încheierea nr. 7 pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Gorj – Secția a II-a Civilă, a fost admisă această cerere și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 503/95/2022, fiind numit administrator judiciar FORINSOLV SPRL Craiova”, se arată în Planul de Reorganizare al clubului, citat de Pandurul.

Vlad Rusu taxa procedura de insolvență demarată de Viitorul Pandurii

Unul dintre fotbaliștii care au atacat public cele întâmplate la Viitorul Pandurii a fost Vlad Rusu, care a dezaprobat total faptul că echipa a intrat în insolvență și semnala, la scurt timp după deschiderea procedurii, cele întâmplate în interior, cu privire la problemele financiare și modul în care a fost tratat.

El recunoștea faptul că și-a plătit singur o operație, iar conducerea nu se arăta interesată de situația sa.

”Vrem performanțe și calificări la campionate mondiale și europene într-un fotbal mizerabil, în care bătaia de joc este la ordinea zilei. Vrem tehnologie VAR și arbitraje corecte, de acord. Dar să avem un fotbal în care jucătorii și antrenorii să fie plătiți pentru munca pe care o depun, nu vrem?? Răspunsul desigur că este NU! După multe cluburi care au apelat la această înșelătorie legală numită insolvență, acum vine și rândul echipei Viitorul Pandurii Târgu Jiu (echipă cu care sunt sub contract până la 30 iunie 2022) să intre în acest club select…căci de ce nu?! Dacă regulamentul ne-o permite, proști să fim să nu profităm.

”De la accidentarea suferită pe 29 august 2021 (meci vs Chiajna), în urma căreia am fost supus unei intervenții chirurgicale și până azi, când scriu aceste rânduri, nimeni, dar absolut nimeni din ‘conducerea’ acestui club nu m-a sunat sau nu m-a întrebat de sănătate. Mai e cazul să spun și că din luna iulie 2021 nu am primit niciun leu de la această echipă și că operația și recuperarea le-am plătit din propriul buzunar?! Nu cred, se subînțelege! Dar vorba aia… Dacă în Liga 1 nu se plătesc salariile câte 9-10 luni, la Liga 2 sau Liga 3 ce pretenții să ai?!? Menționez că, în tot acest timp, am depus 3 memorii, pe care de altfel le-am și câștigat. Dar ce să vezi, insolvența face minuni…și de unde aveai de primit 6 salarii, dintr-o dată se întâmplă o magie și nu mai ai de primit nimic, iar clubul își vede liniștit în continuare de treabă. Cel mai important aspect e că acest minunat ‘fotbal’ continuă să meargă mai departe, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, dar în schimb avem pretenții. O mocirlă din care sunt convins că nu vom ieși niciodată, ba mai mult, va fi mai rău de atât în anii ce urmează”, preciza Vlad Rusu în urmă cu un an, la puțin timp după ce Viitorul Pandurii intra în insolvență.

Florin Stîngă, în litigiu cu Viitorul Pandurii

De altfel, Viitorul Pandurii se află în litigiu cu Florin Stîngă, antrenor de care s-a despărțit în iarnă și care încă figurează în acte ca ”principal”. Din acest motiv, Călin Cojocaru, omul care conduce partea sportivă a echipei, este trecut în raportul de joc ca director tehnic.

Stîngă, pentru că aparent avea o relație bună cu patronul Nicolae Sarcină, spunea de multe ori public că la club nu sunt probleme și beneficiază de toate condițiile, deși în realitate nu era așa, iar dovezi sunt cererile de faliment care vin pe adresa clubului din Târgu Jiu.

Viitorul Pandurii, locul 3 în Grupa B a play-out-ului de Liga 2

Viitorul Pandurii intră în play-out cu 25 de puncte, de pe locul 3 în Grupa B, acolo unde a fost repartizată luni, când a avut loc și tragerea la sorți pentru stabilirea țintarului. E la opt puncte de locul 5, care duce la barajul de menținere, astfel că rămânerea în Liga 2 e ca și asigurată.

Primele locuri în Grupa B ale play-out-ului sunt ocupate de Concordia Chiajna și FC Brașov, cu 29, respectiv 28 de puncte, iar în prima rundă Viitorul Pandurii va întâlni chiar FC Brașov, în deplasare.

După duelul de la FC Brașov, din prima etapă a play-out-ului, din deplasare, din prima etapă, Viitorul Pandurii va primi vizita formației Unirea Constanța.

Foto: Viitorul Pandurii și Justinel Stăvaru (Mediafax Foto)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/atanas-trica-incantat-de-cum-a-inceput-anul-la-steaua-19263508

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-reportaj-la-clinica-prosport-i-a-insotit-pe-bordusanu-si-buleica-fotbalistii-lui-dinamo-in-cel-mai-greu-moment-al-carierei-lor-m-am-gandit-sa-ma-las-19263504

https://liga2.prosport.ro/seria-1/intelegerea-dintre-apch-si-redwhite-19263500

https://liga2.prosport.ro/seria-1/numai-vesti-bune-la-poli-iasi-inainte-de-debutul-in-play-off-19263472

 

 

Andrei PASCU 17 Mar. 2023, 16:04 Liga 2
Pe aceeași temă