Falimentul echipei Viitorul Pandurii și, implicit, dispariția ei în plin campionat, după doar nouă etape de Liga 2, nu au rămas fără ecou în spațiul public. A reacționat și Robert Ilyeș, antrenorul celor de la FK Miercurea Ciuc, care a declarat că, din punctul său de vedere, Viitorul Pandurii nu trebuia să înceapă întrecerea!
Indirect, Ilyeș a transmis faptul că Federația Română de Fotbal trebuia să fie atentă la situația echipei din județul Gorj, fiind nevoie ca problemele financiare din club, care se și afla în insolvență, să ridice anumite semne de întrebare.
Problemele erau, așadar, cunoscute la Viitorul Pandurii, iar situația în care se găsește acum Liga 2, cu falimentul anunțat al echipe, nu face nimic altceva decât să pună într-o lumină proasta munca celorlalte cluburi, din punctul de vedere al lui Robert Ilyeș.
FK Miercurea Ciuc a jucat cu Viitorul Pandurii în etapa a 2-a (foto articol), a învins-o fără probleme, dar a fost nevoită să facă și o deplasare lungă, până la Turnu Severin, astfel că a cheltuit, după cum a declarat Robert Ilyeș recent, bani pentru a se prezenta la meci, pe când anumite echipe vor lua automat trei puncte pentru partidele cu Viitorul Pandurii, de acum înainte.
Altfel, din altă perspectivă, după cum a punctat Ilyeș, va fi un scenariu nu tocmai în regulă nici pentru echipele care nu au evoluat cu Viitorul Pandurii și ar fi trebuit să o facă, pentru că vor fi nevoite să schimbe ciclul de pregătire dintr-o săptămână.
Prima echipă care trebuia să întâlnească Viitorul Pandurii după faliment este Unirea Ungheni, dar, din fericire pentru formația lui Eusebiu Tudor, s-au făcut eforturi și s-a reușit stabilirea unui amical în locul partidei cu gorjenii, urmând să întâlnească Universitatea Cluj.
”Cred că nu ar fi trebuit să fie acceptați de la bun început! Dacă nu există un proiect serios și nu sunt asigurate resursele necesare, atunci nu ar fi trebuit să ia startul în campionat, pentru că astfel se pune în lumină proastă munca tuturor echipelor participante.
Din păcate, acest deznodământ jalnic și dureros ne costă și pe noi trei puncte, puncte pe care le pierdem în clasament. Dincolo de acest aspect esențial, să menționăm cheltuielile pe care le-am făcut cu deplasarea, cu pregătirea. Și celelalte echipe vor fi afectate, neavând meci programat într-o anumită etapă și neputând să dispute meci amical.
Așa că un ciclu săptămânal va fi compromis. Este dificil pentru un colectiv tehnic să-și țină echipa în formă timp de două săptămâni doar prin antrenamente, fără meci”, a spus Robert Ilyeș în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei din etapa a 10-a din Liga 2, cu FC Bihor.
Viitorul Pandurii era cea mai slabă echipă din Liga 2 până la faliment, având doar un punct în nouă meciuri. Singurul punct fusese acumulat în meciul din chiar prima etapă a noului sezon, 0-0 cu FC Bihor, la Oradea.
În rest, a bifat înfrângeri pe linie și în runda trecută, a 9-a, a cedat la ”masa verde” partida cu CSC Șelimbăr, la care nu s-a prezentat din cauza problemelor financiare. Zilele trecute, Viitorul Pandurii a anunțat falimentul.
Foto: Viitorul Pandurii și Gheorghe Flușter (Sport Pictures)