Antrenorul Viorel Moldovan a declarat, vineri, referitor la posibilitatea ca Hussein Abdullah Hussein Al Ahmar, fiul unui șeic din Yemen, să investească la gruparea giuleșteană, că această poveste reprezintă doar un nou episod din serialul „Se vinde Rapidul”.
„E un deja-vu. Din serialul «Se vinde Rapidul» urmăriți un nou episod. Acum serios, să vină și să facă treabă. Să vină cu bani și e binevenit. Oricine, poate să fie prinț, om de afaceri străin sau român, nu contează”, a spus Moldovan.
Întrebat dacă a discutat cu jucătorii despre prințul din Yemen, Moldovan a răspuns în glumă: „Da, o să îl așteptăm cu pâine și sare. Am și vorbit la bucătărie să pregătească pâine, sare și pălincă. Noi suntem gazde primitoare. Glumesc, nu am discutat cu jucătorii, dar au citit și ei prin ziare”.
Tehnicianul a adăugat că a pregătit o listă de jucători pe care i-ar dori în cazul promovării în Liga I, dar a explicat că este dificil să vorbească despre achiziții având în vedere situația financiară a clubului. „Am pregătit și o listă de jucători pentru la vară, dar totul se învârte în jurul aspectului financiar. Ai bani, poți să aduci, nu ai, mai aștepți. Important este să promovăm, după aceea o să vedem ce putem aduce de pe această listă”, a menționat Moldovan.
Prezent la conferința de presă, președintele FC Rapid, Nicolae Manea, a glumit la rândul său despre eventualitatea ca prințul din Yemen, ajuns miercuri seară la București, să investească în clubul giuleștean. El a afirmat că „Prințul” este jucătorul formației Steaua, făcând referire la porecla fotbalistului Adrian Cristea. „Prințul? Eu știu că are contract în continuare cu Steaua. Glumesc. Lucrul ăsta nu poate să îl spună decât domnul Zamfir. Noi, restul, nu avem cunoștință. Dacă vine prințul ăsta, e binevenit, îl primim cu drag. Dar nu pot eu să spun că a venit prințul și a cumpărat Rapidul. Despre asta discută cu Zamfir. Că este în țară știm și noi, am înțeles că s-a anunțat la meci, s-ar putea să vină și aici să vadă baza de pregătire, dar concret nu știm nimic. De ce să amăgim oamenii să le spunem altceva? S-a mai auzit și că vine domnul Porumboiu, dar eu personal nu am auzit nicio declarație de-a dânsului că ar fi dorit să vină. Eu îmi doresc să se termine o dată această perioadă de incertitudini, că o fi prințul, că o fi Porumboiu sau altcineva, dar sper să se încheie”, a precizat Manea.
Oficialul a confirmat informația publicată de site-ul Digi Sport, conform căreia la sediul FC Rapid a fost trimisă în vederea decontării o factură în valoare de 9.295 de lei reprezentând transportul cu elicopterul al investitorului din Yemen pe ruta București – Zimnicea și retur. Manea a explicat însă că documentul nu a fost decontat și că din punctul de vedere al clubului este nul. „Acest charter sau planor ce e, că altceva nu știu ce să meargă la Zimnicea… Această factură venită pe adresa clubului nu are nicio valabilitate. Clubul Rapid nu a plătit niciun leu pentru acest avion sau ce e. Orice factură sau act trebuie semnat de doamna administrator judiciar și dânsa nu a semnat. Deci acel document este nul”, a spus președintele.
În ceea ce privește declarațiile conducătorilor FC Clinceni, conform cărora se vor adresa la TAS în cazul în care FC Rapid primește licența pentru ediția viitoare a Ligii I, Nicolae Manea a menționat că aceste amenințări la adresa federației în plin proces de licențiere nu sunt normale.
„Înțeleg că este o echipă al cărei ultim nume este Clinceni, pentru că din ce știu până acum a fost ASC Buftea. Dar primarul de acolo nu i-a mai susținut și echipa s-a mutat la Clinceni. Deși eu știu că echipa Clinceniului este în Liga a III-a și luptă la promovare. E, din partea acestui club au venit niște declarații lipsite de bun simț. Reprezentanții unei echipe obscure, care s-a înființat cum s-a înființat, au început să vorbească despre Rapid. Nu poți să ameninți federația și pe acei oameni care judecă licențele că dacă Rapid ia licența ei se duc și dau în judecată”, a spus Manea.
El a adăugat că îi este „jenă că Rapid a ajuns să joace cu FC Clinceni”. „Eu zic să își vadă de treaba lor și să lase Rapidul în pace. Noi nu avem nimic cu Clinceni, îl respect pe omul care bagă bani acolo. Sincer, mie mi-e și jenă că Rapid a ajuns să joace cu Clinceni. Nu vreau să îi jignesc, dar să își vadă de treaba lor. Nu știu ei ce datorii are Rapidul, au cumva acces la dosarul nostru? Eu am încredere că o să promovăm și o să luăm și licența și apoi pot să facă ei petiții și la Gingis Han”, a precizat Manea.
Președintele este convins că Rapid va primit licența pentru sezonul viitor al Ligii I. „Am fost cu administratorul judiciar, am dus oamenilor dosarul nostru, dânșii ne-au zis să mai aducem niște acte și le-am dus. Totul e în regulă, acum așteptăm verdictul. Sincer, nu văd de ce nu am lua licența”, a mai spus Manea.
Articol scris de Marius Țone (Mediafax)