Manea: „Meciul cu Steaua din prima etapă se va disputa pe Giulești sau Arena Națională”

Marius ANGHEL 02 Jul. 2014, 17:08 Liga 2
Manea:**

Partida Rapid – Steaua, programată în prima etapă a ediției 2014-2015 a Ligii I, se va disputa pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu sau pe Arena Națională, a anunțat, miercuri, președintele grupării giuleștene, Nicolae Manea.

„Cred că nu îl vom putea juca pe Giulești acest meci cu Steaua… Dar vom vedea, dacă punem anumite lucruri la punct am putea juca și pe Giulești. În cazul în care nu jucăm pe Giulești, vom juca pe Arena Națională. O să vină lume multă, așa că o să plătim chiria din încasări. Chiar ne convine că o să luăm bani mai mulți”, a spus Manea la finalul tragerii la sorți a programului ediției 2014-2015 a Ligii I.

Chiar dacă echipa s-a reunit târziu și lotul pentru următorul sezon nu este definitivat, Nicolae Manea susține că Steaua nu va avea un meci ușor cu Rapid. „Că jucăm cu Steaua în prima etapă e cu atât mai bine, noi oricum trebuie să jucăm cu fiecare echipă în parte. Vom reveni în forță cu echipa campioană. Eu mă bucur că jucăm cu Steaua. Nu cred că e o diferență așa de mare, și când jucam eu la Rapid era diferență, dar chiar și așa mai băteam și Steaua și Dinamo. O să vedeți că nu va fi deloc ușor pentru Steaua”, a precizat președintele FC Rapid.

Rapid va debuta în noul sezon în turul preliminar al Cupei Ligii cu formația CS Universitatea Craiova, iar în cazul în care va trece de gruparea olteană, nou-promovată și ea, atunci va juca tot împotriva Stelei, pe teren propriu.

Valeriu Argăseală: „Dacă Liga I ar începe acum, ar fi ușor cu Rapid”

Președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, miercuri, după stabilirea programului sezonului 2014/2015 al Ligii I, că în cazul în care campionatul ar începe în această săptămână, atunci echipa campioană ar învinge pe Rapid, în prima etapă.

„Dacă ar începe campionatul în momentul de față, probabil că ar fi ușor cu Rapid, însă nu prea știu cum o să se organizeze Rapidul, cu toate că mi-aș dori ca și Rapidul să se organizeze, pentru că văd că vin investitori noi și asta e foarte bine pentru fotbalul românesc”, a spus Argăseală.

Oficialul stelist este de părere că meciul cu Rapid, din prima etapă a Ligii I, se va disputa pe Arena Națională. „Este un meci de tradiție și cred că meciul va fi cu atât mai interesant, cu cât el se va disputa pe Arena Națională, pentru că nu cred că Stadionul Giulești îndeplinește condițiile”, a completat Argăseală.

El a precizat că până la meciul cu Rapid, Steaua va trebui să întâlnească pe Astra Giurgiu, în Supercupa României. „Începem cu Astra pe 11 iulie, după care avem două meciuri cu Rapid, în Cupa Ligii și în campionat. Jucăm cu Craiova și după aia cu CFR Cluj. Campionatul, indiferent cu cine îl joci sau când îl joci, tot greu este”, a subliniat Argăseală.

Oficialul stelist susține că echipa pregătită de Constantin Gâlcă nu a intrat încă în formă și de aceea a pierdut toate meciurile amicale. „Noi încă nu am intrat în formă ca să fim în scădere de formă. Noi abia am venit din vacanță, am început să facem acumulări, cantonamente și e o perioadă specifică de încărcare a jucătorilor și uneori este foarte greu să evaluezi starea de pregătire a jucătorilor. Trebuie văzut doar după ce se termină cantonamentul și în primul meci cu Astra”, a adăugat Argăseală.

Președintele CA al FC Steaua a afirmat că până la începerea campionatului jucătorii se vor acomoda cu stilul de lucru al lui Gâlcă. „El (n.r. – Constantin Gâlcă) nu este mulțumit, pentru că rezultatele nu îl satisfac. El dorește să câștige toate meciurile, însă încet-încet, cu timpul, se va obișnui și echipa cu metodele de pregătire pe care le-a impus el”, a explicat Argăseală.

Pentru prima manșă din al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor, contra norvegienilor de la Stromsgodset IF, Steaua va susține mai multe ședințe de pregătire pe terenul sintetic al bazei de la Buftea, pentru a se acomoda cu suprafața pe care se va disputa partida internațională, a anunțat Argăseală: „Am vorbit deja la Buftea, o să facem două antrenamente. O să fie ceva mai aparte, însă și la Vilnius tot pe un teren sintetic am jucat și ne-am calificat”.

Valeriu Argăseală a menționat că Steaua este interesată de transferul mijlocașului echipei Pandurii Târgu Jiu, Paul Anton, însă acesta nu este lăsat să plece de către gruparea gorjeană. „Anton este dorit, însă dacă Pandurii spun că niciun jucător nu va pleca de acolo până în iarnă, noi nu putem să luăm un jucător care este sub contract”, a mai spus Argăseală, care a precizat că este posibil ca după calificarea echipei în grupele Ligii Campionilor, mai mulți jucători să fie lăsați să se transfere în străinătate.

Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)
Foto: Bogdan IORDACHE

Marius ANGHEL 02 Jul. 2014, 17:08 Liga 2
Pe aceeași temă