Etapa a 3-a a play-out-ului de Liga 2 a fost cea în care Minaur Baia Mare a stat, conform tragerii la sorți care a avut loc la finalul sezonului regular. Maramureșenii au fost însă interesați de rezultatele înregistrate, deoarece și de ele depind pentru a se salva de la retrogradare.
Minaur Baia Mare e în luptă directă cu Metaloglobus pentru poziția care duce în barajul de menținere în Liga 2, iar bucureștenii au înregistrat un rezultat așteptat de Vasile Miriuță, anume un eșec.
Metaloglobus nu a putut scoate nici măcar un punct pe terenul echipei FK Miercurea Ciuc, scorul final fiind 2-1 pentru echipa antrenată de Robert Ilyeș. În Grupa A, diferența dintre cele două, locul 5, respectiv locul 6, e de două puncte, 22 la 20 în favoarea Metaloglobusului.
Clubul din Maramureș a emis un comunicat în urma rezultatului de la Miercurea Ciuc, ideea fiind aceea că șansele pentru evitarea retrogradării directe au crescut în mod evident.
Însă, o amenințare devine și locul 7 al grupei, ultimul, Poli Timișoara, care a ajuns la 19 puncte după ce a trecut și de Unirea Slobozia, scor 2-1, și a bifat al doilea succes la rând.
”Au crescut șansele de salvare pentru Minaur.
Etapa a treia din play-out s-a disputat sâmbătă, 8 aprilie. CS Minaur Baia Mare n-a jucat, având liber în această rundă, dar șansele sale de salvare de la retrogradare au crescut, după ce Metaloglobus a pierdut la Miercurea Ciuc. A venit însă foarte aproape Poli Timișoara, care s-a impus în deplasarea de la Slobozia, dar trebuie să spunem că bănățenii au un meci în plus față de cele două echipe aflate în clasament deasupra sa.
După trei runde (din șapte), Minaur a recuperat trei puncte față de Metaloglobus, dar tot mai sunt încă două. Ambele echipe mai au de jucat patru meciuri, două acasă și două în deplasare. |n cealaltă serie, Unirea Constanța a încheiat deja conturile cu Liga 2, iar pentru salvarea se bat Ripensia și Progresul Spartac, cu avantaj pentru a doua echipă, care are un meci mai puțin și trei puncte în plus. Una dintre ele va ajunge însă în barajul pentru menținere”, se arată pe site-ul echipei Minaur Baia Mare.
Minaur Baia Mare ocupă locul 6 în Grupa A a play-out-ului de Liga 2. E la două puncte de locul 5, Metaloglobus, poziție care duce în barajul de menținere în Liga 2, dar bucureștenii nu au evoluat în prima etapă din play-out, fiind desemnați să stea.
În runda a 3-a, Minaur Baia Mare a stat la rândul ei, fiind programată abia în etapa a 4-a, cu FK Miercurea Ciuc, pe teren propriu. În ultimele trei meciuri, elevii lui Vasile Miriuță nu au pierdut în Liga 2. În ultima rundă a sezonului regular au făcut 1-1 cu Gloria Buzău, iar în play-out au debutat cu un succes, 2-1 cu Poli Timișoara, după care au făcut 0-0 cu Metaloglobus.
”Avem viață grea pe finalul campionatului. Am făcut etapa trecută remiză, am făcut 0-0 cu Metaloglobus, pe terenul ei, iar anterior am învins Politehnica Timișoara, pe teren propriu, cu scorul de 2-1. Dar, suntem acolo, cu șanse de salvare. Însă, este important de spus că nu depindem numai de noi, numai de rezultatele noastre.
Noi nu suntem doar la mâna noastră, depinde foarte mult și de ce face Metaloglobus în play-out, cu celelalte adversare, în etapele care mai sunt de jucat”, spunea Vasile Miriuță zilele trecute.
FK Miercurea Ciuc a bifat prima victorie de când a fost preluată de Robert Ilyeș. Ciucanii au reușit un succes pe teren propriu, în compania formației Metaloglobus. Scorul final a fost 2-1, iar astfel au dat o mână de ajutor formației din Baia Mare.
FK Miercurea Ciuc a marcat de două ori în primele 20 de minute. A punctat pentru 1-0 Lorant Kovacs, în minutul 13, pentru ca șapte minute mai târziu să dubleze avantajul de pe tabelă Dino Stancic.
Metaloglobus a revenit imediat după pauză, la trei minute de la reluare, prin Dragoș Huiban, care a punctat de la 11 metri, dar tot FK Miercurea Ciuc a reușit să se impună, să țină de rezultat până la final și să ia cele trei puncte.
Foto: Flaviu Buboi și George Filip (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-din-play-out-cele-sase-meciuri-in-care-se-vor-clarifica-si-mai-mult-echipele-care-vor-retrograda-sau-merge-la-baraj-incep-de-la-ora-1100-19265897
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-sigur-ca-minaur-baia-mare-va-avea-un-final-greu-19265621
https://liga2.prosport.ro/program-tv/programul-celor-doua-etape-din-liga-2-din-preajma-pastelui-jocurile-din-play-off-sunt-intinse-pe-mai-multe-zile-in-play-out-runda-a-4-a-are-loc-vineri-nu-sambata-19265570
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-dezamagit-de-publicul-buzoian-dupa-remiza-cu-unirea-dej-daca-se-va-face-o-tragedie-eu-nu-stau-si-nu-ma-agat-de-nimic-dar-nici-sa-fiu-huiduit-de-un-stadion-intreg-si-echipa-19266120