Investitorul Angelo Massone trebuie să prezinte o scrisoare de garanție bancară de 1 milion de euro la semnarea contractului de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al FC Rapid de la actualul proprietar, Adrian Zamfir, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul grupării giuleștene.
Scrisoarea de garanție va avea ca beneficiar FC Rapid, suma urmând să fie folosită de conducere pentru achitarea a două-trei salarii restante către jucători și restul angajaților, dar și pentru realizarea unor transferuri.
Conform surselor citate, Massone și Zamfir vor semna un antecontract până cel târziu miercuri, dată la care expiră opțiunea de cumpărare aflată în vigoare. După semnarea antecontractului se va aștepta eliberarea de către banca emitentă a scrisorii de garanție, procedură care va dura aproximativ o săptămână.
Contractul de vânzare-cumpărare, document care va oficializa definitiv intrarea clubului Rapid în posesia lui Angelo Massone, va avea obligatoriu atașat scrisoarea de garanție. Adrian Zamfir va încasa în urma tranzacției suma simbolică de 1 euro de la Angelo Massone.
Omul de afaceri italian, un apropiat al fostului manager sportiv Renzo Rossi, s-a aflat săptămâna trecută la București timp în care a pus la punct cu Adrian Zamfir detaliile privind preluarea pachetului majoritar al FC Rapid. El s-a întâlnit vineri și cu jucătorii din lot în cantonamentul echipei de la Centrul de Fotbal Mogoșoaia după care a plecat în Italia.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)