Marius Măldărășanu, la 47 de ani! Antrenorul a fost aniversat de jucătorii echipei FC Hermannstadt, dar nu a uitat de fotbal nici de ziua lui. Mesajul transmis

Andrei PASCU 20 Apr. 2022, 12:07 Liga 2
Marius Măldărășanu, la 47 de ani! Antrenorul a fost aniversat de jucătorii echipei FC Hermannstadt, dar nu a uitat de fotbal nici de ziua lui. Mesajul transmis

Marius Măldărășanu a împlinit marți, 19 aprilie, 47 de ani. FC Hermannstadt nu a uitat de ziua de naștere a antrenorului și i-a făcut o surpriză, la care au participat și jucătorii. În plus, sărbătoarea a fost dublată și de victoria din cea mai recentă rundă din play-off-ul Ligii 2, 4-1 cu Steaua.

Marius Măldărășanu, aniversat de FC Hermannstadt! 

Aniversarea lui Marius Măldărășanu a avut loc la un restaurant, iar jucătorii i-au cântat ”la mulți ani”. Antrenorul a primit și două torturi, iar după ce fotbaliștii i-au spus urările a ținut să transmită un mesaj.

Mă bucur mult că vă antrenez! Jucați fotbal până nu mai puteți! Este cea mai frumoasă meserie!”, a spus Marius Măldărășanu în ziua în care a împlinit 47 de ani.


FC Hermannstadt a transmis și un mesaj pe pagina de Facebook:

Astăzi este ziua antrenorului nostru principal, Mister Marius Măldărășanu, care împlinește 47 de ani! La ceas aniversar, noi îi spunem (și) aici la mulți ani, îi transmitem că îi dorim multă, multă sănătate și putere, dar mai ales fortza în stil Hermannstadt

Împreună revenim în Liga 1!

La mulți ani, Mister!

Marius Măldărășanu, două eșecuri pe banca Hermannstadt-ului

Venit la începutul sezonului la FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu a condus 24 de partide de pe banca tehnică în Liga 2, înregistrând 15 victorii, șapte egaluri și două înfrângeri.

Anterior, Măldărășanu le-a mai antrenat pe Astra și Metaloglobus.

FC Hermannstadt a ajuns la 52 de puncte după victoria din runda trecută cu Steaua, fiind la cinci lungimi de liderul Petrolul. Sibienii au un avans de un punct față de locul 3, ”U” Cluj.

În etapa a 6-a a play-off-ului, sibienii vor juca pe terenul Unirii Slobozia, joi, de la ora 17:30.

(N.r. – Despre partida cu Unirea Slobozia) ”… un teren unde nu prea câștigă nimeni. Un teren foarte greu. Vom vedea. Sper să refacem din băieți, repede”, spunea Marius Măldărășanu despre confruntarea de la Slobozia, după duelul cu Steaua.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și FC Hermannstadt
Video: FC Hermannstadt

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-nu-poate-alinia-cel-mai-bun-11-nici-cu-fc-hermannstadt-insa-spune-ca-unirea-slobozia-nu-se-preda-ne-asteapta-o-noua-lupta-nu-am-renuntat-la-locul-4-19228091

https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-mitrica-surprins-de-parcursul-slab-in-liga-2-al-brasovului-nu-ma-asteptam-sa-ajunga-sa-tremure-pentru-evitarea-retrogradarii-mijlocasul-dezamagit-si-de-parcursul-echipei-sal-19228108

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-si-a-luat-adio-de-la-meciuri-pe-stadionul-dan-paltinisanu-singura-conditie-in-care-ar-mai-fi-putut-juca-si-unde-se-va-muta-dupa-ce-arena-stiinta-devine-santier-19228106

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-nu-vrea-sa-auda-ca-steaua-va-obtine-dreptul-de-promovare-in-liga-1-daca-era-recea-se-schimba-regulamentul-antrenorul-concordiei-chiajna-s-a-aprins-se-intampl-19228015

 

 

Andrei PASCU 20 Apr. 2022, 12:07 Liga 2
Pe aceeași temă