Marincău a adus bani de acasă pentru echipă

16 Dec. 2009, 14:23 Liga 2
Marincău a adus bani de acasă** pentru echipă

Lumea este obișnuită să audă mereu cum fotbaliștii își cer
drepturile financiare de la cluburile pentru care evoluează. Dacă
cineva ar spune însă că există și jucători care aduc bani de acasă
numai pentru ca echipa să joace, atunci cu siguranță ar fi
considerată o glumă. Numai că ce a făcut fundașul Gloriei Buzău,
Raul Marincău, este adevărat. Mai exact, jucătorul menționat a fost
bunul samaritean înaintea meciului din deplasare cu Săgeata
Stejaru, când colegii trebuiau să primească măcar o parte din banii
cuveniți. Cum vistieria clubului era goală și nu prea se întrevedea
vreo soluție, Marincău s-a oferit să dea o mână de ajutor,
împrumutând clubul cu 720 milioane de lei (vechi)! Un gest cu
adevărat impresionant, care i-a lăsat pe mulți „mască”. Jucătorul
explică de ce a decis să aducă bani de acasă.

„Aveam o echipă despre care toți, inclusiv experții
în fotbal, spuneau că este nevoie de mult timp pentru organizare.
Noi am reușit însă asta destul de repede, într-o lună și jumătate
formându-se un nucleu de jucători foarte buni. A intervenit apoi
nemulțumirea din cauza banilor. Faptul că la echipă era un iz de
prietenie, a cântărit enorm în luarea deciziei de a împrumuta
clubul în urma unei discuții cu patronul, care acum este de
negăsit. Evident mi s-a promis că banii îmi vor fi restituiți și nu
consider că am luat țeapă. Poate din partea patronului, însă cred
că îmi recuperez banii. Mizez pe încrederea în oameni, deoarece mai
există, chiar dacă în ziua de azi mulți pun banii în
față”
, a declarat Marincău.

În ceea ce privește gestul jucătorului, antrenorul Gloriei, Nicolae
Anton, a spus: „Cred că a făcut asta pentru colectivul
în care se afla. Este un gest de noblețe, fiindcă fotbalul i-a
dăruit mult și a vrut să-i mulțumească. Eu nu cred că a mai existat
așa ceva până acum”.

Articol scris de Adi
SOARE

16 Dec. 2009, 14:23 Liga 2
Pe aceeași temă