Managerul Iașiului, convins că Poli e pe drumul cel bun, chiar dacă a început cu un eșec, cu Petrolul: ”Dacă marcam la ocaziile pe care le-am avut, sunt convins că nu pierdeam acest meci”

Narcis POHOAȚĂ 02 Aug. 2021, 11:14 Liga 2
Managerul Iașiului, convins că Poli e pe drumul cel bun, chiar dacă a început cu un eșec, cu Petrolul: ”Dacă marcam la ocaziile pe care le-am avut, sunt convins că nu pierdeam acest meci”

Poli Iași a debutat cu stângul în noul sezon al Ligii 2, 0-2 la Ploiești, cu Petrolul, dar a sperat la un rezultat de egalitate până spre final, gazdele marcând cele două goluri în ultimul sfert de oră. Dacă în prima repriză jucătorii lui Costel Enache nu au contat în atac, în partea a adoua au avut câteva oportunități bune, ratate însă.

Florin Briaur: ”Băieții au dat dovadă de caracter”

Managerul general al echipei ieșene, Florin Briaur, admite că Petrolul a meritat victoria, dar este convins că Poli ar fi putut obține mai mult din acest prim meci al sezonului dacă ar fi fructificat una din ocaziile avute în debutul părții secunde, la scorul de 0-0.

”Este un început foarte greu de campionat pentru noi, în care vom întâlni echipe foarte bune, poate cele mai competitive și mai bine organizate, din acest sezon. Știam că vom avea un meci greu la Ploiești, în fața unei formații puternice, cu un buget mult mai mare decât al nostru (n.r. – Petrolul nu are în acest moment nicio sursă de venit sigură, spre deosebire chiar de Poli Iași, care are un buget asigurat de Consiliul Local), cu un lot omogen, opt jucători din primul 11 la meciul cu noi evoluând pentru Petrolul și în sezonul trecut. Chiar și așa însă, băieții au dat dovadă de caracter, au fost determinați și am reușit să avem momente foarte bune mai ales în repriza a doua. Dacă reușeam să marcam la ocaziile pe care le-am avut în repriza a doua, cred că nu am mai fi pierdut aceasta partidă. Consider însă că victoria Petrolului este meritată, după aspectul jocului. Noi suntem în reconstrucție și am avut ocazia să vedem exact nivelul la care suntem. Trebuie să muncim mult în continuare, să nu mai repetăm greșelile de la Ploiești și să rămânem în continuare un grup unit. Sunt convins că la meciul următor echipa va dovedi că suntem în creștere și că suntem pe drumul cel bun”, a declarat, pentru Liga2.ro, managerul general Florin Briaur.

În etapa a doua a Ligii 2, Poli Iași joacă pe teren propriu, în data de 7 august, de la ora 11:00, cu Concordia Chiajna, învingătoare cu 2-0 în prima rundă, acasă cu Unirea Constanța.

Rezumatul meciului Petrolul – Poli Iași 2-0:

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/esecul-iasiului-cu-petrolul-nu-l-a-surprins-nici-pe-costel-enache-mi-a-fost-teama-ca-asa-va-fi-antrenorul-anunta-vremuri-grele-in-moldova-dar-e-dispus-sa-dea-totul-stiu-19193837

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-castigat-cu-poli-iasi-dar-a-suferit-nae-constantin-recunoaste-ca-mai-are-de-munca-vom-incerca-sa-reglam-de-la-meci-la-meci-anuntul-antrenorului-catre-fotbalistii-care-19193757

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-noul-sezon-de-liga-2-petrolul-poli-iasi-primul-derby-alte-cinci-partide-au-loc-de-la-ora-1100-19193601

https://liga2.prosport.ro/seria-1/saim-tudor-si-mario-bratu-primii-marcatori-ai-petrolului-in-noul-sezon-amandoi-au-intrat-din-postura-de-rezerve-concluziile-jucatorilor-dupa-victoria-cu-poli-iasi-video-19194065

Narcis POHOAȚĂ 02 Aug. 2021, 11:14 Liga 2
Pe aceeași temă