LOVITURĂ‚ pentru Liga 2! Șoimii Pâncota a fost exclusă din campionat. Ce se întâmplă cu restul echipelor după această decizie a FRF

Marius ANGHEL 28 Oct. 2016, 13:27 Liga 2

Ciuca bătăilor în acest nou sezon al Ligii 2, ediția 2016/2017, Șoimii Pâncota, și-a găsit sfârșitul după repetate rânduri în care a demonstrat neseriozitate și și-a bătut joc de competiție și adversari. Gruparea arădeană a fost exclusă astăzi, 28 octombrie, din campionat după ce până acum, în 13 etape, a reușit contraperformanța de a aduna un singur punct, de a trimite juniorii în multe jocuri, de a nu se prezenta la meciul de acasă cu CSM Râmnicu Vâlcea și după ce runda trecută a avut doar 10 jucători în partida de la Suceava cu Foresta. Șoimii Pâncota a înregistrat înfrângeri crunte în acest sezon, 16-0 cu CS Afumați, 18-0 cu Juventus București, 9-0 cu Olimpia Satu Mare sau 14-0 cu Foresta Suceava, în cele 13 etape acumulând un golaveraj dezastruos: 1 gol marcat și 90 primite.

Motivul excluderii echipei din Pâncota este că nu mai îndeplinește condițiilor de participare în Liga 2. Ieri, echipa de juniori B a clubului Șoimii a fost exclusă din campionat după o serie de neprezentări și înfrângeri la „masa verde”. Astfel, prima echipă nu mai poate să-și continue activitatea și a fost excludă din Liga 2 de FRF.

Comisia de Disciplină și Etică a FRF a emis ieri, 27 octombrie, o citație către clubul Șoimii Pâncota, ai cărui reprezentanți au fost chemați la ședința Comisiei de Disciplină și Etică de astăzi, 28 octombrie, ora 11:00, la sediul Federației Române de Fotbal.

„Secția de fotbal ACS Șoimii Pâncota este chemat la ședința Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în ziua de 28 octombrie 2016, ora 11:00, la sediul Federației Române de Fotbal din str. Vasile Șerbănică, nr. 12, sector 2, În calitate de pârât în contradictoriu cu Federația Română de Fotbal în calitate de reclamant privind cauza – sesizare cu privire la neîndiplinirea de către ACS Șoimii Pâncota a condițiilor de participare în Campionatul Național Liga a 2-a”, suna citația Comisiei de Disciplină și etică către Șoimii Pâncota.

E al doilea club din România pe care italianul Angelo Massone îl duce la desființare, după Ceahlăul Piatra Neamț, la începutul lui 2016. O mare parte din vină o are însă și Pavel Piroș, încă președintele din acte al clubului arădean, care în această vară a renunțat să mai sprijine cu bani clubul și a preferat să il dea lui Massone și a nu-l desființa.

Toate rezultatele înregistrate în campionat vor fi anulate

Excluderea echipei Șoimii Pâncota din campionatul Ligii 2, înainte terminării turului, atrage și anularea tuturor rezultatelor înregistrate în primele 13 etape. Astfel, clasamentul Ligii 2 va suferi modificări, echipelor care apucaseră deja să joace cu formația arădeană în acest sezon urmând a li se anula rezultatele. Cel mai câștigat, sau nu, club va fi ACS Berceni, echipă care până acum obținuse tot un punct în campionat, tocmai cu Șoimii Pâncota. Egalul va fi anulat, ilfovenii vor rămână fără niciun punct, însă diferența față de celeltalte echipe din clasament se va reduce.

Șoimii Pâncota, retrogradată în ultima categorie competițională organizată de AJF Arad

Federația Română de Fotbal a anunțat, astăzi, pe site-ul oficial verdictul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF în cazul clubului Șoimii Pâncota, cu privire la neîndeplinirea formației arădene a condițiilor de participare în Campionatul Național Liga a 2-a:

„În temeiul art. 33 al. 3 lit. a coroborat cu art. 38 al. 1 teza a 3-a și al. 4 din ROAF, raportat la art. 79/12 din RD și art. 86 al. 6.3 din RD, constată că ACS Șoimii Pâncota nu mai îndeplinește condițiile de participare în Campionatul Liga a 2-a editia 2016/2017, întrucât echipa de juniori U17 a fost exclusă din competiție prin Hotărârea nr. 546/CD/2016.

Dispune excluderea echipei de seniori ACS Șoimii Pâncota din Campionatul Liga a 2-a ediția 2016/2017.

În temeiul art. 79 al. 14.1 din RD ACS Șoimii Pâncota este sancționată cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de Asociația Județeană de Fotbal pe teritoriul căreia clubul își are sediul”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu privire la excluderea din campionatul Ligii 2 a clubului Șoimii Pâncota.

Rămâi pe Liga2.ro pentru a afla noi amănunte și a vedea cum arată clasamentul Ligii 2 după excluderea echipei Șoimii Pâncota.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 28 Oct. 2016, 13:27 Liga 2
Pe aceeași temă