Gloria Buzău a urcat pe locul 3 în play-off-ul Seriei I a Ligii 2 după ultima etapă desfășurată sâmbăta trecută. Echipa antrenată de Viorel Ion a câștigat pe teren propriu jocul cu SC Bacău, scor 2-1, și a ajuns pe podium, profitând și de pasul greșit al Rapidului cu FC Voluntari, scor 1-3. Buzoienii au două puncte în fața sucevenilor și speră să-și mențină locul actual până la finalul sezonului.
Noua ipostază în care se află Gloria l-a făcut pe președintele Dan Tulpan să uite de problemele pe care le întâmpină în acest moment și să vorbească despre un viitor mai bun cu obiective îndrăznețe. Locul trei este echivalat de oficial cu o promovare.
„Ne onorează acest loc în clasament, ținând cont de condițiile financiare. Nu are sens să ne mai văităm. Sunt sigur că și problemele astea financiare se vor rezolva, pentru că acești copii și staful tehnic merită să fie susținuți. Pentru Gloria, locul 3 în contextul actual echivalează cu promovarea. Am demonstrat anul acesta că suntem pe locul 3 și că această echipă ajutată cum trebuie poate să își propună și alte obiective. Rezultatele noastre demonstrează seriozitatea băieților, a tot ceea ce înseamnă lucru la club și încrederea pe care o așteptăm din partea oamenilor. În ÂstaÂgiunea următoare vom întâlni și două adversare din Liga 1, care vor retrograda, dar nu contează. Și noi avem tradiția noastră”, a declarat, citat de opiniabuzau.ro, Dan Tulpan.
Până atunci, Gloria Buzău trebuie să-și achite datoriile către Fisc pentru a nu risca falimentul. Gruparea din Crâng are termen până pe 8 mai să plătească 4 miliarde de lei vechi pentru a spera ca Tribunalul Buzău să-i prelungească cu un an planul de reorganizare. În insolvență s-a intrat în urmă cu doi ani, iar, fără prelungire, aceasta trebuia să se încheie în 2016. În plus, conducătorii trebuie să achite și datoriile de luni bune către jucători și staf.
Foto: Adi SOARE