Judecătoria Suceava a dispus dizolvarea FC Cetatea pentru o
datorie de 23,7 miliarde de lei vechi, acumulată până în iunie
2008. În realitate, datoriile acumulate de gruparea suceveană sunt
mult mai mari, deoarece în intervalul iunie 2008-decembrie 2009 au
mai intrat în contul clubului circa 22 de miliarde de lei vechi de
la Consiliul Local, fără să se achite contribuția cuvenită către
Fisc.
Ceea ce înseamnă că datoria reală către organele statului trece
bine de 30 de miliarde de lei vechi. Debitele adunate de FC Cetatea
sunt însă mult mai mari, pe lângă cele menționate mai sus, mai
existând datorii importante la jucători și antrenori, care n-au mai
fost plătiți de câteva luni, precum și multe alte restanțe de plată
la o serie de agenți economici privați, cum ar fi pensiunea unde au
fost cazați jucătorii proveniți din alte localități, restaurantul
unde serveau masa oficialii echipei sau la farmaciile care asigurau
medicamentația fotbaliștilor.
De asemenea, nu s-au achitat nici costurile stagiului de
pregătire centralizată de la Poiana Negri. În condițiile în care
Primăria Suceava anunțat că a tăiat finanțarea echipei de fotbal,
este puțin probabil ca aceste datorii să mai poată fi achitate
vreodată.
Articol scris de Gabriel
Toderașcu