![Metalul Buzău, două victorii în ultimele două amicale. Nou-promovata a mai făcut și două achiziții: a împrumutat un fotbalist din prima ligă și a semnat cu japonezul venit în probe](https://media.prosport.ro/L3of-buQAkC2OoYwiGyVzX-rB6g=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fmetalul-buzau-dunarea-calarasi-cs-blejoi-6-e1739709127426-1024x723.jpg)
Începând de astăzi, Mihai Guriță a fost cooptat în mod oficial în staff-ul tehnic al echipei Rapid Suceava. Fostul fotbalist lansat în fotbalul mare de Bucovina Suceava, în anul 1993, va activa ca antrenor secund, fiind deja prezentat, ieri, în fața echipei. Până săptămâna trecută, Guriță s-a ocupat de pregătirea grupării de Liga a III-a Sporting.
„Din punctul meu de vedere, venirea lui Guriță la echipă reprezintă un câștig pentru noi. Are o experiență bogată cu jucător, a trăit multe pe terenul de fotbal, iar ca antrenor a lucrat cu bune rezultate la concitadina Sporting. Îl cunosc de atâția ani, ne înțelegem bine, așa că sper să facem treabă bună împreună”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Mihai Guriță a fost un fotbalist de referință pentru Suceava și nu numai, izbutind să adune 303 meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc în perioada 1997-2008, marcând și 60 de goluri pentru formații precum Foresta, Oțelul Galați sau Farul Constanța. În cariera sa a mai fost legitimat la Gloria Buzău, Steaua București și Cetatea Suceava.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU