Gloria Buzău se află în pragul numirii noului antrenor, mai ales că datele la care echipele din Liga 2 și-au anunțat reunirea se apropie.
Din informațiile Liga2.ro, clubul care sezonul trecut a jucat și pierdut barajul de promovare în SuperLiga României, contra UTA, este aproape să se înțeleagă cu Andrei Prepeliță.
În vârstă de 37 de ani, Prepeliță putea fi o variantă și pentru Unirea Slobozia, dar în cele din urmă acolo s-a mers pe mâna chiar fostului antrenor de la Gloria Buzău, Adrian Mihalcea. Sunt șanse mari ca buzoienii să parafeze contractul cu Andrei Prepeliță, discuțiile fiind avansate.
Informațiile Liga2.ro sunt că în ultimele zile negocierile s-au purtat intens, iar părțile sunt foarte aproape să se înțeleagă, mai fiind de pus la punct doar detalii minore din contract. Oricum, dacă Prepeliță va semna cu Gloria Buzău, va avea de gestionat o situație deloc ușoară.
În urma stagiunii trecute de Liga 2, clubul din Buzău a rămas fără o parte importantă din jucătorii pe care a mizat, fie că nu au fost prelungite înțelegerile, fie că s-au reziliat acordurile. Însă, până în acest moment conducerea nu a anunțat nimic în acest sens.
Așteaptă să se înțeleagă cu noul antrenor, iar ulterior va începe să caute variante de jucători, în funcție de cerințele ”principalului” care va fi numit. Andrei Prepeliță poate fi prezentat la Gloria Buzău încă din startul săptămânii care vine, luni sau marți, dacă se va înțelege cu echipa în privința detaliilor minore care mai sunt de pus la punct, după cum a aflat Liga2.ro.
Andrei Prepeliță a primit contractul de la Gloria Buzău, după care l-a retrimis la club în urma analizei, având de făcut anumite rectificări. Acum așteaptă doar ca acordul să prevadă detaliile adăugate de el și ulterior va fi parafat cu semnătura ambelor părți .
Andrei Prepeliță nu deține Licența PRO, iar în SuperLiga României a avut de suferit din această privință. A pregătit Campionii FC Argeș, dar în actele echipei din Pitești era trecut alt nume în dreptul ”principalului”. Născut la Slatina, Prepeliță a dus, în urmă cu două sezoane, echipa în play-off-ul primei divizii, iar ulterior, după plecarea sa, Campionii FC Argeș s-a dus brusc în jos.
Totul a culminat cu retrogradarea piteștenilor la finalul stagiunii recent încheiate, în urma barajului cu Dinamo.
Prepeliță a plecat de la Campionii FC Argeș în octombrie 2022 cu o suspendare în dreptul său, din partea Federației Române de Fotbal, pentru că a încălcat regulamentul și s-a comportat ca un ”principal”, deși nu avea acest drept, neavând licență. A primit patru etape de suspendare, pe care le-a ispășit în startul anului acesta.
A fost legitimat ca ”secund” la Unirea Slobozia, din informațiile Liga2.ro, iar Federația Română de Fotbal știa exact contextul, pentru că lui Prepeliță i-a fost înregistrat contractul.
Astfel, dacă va ajunge la acord cu Gloria Buzău, Prepeliță poate sta pe bancă fără probleme, sancțiunea fiind ispășită. Va fi numit antrenor principal, la Liga 2 fiind nevoie de Licența A, pe care o deține.
Andrei Prepeliță s-a aflat în discuții și cu o echipă din SuperLiga României în această vară, cu Universitatea Cluj, din informațiile noastre, dar formația din Ardeal nu și-a asumat aducerea lui din cauza faptului că nu are Licență PRO. Clujenii și l-au dorit și pe Dragoș Militaru, fost la Unirea Dej, însă discuțiile cu acesta au picat din același motiv.
Deținător nu foarte de mult timp al Licenței A, Prepeliță trebuie să mai stea un an până când poate să se înscrie la cursurile pentru licența care îi va permite să stea pe banca tehnică în prima divizie.
Gloria Buzău este decisă să promoveze sezonul următor de Liga 2, iar zilele trecute a fost la un pas să semneze cu Erik Lincar, alt antrenor cu potențial, apreciat chiar și de echipele din SuperLiga României, la fel ca Andrei Prepeliță.
Deși erau informații că i-au fost respectate toate cerințele, Lincar a decis să dea curs propunerii venite de la Concordia Chiajna, așa cum a anunțat Liga2.ro încă din cursul acestei săptămâni, după confirmarea președintelui Cristian Tănase.
Deocamdată, la nivel oficial, la Gloria Buzău nu vor mai juca, din această vară, portarul Relu Stoian (27 de ani), înțeles cu SC Oțelul, fundașul polonez Kamil Wiktorski (30 de ani), fundașul Bogdan Oteliță (20 de ani), care a semnat cu Sepsi OSK, dar nici ”aripa” Valentin Munteanu (33 de ani).
Foto principal: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-decis-unde-si-cand-face-cantonamentul-de-vara-dar-si-sapte-adversari-din-cei-noua-pe-care-si-i-doreste-in-amicale-19275331
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sapte-dintr-o-lovitura-csc-dumbravita-a-anuntat-primele-plecari-din-aceasta-vara-unii-jucatori-au-deja-noi-echipe-19275361
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-a-anuntat-primii-patru-jucatori-de-care-s-a-despartit-dupa-promovarea-in-liga-2-a-omis-altul-prezentat-deja-de-o-viitoare-colega-din-campionat-19275328
https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-al-treilea-jucator-de-care-unirea-dej-s-a-despartit-va-continua-in-superliga-clujenii-au-bifat-si-a-cincea-achizitie-alexandru-piftor-am-semnat-cu-un-club-serios-19275322
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-si-a-pierdut-golgheterul-din-sezonul-recent-incheiat-mi-ar-fi-placut-ca-azi-sa-ne-pregatim-de-liga-1-in-schimb-drumurile-noastre-se-separa-19275305