George Ogăraru (41 de ani), managerul CSA Steaua București, a răspuns public întrebărilor lansate în spațiul social în urmă cu aproape o săptămână de Asociația Steliștilor 1947 (AS47), principalul sponsorul oficial al clubului CSA Steaua de când a fost reînființată echipa de fotbal, potrivit propriilor spuse.
Fostul fotbalist e enumerat cu ceea ce s-a ocupat în ultima perioadă, de după promovarea în Liga 2 a echipei, iar apoi a răspuns, punctual, întrebărilor primite.
Ogăraru susține că ”se lucrează intens la un eveniment de deschidere a noului Stadion Steaua”, a purtat negocieri de prelungire a contractelor jucătorilor, dar și a antrenorilor Daniel Oprița și a staffului său, comunicând oficial că s-a ajuns la un acord de continuare cu ”principalul”, așa cum și Oprița transmisese zilele trecute.
Managerul susține că Oprița se ocupă exclusiv de achiziții și că până acum s-a bătut palma cu un atacant, în timp ce el a avut discuții pentru găsirea de potențiali sponsori, care se vor afla pe noul echipament de joc, care speră să fie o ”surpriză frumoasă”.
Despre obiectivul echipei în noul sezon și lipsa dreptului de a promova în Liga 1, Ogăraru transmite că cel mai în măsură să vorbească despre aceste lucruri este președintele clubului, colonelul Răzvan Ștefan Bichir.
Din punctul său de vedere, Steaua se va lupta pentru locul 1 în Liga 2.
”Acesta este un mesaj dedicat fanilor Stelei:
În urmă cu 2 luni, după atacurile la persoană ale unor jurnaliști, pentru bine clubului, am luat hotărârea să mă retrag puțin din spațiul public și să lucrez mai intens din spatele cortinei.
Aparițiile mele au fost sporadice, doar la Interviurile obligatorii de la finalul unor partide si un Live prin telefon la Națiunea Stelistă.
Imediat după promovare, munca la Steaua s-a intensificat și s-au pus ca priorități imediate: pregătirea noului sezon, meciul de deschidere, celebrarea celor 35 ani de la “Sevilla 86“, licențierea pentru Liga a doua, prelungirea contractului lui Daniel Oprita si a staff ului, alcătuirea lotului pentru liga a 2-a, negocierea contractelor cu jucătorii ce vor continua la Steaua, prețul biletelor și al abonamentelor pt noul sezon, restructurarea centrului de copii si juniori conform standardelor Stelei și nu în ultimul rând identificarea unei soluții viabile pentru promovarea în prima liga de fotbal.
As vrea să înțelegeți că, dintre cele mai sus menționate, sunt și lucruri care nu țin de atribuțiile și puterea mea de decizie.
Pentru că înțeleg și respect nevoia voastră de a cunoaște situația actuală, am luat hotărârea de a vă răspunde, pe cât posibil, întrebărilor care mi-au ajuns prin intermediul social media sau telefonic:
1. Se lucrează intens la un eveniment de deschidere al noului Stadion Steaua care va cuprinde: un meci inaugural, celebrarea a 35 ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni dar și o altă surpriză care va aduce multă bucurie steliștilor.
Deocamdată clubul nu poate anunța nimic oficial până când nu s-au obținut toate avizele de Funcționare cu public spectator. Totodată , se așteaptă acordul oficial de la minister pentru dată , adversar, oră etc.
2. Chiar și în perioada vacanței , am avut negocieri cu jucătorii pentru prelungirea contractelor cu Steaua pe sezonul / sezoanele viitoare. Săptămâna aceasta, după reunirea lotului se vor semna noile contracte.
3. Daniel Oprita si staff-ul de antrenori au ajuns la un acord din punct de vedere financiar cu conducerea clubului ( de ceva timp deja )urmând ca zilele viitoare să se semneze si contractele.
4. De noile transferuri, așa cum a făcut și în anii precedenți, s-a ocupat exclusiv Daniel Oprița.
Un atacant este semnat, sigur vor urma și alți jucători.
5. Discuțiile cu potențiali sponsori, care vor apăre și pe tricourile de joc, sunt reale și, cel mai probabil în această săptâmână, vom putea face primul anunț.
6. Bilete pentru meciuri si abonamente , “work in progress”… Sper ca în cel mai scurt timp posibil cei desemnați de conducerea clubului, să pună în practică acestea.
7. Echipamentul sper să fie o surpriză frumoasă și pentru toți iubitorii Stelei care vor vrea să vină la meci “ frumos îmbrăcați”. Procedura de achiziție este în curs de desfășurare.
8. Despre obiectivele actuale și cele viitoare ale echipei de seniori, despre modalitatea prin care clubul Steaua va ajunge din nou în prima Ligă , cel mai in măsură să vi le comunice este președintele clubului.
Pentru mine, Steaua nu poate însemna altceva decât lupta pentru primul loc.
Acesta a fost și va fi mereu obiectivul meu personal dar și , în relație cu clubul , contractual.
Fortza Steaua!”
Foto: facebook George Ogăraru
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-daniel-oprita-s-au-inteles-si-prelugirea-va-fi-semnata-antrenorul-a-dat-drumul-la-treaba-si-a-facut-un-prim-transfer-important-vestea-proasta-a-fost-oferita-de-suporteri-19189606
https://liga2.prosport.ro/seria-1/as47-vrea-raspunsuri-publice-de-la-conducerea-csa-steaua-si-mapn-care-este-viitorul-echipei-de-fotbal-steaua-bucuresti-comunicatul-suporterilor-19189131