George Florescu (36 de ani) nu mai face parte din planurile Universtității Cluj din această vară. Mijlocașul a fost trecut pe ”linie moartă”, dar nu înțelege prea bine motivul nici acum, la câteva luni bune după startul Ligii a 2-a. Florescu a vorbit la ProSport Live despre situația sa actuală de la gruparea din Ardeal.
Mijlocașul care a adunat câteva selecții și pentru naționala României a discutat cu antrenorul de la acea vreme, Adrian Falub, și președintele clubului și i s-a transmis că echipa va schimba strategia. Că se va miza mai mult pe jucătorii tineri, aspect pe care George Florescu l-a înțeles și acceptat. Însă, la scurt timp ardelenii au adus jucători cu experiență, de o vârstă și mai înaintată ca a lui.
”Nu cred că o să mai joc fotbal, nu știu sigur. Momentan sunt sub contract cu Universitatea Cluj, dar la începutul sezonului am aflat că nu mai sunt dorit de echipă și, deși mai am contract, în momentul de față nu m-a contactat nimeni să mă întorc. Nici nu știu care e situația.
Am avut o discuție la începutul campionatului cu Adrian Falub și cu președintele clubului. Mi s-a transmis că nu mai sunt în vederile lor pentru sezonul următor, că urmează o reconstrucție și că se vor pune bazele cu copii. Am acceptat, nu am obiectat nimic, dar s-a făcut cu totul altceva.
Dar până la urmă este o obișnuință în fotbalul din România să se ia decizii după bunul plac al unor persoane. Am venit să ajut clubul și de acolo pleacă dezamăgirea mea. Nu e o dezamăgire care îmi provoacă răni, însă. Îmi doresc ca echipa să promoveze. Odată cu venirea lui Costel Enache am văzut o schimbare de atitudine”, a punctat George Florescu la ProSport Live.
Deși are 36 de ani, mijlocașul ar vrea să mai joace fotbal. A declarat că e dispus la negocieri, din moment ce la ”U” Cluj nu mai primește șanse. Este deschis evetualelor propuneri și a surprins spunând că e pregătit să semneze chiar și în Liga 1, pentru că simte că mai poate.
”Eu le mulțumesc celor de la U Cluj că m-au ajutat să mă formez ca sportiv și ca om. De aici m-am lansat în carieră. Am venit pe bani mărunți din punctul meu de vedere. Sunt convins că aș face față în Liga 2. Nu aș vrea să arunc cuvinte mari, dar cred că pot face față și în Liga 1 la ora actuală. Sunt dispus la discuții, dar ideea e că sunt sub contract cu Universitatea Cluj. Mi-e greu să îmi dau seama ce se întâmplă acum, dar asta e situația”, a mai spus Florescu.
În cariera sa, George Florescu a evoluat pentru ”U” Cluj, Sheriff Tiraspol (Moldova), Torpedo Moscova (Rusia), FC Midtjylland (Danemarca), Alania Vladikavkaz (Rusia), Arsenal Kiev (Ucraina), Astra, Dinamo Moscova (Rusia), FK Qabala (Azerbaidjan) și Omonia Nicosia (Cipru). Florescu are și 11 meciuri jucate și un gol pentru naționala României.
Universitatea Cluj e pe locul 6 în Liga 2. După nouă meciuri jucate, ardelenii au acumulat 17 puncte, cu trei mai puțin decât locul 3, ASU Poli, 20 puncte în 11 partide, și cu cinci mai puțin decât liderul U Craiova 1948 SA, 22 de puncte în 10 meciuri.
Pentru ”U” Cluj urmează, teoretic, meciul cu CSM Reșița, din deplasare, de sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 14:30. Problema e că ardelenii au avut multe infectările cu COVID-19 și rămâne de văzut cum va evolua situația.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/u-cluj-merge-la-husi-pentru-meciul-din-16-imile-cupei-romaniei-gabriel-tamas-e-incantat-e-o-zona-viticola-foarte-buna-nu-de-ce-se-bucura-fundasul-ca-echipa-sa-v-19156822
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/tragerea-la-sorti-a-meciurilor-16-imilor-cupei-romaniei-are-loc-astazi-de-la-ora-1530-in-aceasta-faza-a-competitiei-sunt-16-echipe-din-liga-1-12-din-liga-2-si-4-din-liga-3-19156771
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-farul-amanat-ardelenii-au-in-continuare-o-multime-de-cazuri-de-covid-19-nu-pot-juca-pentru-a-doua-etapa-la-rand-19156425