Steaua are un nou manager tehnic! Gabriel Boștină, prieten bun cu antrenorul Daniel Oprița, a fost instalat în funcție încă din prima zi a acestui an, însă anunțul public a fost făcut odată cu reunirea echipei.
În vârstă de 45 de ani, Boștină a evoluat și el la FCSB, la fel ca Oprița.
Ca un detaliu interesant, Gabriel Boștină și Daniel Oprița au evoluat împreună la FCSB, în aceeași perioadă, între 2002 și 2007, timp de cinci ani. Acum, cei doi vor fi colegi și din această nouă situație, Gabriel Boștină fiind prezentat în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și antrenorul.
Noul manager tehnic al ”militarilor” a recunoscut că îl va ajuta pe fostul său coleg de pe teren să își îndeplinească obiectivul, la fel cum a făcut-o și ca ”secund”, să îl ajute să termine pe loc de play-off în Liga 2, iar apoi să aibă un parcurs cât mai bun în grupa pentru promovare, chiar dacă Steaua nu are dreptul de a urca în SuperLiga României.
”Vreau ceea ce vrea și stafful, promovarea! Vrem să o obținem, sunt deja doi ani în care suntem la Liga 2, echipa merge bine. Acesta e gândul principal! Atribuțiile mele… să îl ajut pe Daniel, între noi este o relație de prietenie, de înțelegere.
Atribuțiile mele vor fi împreună cu el. Împreună, o să facem totul așa cum trebuie”, a afirmat Gabriel Boștină la conferința de presă.
Boștină s-a interesat, deja, despre posibilitatea ca Steaua să obțină dreptul legal de a promova în SuperLiga României și a recunoscut că, din informațiile primite, există discuții pentru atragerea unor investitori privați.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale și oficialii Stelei au început să discute tot mai intens despre privatizarea clubului, aceasta fiind, se pare, principala variantă urmărită.
Boștină este optimist în ceea ce privește dreptul Stelei de a evolua în SuperLiga României, dar a precizat că șansele ca acest lucru să se întâmple din acest sezon sunt foarte mici.
”Din câte știu, în ultima perioadă a anului trecut conducerea clubului a fost de mai multe ori în discuții cu oamenii ministerului, știu că există interes, sunt discuții. Cred că se va găsi o soluție pentru asocierea cu partea privată, până la depunerea dosarului de licențiere, să avem dreptul legal de a promova în Liga 1.
Dacă se poate și anul acesta, o să facem toate demersurile pentru a promova, dar va fi puțin mai greu pentru că legea încă nu s-a schimbat, nu știm nici dacă mai este timp, e puțin mai complicat. Sperăm să avem din vară dreptul de promovare!
(N.r. – Mesaj pentru fani) Știu că este o perioadă frustrantă pentru fani, au trecut doi ani în care am fost pe loc de baraj și puteam promova. Le mulțumim că sunt alături de noi, sperăm să aibă răbdare în continuare, pentru că sunt convins că vom putea promova”, a mai spus Boștină.
Gabriel Boștină a evoluat la FCSB în perioada 2002-2007, club alături de care a câștigat două titluri de campion (2005 și 2006), o Supercupă a României și a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA, având și trei calificări consecutive în Liga Campionilor.
Ulterior, a jucat pentru marea rivală Dinamo și, mai apoi, pentru ”U” Cluj, club de la care s-a retras din cariera de fotbalist, în 2012. În cariera sa a mai jucat pentru CS Severnav, Cimentul Fieni și Oțelul Galați și are patru meciuri la naționala României.
Fostul mijlocaș, originar din Mehedinți, se află la clubul Steaua din vara lui 2020, când a fost numit în funcția de antrenor secund al staffului condus de Daniel Oprița.
Gabriel Boștină nu s-a aflat la prima experiență pe banca tehnică. Acesta, la finalul carierei de jucător, în 2012, a asigurat interimatul la ”U” Cluj, iar mai apoi a fost ”principal” la echipa Viitorul Șimian.
Foto și video: Steaua TV
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-testeaza-doi-jucatori-19257523
https://liga2.prosport.ro/seria-1/stelistii-s-au-intors-cu-chef-la-antrenamente-valentin-barbulescu-obiectivul-echipei-este-locul-1-dar-in-cel-mai-rau-caz-ne-multumim-si-cu-locul-2-19257459
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-reunire-in-prima-zi-din-saptamana-19257409
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sr-brasov-are-un-nou-antrenor-multiplul-campion-cu-steaua-ionel-pirvu-va-fi-la-prima-experienta-ca-principal-la-seniori-19257371
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-popa-ia-in-calcul-plecarea-de-la-steaua-19257278