Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a fost joi, 6 mai 2021, din nou în vizită pe șantierul stadionului din Giulești, casa Rapidului, și a oferit informații noi despre stadiul lucrărilor.
Politicianul UDMR anunță că arena este finalizată în proporție de 90 la sută, va fi gata în vară, fără a comunica o dată exactă, și că se ridică la un cost de aproape 165 de milioane de lei, adică aproximativ 33,5 milioane de euro.
Stadiul lucrărilor la stadionul din Giulești a avansat vizibil în ultima perioadă. Nocturna este instalată, la fel și cele două tabele, tribunele sunt aproape în întregime acoperite cu scaune, suprafața pe care va fi montat gazonul este și ea nivelată și așteaptă doar iarba, iar finisajele sunt într-un stadiu destul de avansat.
”Se va derula gazonul, se vor instala scaunele în tribune pentru spectatori, și vor putea fi reluate în vară competițiile sportive în stadionul Giulești din Capitală! A fost un prilej de bucurie să vizitez astăzi lucrările arenei Rapid din București, o investiție importantă, în valoare de aproape 165 milioane de lei, finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Arena, finalizată în proporție de 90%, va avea 14.000 de locuri în tribună, va fi conformă cu normele UEFA, și va putea găzdui astfel competiții sportive naționale și internaționale. Cu un efort comun, împreună, putem reveni la bucuria de a susține echipele sportive și din tribune!”, a transmis ministrul Attila Cseke.
În postarea sa, Cseke anunță că stadionul Rapidului va fi gata în vară, fără a comunica măcar o lună din anotimpul cu cele mai ridicate temperaturi din an. Asta după ce la începutul anului, în data de 5 ianuarie 2021, la scurt timp după instalarea sa în funcția de ministru, transmitea, în urma unei vizite pe șantier, că stadiul lucrărilor este de 55 la sută și că arena va fi gata ”până la sfârșitul lunii mai”, lucru imposibil de îndeplinit și confirmat ulterior inclusiv de patronul clubului Rapid, Victor Angelescu.
Interesant este și un alt lucru. În postarea inițială de astăzi a MDLPA, preluată de news.ro, Attila Cseke transmitea că stadionul va fi gata la începutul lunii iulie.
”După instalarea dotărilor vor putea fi reluate activităţile de antrenament şi competiţii sportive. Preconizăm că vom putea preda stadionul la începutul lunii iulie”, spunea Cseke. Ulterior, această frază a fost ștearsă din comunicat, semn că acest termen de predare nu este o garanție.
De altfel, de-a lungul timpului, termenul de finalizare a stadionului Rapidului a suferit o mulțime de modificări. De exemplu, fostul ministru al tineretului și sportului, Ionuț Stroe, susținea anul trecut că arena va fi gata până la finalul anului 2020.
https://www.youtube.com/watch?v=ZGzx8mmIFjo
Numele stadionului din Giulești ar putea fi ”Rapid Arena”, care va face parte din complexul ”Valentin Stănescu”, personalitate care va denumi și Tribuna 1. Peluza Nord va avea denumirea legendei ”Dan Coe”, iar Peluza Sud va purta numele lui ”Tache Macri”.
Lista completă cu propuneri pentru denumiri la noul stadion al Rapidului:
denumire stadion: Rapid Arena
denumire Peluza Nord: Dan Coe
denumire Peluza Sud: Tache Macri
denumire Tribuna a II-a: Alexandru Neagu
denumire Tribuna I: Valentin Stănescu
denumire Tribuna VIP: Nicolae Manea
Numele alese pentru lojele stadionului: Ion Costea, Iuliu Baratky, Gheorghe Dungu, Ion Bogdan, Vintilă Cossini, Necula Răducanu, Dumitru Macri, Bazil Marian, Ion Motroc, Ștefan Filotti, Vasile Copil, Ilie Greavu, Constantin Năsturescu, Nichi Dumitriu, Ion Pop, Teofil Codreanu, Nicolae Lupescu, Constantin Jamaischi, Ion Ionescu.
Lucrările la stadionul Giuleşti au început la data de 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. Ultima finalizare a lucrărilor era estimată pentru luna mai 2021.
Stadionul Giuleşti este unul dintre cele patru pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale care vor participa la turneul final al Campionatului European mutat din cauza pandemiei COVID-19 în 2021.
Dintre cele patru arene, au fost finalizate Steaua (27 noiembrie 2020) şi Arcul de Triumf (4 decembrie 2020), însă acestea au fost doar inaugurate, nu și date în folosinţă. Singurul la care nu au început lucrările este stadionul Dinamo.
România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C (Austria – Macedonia de Nord / 13 iunie, ora 19:00, Ucraina – Macedonia de Nord / 17 iunie, ora 16:00 și Ucraina – Austria / 21 iunie, ora 19:00) şi una în faza optimilor de finală (câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C / 28 iunie, ora 22:00).
EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Cele 11 oraşe gazdă sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) și Sevilla (Spania).
Foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Video: Infrastructure Romania
https://liga2.prosport.ro/seria-1/teapa-de-zile-mari-la-rapid-vicepresedintele-demis-are-de-recuperat-350-000-de-euro-de-la-victor-angelescu-artificiul-financiar-ingenios-al-patronului-din-giulesti-exclusiv-19182950
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-nicolescu-out-de-la-rapid-nu-mai-ocupa-functia-de-vicepresedinte-si-nu-mai-face-parte-din-consiliul-de-administratie-daniel-niculae-poate-fi-numit-presedinte-19182864
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-herea-la-final-de-contract-cu-metaloglobus-s-a-intalnit-cu-daniel-niculae-ce-spune-despre-revenirea-sa-la-rapid-cum-l-a-surprins-mihai-iosif-si-cand-crede-ca-giulestenii-vor-fi-siguri-de-pr-19182903
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ciprian-marica-pastreaza-misterul-privind-situatia-lui-ianis-zicu-la-farul-sper-sa-va-fac-o-surpriza-placuta-constantenii-sunt-orgoliosi-vor-performanta-cu-cine-il-compara-pe-mih-19182919