FOTO și VIDEO | A fost atmosferă incendiară în centrul Ploieștiului, la petrecerea în care Petrolul a primit trofeul de campioană a Ligii 2 și a sărbătorit alături de mii de fani promovarea în Liga 1

Marius ANGHEL 16 May. 2022, 01:10 Liga 2

Petrolul a obținut în ultima etapă a play-off-ului Ligii 2 punctul de care avea nevoie pentru a încheia sezonul 2021-2022 pe locul 1 și, astfel, să devină campioana acestei ediții de campionat.

0-0 s-a încheiat partida desfășurată la Slobozia cu Unirea, în ciuda faptului că Nicolae Constantin a optat să trimită pe teren o formulă de echipă cu mulți jucători care au evoluat puțin sau chiar deloc, bifând chiar șase debuturi la Petrolul, patru inclusiv la Liga 2.

4000 de persoane au sărbătorit alături de Petrolul, în centrul orașului Ploiești, promovarea în Liga 1

Imediat după finalul jocului de la Slobozia, Petrolul și suporterii săi prezenți la stadion au plecat de urgență spre Ploiești, unde de la ora 20:00 era pregătită în centrul orașului petrecerea alături de fani pentru promovarea în Liga 2.

Circa 4000 de persoane au asistat la evenimentul organizat în fața Palatului Culturii, locul obișnuit de sărbătoare pentru petroliști după marile realizări.

El Negro, Kamara și Reconquista & Methadon au susținut atmosfera cu cântecele lor, iar la eveniment au fost prezentați și o parte dintre jucătorii cu care s-a pornit la drum noul proiect, în 2016, din Liga a 4-a: Ionuț Marinică, Ilie Dumitrescu, Nae Decebal, Dănuț Iancu, Cosmin Lambru, Răzvan Catană, Daniel Chiriță, Alexandru Crăciun, Adi Vintilă, Dragoș Gheorghe, Gabi Frîncu, Roland Stănescu, Mihai Velisar, Alberto Olaru și Claudiu Tudor.

Dintre aceștia, Velisar și Olaru sunt supraviețuitori din primul lot, Olaru, căpitanul meciului de astăzi de la Slobozia, fiind singurul care a prins toată această perioadă. Claudiu Tudor este acum conducător la Petrolul, în timp ce Nae Constantin, antrenor secund al echipei pentru o scurtă perioadă la momentul restartului din 2016, a ajuns să fie antrenor principal și să îndeplinească visul ”găzarilor”: revenirea în Liga 1.

Petrolul Ploiești, a cincea echipă care primește trofeul de campioană a Ligii 2

Artificii și fumigene au fost din plin, iar aproape de ora 21:30 a ajuns la Ploiești și Gabriel Bodescu. Secretarul general adjunct al FRF a venit cu întârziere la evenimentul în care a acordat medaliile și tricourile de campioni ai Ligii 2, cât și trofeul de campioană, deoarece se deplasase inițial către Mediaș, unde credea că va acorda aceste recunoștințe echipei FC Hermannstadt.

Trofeul a fost înmânat căpitanului Valentin Țicu, în uralele miilor de persoane prezente în fața Palatului Culturii din Ploiești.

  • Din 2018, FRF acordă trofeul de campioană câștigătoarei Ligii 2, iar Petrolul este a cincea echipă care îl primește, după Dunărea Călăraşi (2018), Chindia Târgovişte (2019), UTA Arad (2020) și ”FC U” Craiova (2021).

Petrolul revine în Liga 1 după șase ani, ultimii patru petrecuți în Liga 2, după ce în 2016 o lua de la zero, din Liga a 4-a, iar cu Nicolae Constantin a reușit în acest sezon să termine pe locul 1, după ce a fost 23 de etape lider. Echipa ploieșteană a strâns 63 de puncte în 29 de meciuri (19 în sezonul regular și 10 în play-off) și s-a situat la două puncte peste FC Hermannstadt și șase față de ”U” Cluj.

Pentru jucătorii Petrolului, de mâine începe vacanța. Stafful tehnic și cel administrativ va începe munca de pregătire a noului sezon, de Liga 1 de această dată.

”Înseamnă și pentru mine foarte mult, dar cred că promovarea asta înseamnă mai mult pentru echipa Petrolul Ploiești, pentru orașul Ploiești, pentru județul Prahova și ar trebui ca lumea să se strângă la un loc și să lăsăm orgoliile și să facem din echipa asta să fie o echipă bună, o echipă mare în fotbalul românesc”
Nicolae Constantin, antrenorul Petrolului Ploiești, campioana Ligii 2 în sezonul 2021-2022

Filmulețe postate de Petrolul de la petrecerea din centrul Ploieștiului, în care a primit trofeul de campioană a Ligii 2:

https://www.youtube.com/watch?v=El5blU9_vCw

Foto: Petrolul Ploiești și Cristi Stavri (Sport Pictures)
Video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-remizat-cu-unirea-slobozia-in-ultimul-meci-al-sezonului-si-si-a-asigurat-titlul-de-campioana-a-ligii-2-nae-constantin-a-debutat-mai-multi-jucatori-la-echipa-ploiesteana-dar-si-in-esalonul-19231519

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-si-video-promovare-in-liga-1-a-fc-hermannstadt-sarbatorita-alaturi-de-suporteri-pe-gazon-cu-lautarii-mesajul-de-pe-tricourile-speciale-purtate-de-jucatorii-lui-maldarasanu-19231586

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-facut-anuntul-steaua-ramane-cu-buza-umflata-u-cluj-dinamo-si-concordia-chiajna-chindia-sunt-meciurile-de-baraj-de-promovare-mentinere-in-liga-1-19231623

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-reactie-socanta-la-adresa-echipei-u-cluj-si-erik-lincar-a-distrus-campionatul-eu-nu-sunt-un-antrenor-care-si-da-pantalonii-jos-dar-altii-vad-si-au-tras-u-19231624

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-a-play-off-ului-in-liga-2-cele-trei-meciuri-incep-la-ora-1600-azi-vom-afla-campioana-acestui-sezon-a-doua-promovata-direct-in-liga-1-si-cele-doua-echipe-care-merg-la-barajele-de-prom-19231445

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-celebreaza-promovarea-dar-deja-a-inceput-munca-pentru-pregatirea-sezonului-de-liga-1-conducerea-a-stabilit-bugetul-de-care-are-nevoie-pentru-prinderea-play-off-ului-si-face-demersuri-pentru-19231202

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-si-video-cum-s-a-sarbatorit-la-ploiesti-promovarea-petrolului-in-liga-1-spectatorii-au-invadat-terenul-de-joc-jucatorii-au-facut-baie-cu-apa-si-bere-19230776

Marius ANGHEL 16 May. 2022, 01:10 Liga 2
Pe aceeași temă