FCM Bacău își încheie astăzi stagiul de la Slănic Moldova. Un
mini-cantonament care a avut ca scop principal pregătirea meciului
de sâmbătă, cu Sportul Studențesc. Dar nu numai. Pe durata celor
câteva zile petrecute la munte, „galben-albaștrii” au încercat să
recompună unitatea vestiarului, fisurată de evenimentele din ultima
perioadă. „Atmosfera e una bună”, a pârât
cu diplomație antrenorul Gheorghe Poenaru. Faptele spun însă
altceva; de la înfrângeri la scandalul „Club Principe”, de la
contrele cu suporterii la taberele care s-au creat inclusiv la
nivelul structurilor de conducere a clubului.
Scârțâiau mai demult
Nu doar evenimentele vorbesc, ci și jucătorii. Nu oficial, ce-i
drept, dar părerea este una generală: atmosfera s-a deteriorat. În
vestiar, dar și în club. „Nu mai e acel spirit de grup
care ne-a ajutat să defilăm în primăvară. Lucrurile scârțâiau mai
demult, însă ele au atins punctul critic cu prilejul așa-zisului
chef de după meciul cu Petrolul”, a relatat un
jucător, care a adăugat: „Și rezultatele mai slabe au
dus la această situație încordată, dar au fost și factori externi
care au stricat atmosfera la echipă”.
„Nu sunt condiții de promovare”
La ce se referă fotbalistul în cauza? „S-a tot vorbit
că dacă Primăria preia echipa vor fi condiții de promovare. Noi
n-am simțit lucrul acesta”, vine explicația, însoțită
de argumente: „Dacă cei din Consiliul Local băgau cu
adevărat bani în echipă probabil că unii nu fugeau din cantonament
(n.r. Liviu Ștefan și Coconașu), iar noi nu ajungeam să căutăm
întăriri în doi portughezi leșinați care nici nu stăteau în ghete.
Și nici nu ar fi fost nevoie de aproape trei luni de târguieli
pentru a se obține împrumutul lui Doboș”.
Un fundaș în plus, un consilier în minus
Devalorizarea lotului față de returul trecut a fost semnalată și de
Poenaru. „Avem lot de locurile 5-6”, a spus tehnicianul băcăuan
înainte de startul sezonului. O bună parte din jucători sunt de
aceeași părere: „Hai să comparăm echipa din retur cu
cea de acum! Ca să nu mai zicem că toți adversarii și arbitrii sunt
cu ochii pe noi pentru că s-a dus buhul că ne-a luat Primăria și
avem buget de promovare”. O reacție și mai vehementă:
„Se învârt prin jurul clubului tot felul de directori,
acționari, consilieri și alți băgători de seamă. În locul lor mai
bine se aducea un fundaș, un mijlocaș și un vârf de
atac”.
Primarul a ocolit vestiarul
Jucătorii FCM Bacău știu că meciul cu Sportul Studențesc este unul
foarte important. Dar, la fel de bine constientizează ca cele trei
puncte de sâmbătă nu vor rezolva definitiv problemele:
„Sunt tensiuni și la nivelul cel mai înalt, iar șocul e
resimțit jos, în vestiar”. Un vestiar pe care
primarul Romeo Stăvărache l-a ocolit la finalul ultimului meci
câștigat acasă, cu Concordia. „Chiar ne-am mirat când
am aflat că domnul primar a urcat în biroul președintelui, fără să
treacă și prin vestiar. Putea să ne felicite și să ne încurajeze
pentru că urma meciul cu Steaua”, a relatat un
jucător.
Sursa: desteptarea.ro