Victor Angelescu (foto, în dreapta, alături de Ovidiu Burcă), principalul acționar al clubului Rapid, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre conflictul iscat cu suporterii celor de la UTA Arad, în parcarea stadionului Motorul, la finalul jocului desfășurat duminică, în etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2.
La finalul meciului dintre UTA și Rapid, scor 1-2, suporterii arădeni au dat buzna la autocarul echipei bucureștene și au sărit la bătaie cu antrenorul Dan Alexa.
Finanțatorul Rapidului, Victor Angelescu, încearcă să treacă peste acest eveniment nefericit și le transmite jucătorilor să se concentreze la următorul meci, cel cu Turris Oltul Turnu Măgurele, programat la finalul săptămânii, decisiv în lupta pentru promovare.
„Am văzut imaginile, Dan Alexa s-a descurcat bine. Este reprobabil ceea ce s-a întâmplat, dar, sincer, noi în momentul de față trebuie să ne canalizăm energiile pentru meciul cu Turris Oltul. Am fost acolo, am câștigat, am rămas cât de cât cu șanse de a promova. O să vedem ce o să facem după aceea, pentru că nu vrem să ne abatem atenția de la acest meci. Nu e frumos ce au făcut cei de la Arad, dar acum prioritatea este următorul meci, de peste câteva zile. Nu ar fi normal ca suporterii noștri să vină și ei acum în jurul stadionului să cânte, pentru că ce au făcut cei de la Arad e împotriva legii. Unii să nu respecte legea? Nu e ok.
Nu înțeleg ce s-a întâmplat (n.r. – cu forțele de ordine). Probabil cei de la UTA, dorind să aibă cât de cât suporteri în tribune, nu au luat un număr corespunzător de jandarmi, nu s-au gândit probabil că vor pierde. Dar a trecut, important e că noi am luat cele trei puncte, cred că Dan a făcut față foarte bine și important e să câștigăm meciul cu Turris”, a spus Victor Angelescu, la ProSport LIVE.
Cu 24 de puncte, Rapid a urcat pe locul 3 în play-off-ul Ligii 2, însă are un meci mai mult jucat decât Turris Oltul (25 puncte), CS Mioveni (24 puncte), Campionii FC Argeș (23 puncte) și Petrolul (22 puncte), care joacă astăzi. În ultima etapă a turneului, Rapid joacă pe teren propriu cu Turris Oltul, cea care azi o întâlnește pe CS Mioveni.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/incidente-la-arad-dupa-meciul-uta-rapid-dan-alexa-s-a-batut-cu-cativa-fani-ai-echipei-pe-care-giulestenii-au-invins-o-doar-nu-era-sa-stau-sa-iau-bataie-exclusiv-19141045
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/a-aparut-clipul-cu-bataia-dinter-dan-alexa-si-fanii-lui-uta-arad-scenele-sunt-halucinante-video-19066979