Se anunță vremuri tulburi pentru fotbalul nemțean! Deși din punct de vedere sportiv ACSM Ceahlăul nu arată rău, iar în clasamentul Ligii 2 ocupă un loc de calificare în play-off după șase runde disputate, viitorul clubului nou-promovat, din punct de vedere financiar, se întrevede a fi unul sumbru.
Asta după ce Consiliul Județean Neamț a respins proiectul de finanțare de 1 milion de lei înaintat de clubul din Piatra Neamț.
La o zi după ce președintele clubului, Cătălin Anton, se arăta încrezător că autoritățile județene vor ajuta financiar ACSM Ceahlăul, Consiliul Județean Neamț a anunțat, joi, 21 septembrie 2023, că a respins proiectul de finanțare.
Deși în proiect clubul a solicitat o sumă modică, de un milion de lei, în condițiile în care alte autorități locale sau județene susțin cluburi cu milioane de euro, CJ Neamț a respins cererea.
Potrivit oficialilor clubului, instituția condusă de Ion Asaftei ar fi invocat unele datorii pe care asociația care administrează clubul le are la unele persoane private, deși la stat nu sunt datorii.
Într-o intervenție la postul local Monitor TV, în emisiunea ”Revista presei… altfel”, finanțatorul Ceahlăului, Anton Măzărianu, a declarat că ia în calcul retragerea echipei din campionatul Ligii 2 dacă autoritățile nu-și respectă promisiunile făcute după promovare.
”Din păcate, cam acesta este nivelul la Piatra Neamț. Cam asta se dorește să se întâmple. S-au găsit niște motive puerile. Nu pot să concep că se întâmplă așa ceva, pentru o sumă de un milion de lei, în condițiile în care alte echipe au primit și câte 2-3 milioane de euro. Sunt foarte dezamăgit de modul cum CJ a tratat acest proiect.
Nu poți să îmi ceri tu, Consiliul Județean, să am datoriile achitate la zi dintr-un plan la firmele private în condițiile în care la stat și la autoritățile locale erau achitate la zi în momentul depunerii proiectului. Sunt profund dezamăgit. În acest context, mai mult ca sigur într-o lună de zile vom retrage echipa. Pentru că eu singur nu pot să susțin echipa în Liga 2. Dacă nu sunt surse de finanțare ce vreți să facem? Cât să mai aduc?”, a declarat Măzărianu.
Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că autoritățile au promis sprijin echipei și nu s-au ținut de cuvânt.
”Fiecare vine și se pozează la stadion și nu contribuie cu nimic, eu de ce aș contribui? Pentru ce? Este inacceptabil! Pe alte linii se cheltuie banul public la greu, iar pentru un sport care reprezintă orașul, județul și Moldova, să nu poți să dai niciun milion de lei, cât era proiectul, adică 200.000 de euro! Ca să nu mai spun că ghidul este foarte prost, nu l-a mai modificat nimeni, din acești bani nu se puteau plăti salarii decât 800 de lei.
Am avut niște promisiuni, toată lumea s-a bătut cu pumnul în piept că vom fi ajutați. Pentru acest sezon nu am primit decât acea sumă de la primărie, 100.000 de lei, premierea jucătorilor pentru promovare (n.r. – este vorba despre 200 de mii de lei, nu 100). Atât. Și acei bani au intrat în conturile jucătorilor, nu ale clubului”, a reacționat Anton Măzărianu.
Dacă ultimul adversar al Ceahlăului, Chindia Târgoviște, este finanțat cu mulți bani publici de către Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, în schimb, clubul din Piatra Neamț nu primește bani nici din partea primăriei. În schimb, conducătorii clubului sunt mult mai preocupați decât, de exemplu, cei de la Chindia, în atragerea de sponsori.
În acest moment, Ceahlăul are patru firme pe echipamentul de joc, în afara celei a lui Anton Măzărianu, cât și, ciudat, o reclamă la un post tv muzical național, care nu are nicio treabă cu sportul! În schimb, Chindia promovează pe echipamentul său doar o firmă privată, în fara celor două instituții publice care îi susțin activitatea.
Un alt exemplu de echipa susținută puternic cu bani publici este Corvinul Hunedoara, însă aici spijină financiar doar primăria, prin Consiliul Local. Are pe echipament și Consiliul Județean Hunedoara, deși acesta nu a virat niciun ban clubului, ci doar promisiuni după promovarea în Liga 2. Însă Corvinul și-a atras de săptămâna trecută și un sponsor privat, care, din informațiile Liga2.ro, sprijina clubul cu 300 de mii de lei, mai mult decât a cerut Ceahlăul Consiliului Județean Neamț!
Foto: ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-anton-dupa-remiza-dintre-ceahlaul-si-chindia-19285598
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-7-a-a-ligii-2-va-fi-deschisa-tot-cu-meciul-liderului-si-se-incheie-in-ghencea-o-alegere-cel-putin-interesanta-din-partea-detinatorilor-de-drepturi-tv-privind-jocurile-transmise-in-aceasta-run-19285587
https://liga2.prosport.ro/seria-1/guvernul-vrea-sa-creasca-taxele-contractelor-sportive-de-la-11-la-30-la-suta-19285554
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihael-onisa-dezamagit-dupa-csm-ceahlaul-chindia-targoviste-scor-1-1-reactia-mijlocasului-dupa-partida-din-etapa-a-6-a-din-liga-2-19285581
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-cristian-pustai-dupa-ceahlaul-chindia-1-1-19285543