Președintele echipei Gloria Buzău, Dan Tulpan, a anunțat că
gruparea din Crâng și-a recăpătat cele șase puncte cu care fusese
sancționată în urma litigiului financiar cu fostul jucător Mohamed
Abdelaziz Tafer.
Conducătorul buzoienilor a declarat că oamenii din Comisia Tehnică
a FIFA au trimis joi o decizie prin care specifică faptul că
Federația Română de Fotbal trebuie să restituie Gloriei cele șase
puncte cu care fusese penalizată la începutul sezonului.
„În urma memoriului făcut de Gloria Buzău, echipa și-a
recuperat punctele care anterior fuseseră luate tot de comisia de
disciplină FIFA. Avem opt puncte în clasament (nr. ieri înaintea
meciului cu FC Snagov), ne bucurăm și le mulțumesc celor care ne-au
ajutat să facem ca adevărul să iasă la suprafață. Suntem în posesia
deciziei Comisiei de Disciplină a FIFA, care a venit joi, pe 21
octombrie, de la Zurich. Cazul e închis și Gloria e repusă în
drepturi. Se specifică faptul că Federația trebuie să restituie
cele șase puncte luate”, a declarat Dan Tulpan, în
cadrul emisiunii
„Fotbal la matineu”, realizată de Horațiu Sima.
„Cei care sunt în lupta cu noi nu au de ce să dea
mărunt din buze, pentru că puteau fi în locul nostru și la fel ar
fi făcut. Sunt puncte muncite pe teren și cucerite ca urmare a
muncii băieților”, a mai spus președintele Gloriei
Buzău.
„Sunt probleme financiare și la noi. Nu foarte mari,
dar sunt. Plătim ce am semănat anterior. Înainte a fost dezordine
și nepricepere și vom mai trage puțin, cel puțin o lună și
jumătate, până în ianuarie 2011, când sperăm să se mai așeze
lucrurile. Nu dau nume și nu fac referire la nimeni. Cine a fost
înainte a investit, a dat bani, dar acum treburile merg mai
bine”, a încheiat conducătorul buzoian.