FC Vaslui îl vrea pe Stănescu

Mihai Andries 03 Jan. 2011, 10:42 Liga 2
FC Vaslui** îl vrea pe Stănescu

Are 17 ani, este etichetat ca fiind „noul Mateuț” și cineva
oferă deja un milion de euro să-l transfere. Raphael Stănescu a
debutat în Liga I în ultima etapă a sezonului trecut, la Vaslui
(0-2), iar primul său meci a adus și prima ofertă de transfer. Una
fabuloasă, venită chiar din partea patronului adversarei de atunci,
Adrian Porumboiu.

Impresionat de evoluția mijlocașului, finanțatorul formației
moldave nu a mai așteptat și, la finalul meciului, a ajuns în zona
vestiarelor, unde a făcut public faptul că e dispus să ofere o sumă
consistentă pentru transferul imediat al lui Stănescu la Vaslui.
1.000.000 de euro a licitat Porumboiu, care însă a fost refuzat de
„câini” în vară. Acum însă, Porumboiu le-a reamintit dinamoviștilor
că oferta sa a rămas valabilă și că îl dorește în continuare pe
tânărul jucător la Vaslui. Porumboiu vrea să profite de pe urma
situației financiare destul de precare în care se găsește clubul
din „Ștefan cel Mare”.

Fanii
dinamoviști îl văd drept înlocuitorul
„Prințului”

De aceea crește probabilitatea ca FC Vaslui să îl cumpere pe
ultimul mare talent descoperit de școala de fotbal dinamovistă,
pepinieră care i-a lansat și pe Marius Alexe, și pe Georgian Păun.
Totuși, fanii dinamoviști speră ca în acest an să-l vadă titular pe
Stănescu în echipa lui Ioan Andone. Plecarea lui Adrian Cristea,
cedat la „U” Cluj, a lăsat descoperit postul de mijlocaș ofensiv
din spatele vârfurilor. Exact poziția pe care tânărul dinamovist
poate da cel mai bun randament. Șefii roș-albi se gândesc la oferta
făcută de Porumboiu și vor da un răspuns înainte ca echipa lor să
plece în primul stagiu de pregătire din Antalya, pe 20
ianuarie.

Am văzut un jucător
super, supertalentat. Îl cheamă Stănescu, joacă la Dinamo și o să
vă rog să îl urmăriți. Este un jucător de
superclasă!

Adrian Porumboiu, 22 mai 2010

Este un jucător
interesant, care îmi place. Dar el trebuie să mai
crească!

Adrian Porumboiu

1
meci a evoluat Raphael Stănescu în acest sezon, în
Liga I, în partida cu Victoria Brănești (4-2)

12
meciuri a jucat în acest tur de campionat pentru
Dinamo II, reușind să înscrie de două ori

1
trofeu a câștigat Rafa Stănescu în cariera sa,
titlul național la juniori republicani, în 2010

Articol scris de Mihai
NEJNERU

Mihai Andries 03 Jan. 2011, 10:42 Liga 2
Pe aceeași temă