FC Buzău n-a mai putut produce surpriza și cu FC Voluntari. Echipa din Liga 2 părăsește Cupa României în sferturi, cu un gol încasat din penalty

Marius ANGHEL 01 Dec. 2021, 17:24 Cupa României

FC Buzău a pierdut cu scorul de 0-1 meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari și părăsește Cupa României în sferturile de finală. Unicul gol al partidei urâte din punct de vedere al aspectului său a fost marcat în minutul 56, dintr-un penalty comis de Daniel Vîrtej asupra lui Lorand Fulop și transformat de Cosmin Achim.

Partida din Crâng a fost una modestă din punct de vedere al spectaculozității sale, cu puțin ocazii la cele două porți.

În semifinale s-au calificat până acum Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, după 2-1 pe ”Ilie Oană” cu Chindia, și FC Voluntari.

  • Tot astăzi, de la ora 18:30, la Timișoara are loc meciul Poli Timișoara – Campionii FC Argeș. Ultimul joc al acestei faze are loc mâine, joi, de la ora 20:30, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, între ACSO Filiași (Liga 3) și Universitatea Craiova (Liga 1).

Foto: Cristian Stavri / Sport Pictures

REZULTATELE din FAZA I, FAZA A II-A, FAZA A III-A, FAZA A IV-A, 16-IMI și OPTIMI

COMENTARIUL LIVE:

FC BUZĂU – FC VOLUNTARI 0-1

Cosmin Achim 56′ – penalty

FC Buzău: R. Stoian (cpt.) – R. Șt. Zamfir, Vîrtej, Wiktorski, C. Toma (Tud. Oltean 82′) – Gaetan (Cip. Petre 78′), Cârstocea – Cr. Ciobanu (Kanda 70′), Ekollo, Pațurcă (Mondragon 70′) – Chică-Roșă (Al. Munteanu 46′)
Rezerve neutilizate: Cr. Avram – Ghinga, A. Manea, Oteliță
Antrenor: Cristian Pustai

FC Voluntari: Rîmniceanu – Ricardinho, C. Achim, Al. Vlad, Armaș (cpt.) – Helder Tavares (Meleke 76′), N. Roșu (Gab. Tamaș 76′) – Al. Ilie, L. Fulop (Rață 63′), Merloi (Marcelo Lopes 63′) – Golan (D. Paraschiv 63′)
Rezerve neutilizate: Mih. Popa – Briceag, Cr. Costin, Fl. Bălan
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: Gloria (Buzău); Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); Rezervă: George Cătălin Găman (Craiova); Observatori: Andrei Ioniță și Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti).

Min 90+4 Final de partidă. FC Buzău pierde cu 0-1 meciul cu FC Voluntari și părăsește Cupa României în sferturi. Ilfovenii merg în semifinale alături de Sepsi OSK.
Min 90+2 Petre centrează lung în careu dintr-o lovitură liberă, Mondragon recentrează cu capul în centru, Kanda e liber și reia tot cu capul, însă o face slab, pe direcția lui Rîmniceanu, care prinde fără probleme
Min 90 Ekollo avansează până în fața careului și trage din cădere puțin pe lângă bara din dreapta
Min 87 Centrare dintr-o lovitură liberă din stânga, mingea ricoșează în centrul careului, de unde Mondragon reia dintr-o poziție incomodă, din 12 metri central, pe lângă poartă, în dreapta
Min 82 Ultima schimbare la FC Buzău. Iese Călin Toma și intră Tudor Oltean
Min 78 Iese Pablo Gaitan și intră Ciprian Petre, la FC Buzău
Min 76 Ultimele schimbări la FC Voluntari. Ies Helder Tavares și Neluț Roșu și intră Ulrich Meleke și Gabriel Tamaș
Min 71 ||| Helder Tavares primește și cartonașul galben
Min 70 Dublă schimbare la FC Buzău. Intră John Mondragon și Baudouin Kanda și ies Paul Pațurcă și Cristian Ciobanu
Min 67 ||| Alexandru Munteanu primește cartonașul galben pentru proteste
Min 63 Triplă schimbare la FC Voluntari. Ies Lorand Fulop, George Merloi și Idan Golan și intră Vadim Rață, Marcelo Lopes și Daniel Paraschiv
Min 61 Centrare din dreapta careului a lui Munteanu, Ciobanu reia cu capul din 6 metri, fără să sară, direct pe portar, care reține fără probleme
FC Buzău este susținută la acest meci de o micuță galerie care scandează de minute bune banalul și învechitul: ”Haideți pe ei, haideți pe ei, haideți pe ei, pe mama lor!”
Min 56 0-1 Cosmin Achim bate penalty-ul în stânga, fără șanse pentru Stoian, care a sărit în partea opusă
Min 55 ||| Pe o fază de contraatac, mingea e trimisă de Ilie din dreapta în careu, la Fulop, care trece de Zamfir și Daniel Vîrtej, acesta din urmă îl agață cu piciorul și jucătorul Voluntariului pică la 10 metri central, iar arbitrul dictează penalty și cartonaș galben. Vîrtej protestează și spune că nu l-a atins pe Fulop
Min 54 ||| Idan Golan, fost jucător la ”U” Cluj, îl ține de mână, din spate, pe Cârstocea și primește cartonașul galben
Min 53 Buzăul oferă mult mai bună în repriza secundă, Ekollo trage din careu în blocaj
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 La FC Buzău, intră Alexandru Munteanu și iese Adi Chică-Roșă, golgheterul echipei
Min 45+1 Pauză. FC Buzău și FC Voluntari sunt la egalitate după prima repriză. Ilfovenii au dominat jocul, însă au avut doar o ocazie mare de gol
Min 45 Ciobanu preia cu dreptul și trage cu stângul din afara careului, însă o face modest, pe jos, pe lângă prima bară
Min 44 Ilie primește în fața careului, își face mingea pentru un șut cu stângul și trimite mult în stânga porții. Voluntariul continuă să preseze, însă ocaziile pe care și le crează nu sunt deloc periculoase
Min 37 Minge trimisă lung în față, Chică-Roșă urmărește și e aproape să ciupească balonul în fața portarului, dar Rîmniceanu, ieșit la 25 de metri în dreapta, ajunge primul și respinge
Min 21 Centrare dintr-un corner din dreapta, Achim reia din 6 metri, mingea e respinsă de pe linia porții, în față, tot la Achim, care pune piciorul și trimite din 4 metri peste transversală
Min 17 Fulop pătrunde în careu pe stânga și trage din lateral, printre doi adversari, însă mingea trece pe lângă bara a doua
Min 15 Vlad bate lovitura liberă direct în zid, Vîrtej a pus capul să blocheze și are nevoie de câteva momente să-și revină, perioadă în care jocul e oprit
Min 14 ||| Kamil Wiktorski primește cartonașul galben după ce îl oprește pe Fulop în fața careului, în lateral dreapta
Min 11 Toma centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, Vîrtej reia cu capul din centrul careului, pe lângă bara a doua. Doi jucători ai Buzăului au urmărit să devieze, însă n-au ajuns mingea
Min 9 Fulop trage din colțul stânga al careului spre bara a doua, trimite plasat, însă peste poartă. Voluntariul a avut posesia în primele minute, însă dominarea este una sterilă
Min 1 A început partida de la Buzău. Jucătorii echipei gazdă au intrat pe teren, la salut, cu un steag al României


Sferturile de finală ale Cupei României au debutat ieri cu meciul de la Ploiești dintre prim-divizionarele Chindia Târgoviște și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Covăsnenii s-au impus cu 2-1 pe ”Ilie Oană”, astfel că au devenit primii calificați în semifinale în această ediție a competiției KO.

Astăzi sunt programate două meciuri în sferturi, ambele cu câte o echipă din Liga 2 în componență. Primul joc are loc la Buzău, de la ora 15:30, iar al doilea se desfășoară la Timișoara, de la ora 18:30.

  • Ultimul meci al acestei faze are loc mâine, joi, de la ora 20:30, pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, între ACSO Filiași (Liga 3) și Universitatea Craiova (Liga 1).

FC Buzău a mai eliminat o echipă din Liga 1 în acest sezon al Cupei României, FC Voluntari n-a jucat în optimi

Pe stadion Gloria din Buzău se vor întâlni FC Buzău și FC Voluntari. Gazdele ocupă locul 5 în clasamentul Ligii 2, în timp ce oaspeții se situează pe poziția a 3-a în Liga 1.

Trupa lui Cristian Pustai vine după un succes greu obținut pe teren propriu în campionat, 1-0 cu FC Brașov, în timp ce echipa lui Liviu Ciobotariu a remizat la FC Botoșani, scor 1-1.

Pentru a ajunge în sferturile Cupei României, FC Buzău a trecut în acest sezon de Metalul Buzău (Liga 3, 3-1 în deplasare / turul 3), Recolta Gheorghe Doja (Liga 3, 5-0 în deplasare / turul 4), Academica Clinceni (Liga 1, 2-1 după prelungiri, acasă / 16-imi) și Dunărea Călărași (Liga 2, 3-0 acasă / optimi).

De partea cealaltă, FC Voluntari, câștigătoarea competiției în sezonul 2016/2017, a trecut de Șomuz Fălticeni (Liga 3, 4-1 în deplasare / 16-imi) și FCSB (Liga 1, 3-0 la ”masa verde”, oaspeții neputând juca din cauza multiplelor cazuri de Covid-19 avute / optimi).

Viorel Flueran arbitrează FC Buzău – FC Voluntari

Partida din Crâng dintre FC Buzău și FC Voluntari, care va începe la ora 15:30, va fi arbitrată de la centru de Viorel Nicușor Flueran (Craiova) și de la cele două tușe de Adrian Popescu (Craiova) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea). Arbitru de rezervă este George Cătălin Găman (Craiova), iar observatori au fost delegați Andrei Ioniță și Aurel Ionescu (ambii din Bucureşti).

  • În semifinale se vor califica patru echipe, prima fiind deja Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, iar meciurile din această fază se vor desfășura în 20 aprilie 2022, turul, respectiv 11 mai 2022, returul. Finala va avea loc la 19 mai 2022.

    REZULTATELE din FAZA I, FAZA A II-A, FAZA A III-A, FAZA A IV-A, 16-IMI și OPTIMI

    https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cat-de-departe-ajunge-fc-buzau-in-cupa-romaniei-impresiile-din-tabara-formatiei-lui-cristian-pustai-inaintea-sfertului-cu-fc-voluntari-19212319

    https://www.prosport.ro/fotbal-intern/chindia-sepsi-ora-2030-live-video-online-in-sferturile-de-finala-ale-cupei-romaniei-sandoi-si-bergodi-din-nou-fata-n-fata-19375069

    https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-verifica-nivelul-buzaului-intr-un-nou-amical-cu-o-echipa-din-liga-1-profesorul-le-da-jucatorilor-test-cu-dinamo-in-asteptarea-sfertului-din-cupa-r-19209647

    https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-buzau-parasita-de-sansa-se-teme-de-revelatia-fc-voluntari-inaintea-intalnirii-din-cupa-romaniei-marian-mitran-incercam-sa-castigam-dar-e-dificil-e-pe-val-in-acest-moment-an-19209435

Marius ANGHEL 01 Dec. 2021, 17:24 Cupa României
Pe aceeași temă