FC Brașov a transferat la foc automat în ultima perioadă, astfel că în acest moment staff-ul tehnic al „stegarilor” are la dispoziție 27 de jucători, dintre care trei portari. Dacă va mai fi legitimat și Băjan, numărul jucătorilor din lot va crește la 28, astfel că șefii clubului sunt nevoiți să renunțe la trei-patru jucători.
În aceste zile, oficialii clubului, dar și cei din staff-ul tehnic lucrează intens la o listă neagră. Președintele lui FC Brașov, Vasile Solomon, a recunoscut că lotul de jucători ar trebui redus. „Se lucrează și la acest aspect împreună cu cei din staff-ul tehnic, pentru că în acest moment avem un lot numeros din punct de vedere numeric. Vom căuta să găsim soluții, poate vom împrumuta câțiva jucători, sau le vom găsi alte echipe”, a spus Solomon.
Un caz aparte este cel al portarului Bogdan Căucă (foto). Titular în primele două etape, Căucă a fost trimis pe banca de rezerve odată cu venirea lui Florin Iacob de la Concordia Chiajna. Pentru meciul cu Dunărea Călărași, Căucă nu a prins nici măcar lotul, astfel că tânărul portar brașovean i-a cerut explicații lui Cornel Țălnar și se pare că i-a transmis tehnicianului că dacă nu va juca mai mult dorește să plece.
Țălnar se vede pus într-o situația dificilă, pentru că în acest moment are trei portari de valoare, pe lângă Iacob și Căucă, în lot se mai află și Ignat. În această vară, Căucă a avut o ofertă de la FC Botoșani, însă mutarea nu s-a concretizat.
Manole i-a răspuns lui Țălnar pe teren
În altă ordine de idei, la finalul meciului cu Dunărea Călărași, antrenorul „stegarilor”, Cornel Țălnar, a dezvăluit că înaintea partidei l-a băgat în ședință pe mijlocașul Laurențiu Manole. „Am avut o discuție cu Manole și i-am spus că dacă și la acest joc va face figurație cum a făcut în primele trei partide îl împachatez și îl trimit înapoi la «cîinii roșii». I-am spus vezi că acum ești pe Predeal, mai ai Sinaia, apoi Bușteni, Ploiești. Până să ajungi la Dinamo e drum lung. Nu doar Manole ci și ceilalți jucători pot mult mai mult. Jucătorii trebuie să înțeleagă că fără sacrificii și fără disciplină nu se poate face performanță”, a spus Țălnar.
Ultimatumul primit de la antrenor se pare că i-a prins bine lui Manole, care a reacționat pe teren. După o primă repriză modestă, în partea secundă tînărul jucător împrumutat de la Dinamo s-a remarcat prin cele două goluri marcate, ultimul fiind unul senzațional, șut de la colțul careului mare, direct în vinclul porții lui Cezar Lungu. Manole a recunoscut că „urecheala” lui Țălnar l-a ambiționat. „Discuția cu antrenorul m-a motivat la maxim. Sper să cresc în evoluții de la meci la meci și să mai marchez goluri”, a spus mijlocașul lui FC Brașov.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)