Marin Mitran, alegerea primarului Allen Coliban și a consilierului local Sebastian Bădulescu, în vara trecută, pentru postul de președinte al FC Brașov, va continua și în sezonul viitor la club, cu toate că nu și-a îndeplinit obiectivul.
Antrenorul Dan Alexa și stafful său vor continua și ei la echipa brașoveană.
Cel care în vara trecută era numit în locul lui Ioan Mărginean și se prezenta singur după ce ultima dată fusese director sportiv la FC Buzău (actuala Gloria Buzău) a spus și pe ce buget se va baza în noul sezon.
”Am contract valabil până în vară, dar am bătut palma și pentru sezonul viitor. Cu același salariu”, a precizat Mitran, care a precizat că, în acest sezon aflat la încheiere, FC Brașov a avut un buget de 1.500.000 de euro: ”Bugetul pentru acest sezon a fost de circa 1.500 000 de euro din partea Consiliului Local. Din partea sponsorilor am încasat puțin peste 100.000 de euro. Sezonul viitor vom merge pe același buget, dar sper să atragem mai mult din sponsorizări.”
Mitran a anunțat și faptul că Dan Alexa rămâne antrenorul echipei, iar obiectivul declarat este la fel de ambițios ca în sezonul trecut și cel actual: promovarea directă.
”Cu Dan Alexa ne-am înțeles, în câteva zile urmează să semnăm contractul cu el și cu stafful său. Obiectivul va fi promovarea directă. Avem un lot competitiv, mai aducem trei-patru jucători cu experiență și căutăm și juniori 2005”, a mai spus Mitran.
Oficialii echipei din Brașov au demarat negocieri cu jucătorii din lotul actual și au ajuns la un acord cu majoritatea dintre aceștia. Astfel, Sorsa, Fustar, Dumbravă, Lazăr, Burlacu, Vasile Constantin, Blănaru, Oltean, Mutu și Dobre au ajuns la un acord pentru un nou sezon în tricoul galben-negru.
Urmează negocieri și cu Diogo Izata și Milcho Angelov, dar și cu Kids Tâmpa și ACS Steagul Roșu Brașov pentru prelungirea contractului lui Dan Spătaru.
În schimb, Luca Florică nu va continua la FC Brașov. ”Nu cred că Florică va continua la Brașov. Este un fotbalist cu calități, dar a fost accidentat, astfel că a jucat puțin și nu cred că ne poate ajuta la obiectivul pentru sezonul viitor”, a precizat Mitran. Nu ar fi exclus ca acesta să ajungă la clubul unde, mai nou, dă bani tatăl său: Dinamo.
La fel ca antrenorul Dan Alexa, Marin Mitran spune că ratarea accederii în play-off a fost cauzată de problemele întâmpinate la startul sezonului.
”Suntem la finalul unui sezon foarte greu și cu multe probleme, dar am trecut peste toate. Au fost două luni foarte grele la început, cu multe schimbări, dar, încet-încet, ne-am revenit. Nu pot să spun că sunt mulțumit și normal că am fost dezamăgiți. Cred că meritam să fim acolo, în primele șase. Obiectivul a fost impus de mine, de Dan Alexa și de primar, dar era extrem de dificil să ajungem în acest play-off. Sper ca sezonul viitor să începem bine și să ne îndeplinim obiectivele”, a precizat Mitran, care crede că FC Brașov nu va avea probleme să obțină cerfiticarea pentru sezonul viitor de Liga 2, cu toate că jucătorii au și acum două luni restanțe din vara trecută, nerezolvate nici acum de președinte!
”Lucrăm și la licență. Tot timpul sunt emoții în fotbalul românesc. Trebuie să fie totul pus la punct până pe 30 aprilie. Nu avem probleme mari pentru obținerea licenței. Acum lucrăm la plata datoriilor sau reeșalonarea lor”, a spus conducătorul de la FC Brașov.
Mitran a reprezentat FC Brașov la Adunarea Generală a FRF de la București, iar la hotelul unde au fost delegații, acesta și-a pierdut telefonul!
https://www.youtube.com/watch?v=OfyYGriUmoQ
Video: FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-trage-de-gabriel-tamas-sa-joace-la-fc-brasov-sunt-convins-ca-gabi-isi-va-incheia-cariera-aici-vorbesc-des-cu-el-la-meciul-cu-concordia-vrea-sa-indeplineasca-matematic-ob-19268376
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-pregateste-achizitii-valoroase-in-vara-19268299
https://liga2.prosport.ro/seria-1/kirill-kirilenko-a-plecat-de-la-fc-brasov-si-a-debutat-deja-pentru-noua-sa-echipa-din-prima-liga-din-belarus-conducerea-clubului-lucreaza-la-lista-neagra-dar-si-la-prelungirea-contractelor-19268012