Farul Constanța nu poate uita modul în care arbitrul Mircea Ardelean i-a anulat un gol, la scorul de 0-0, în meciul pe care l-a disputat sâmbăta trecută, în deplasarea de la CSM Slatina (scor 1-1). ”Marinarii” sunt de părere că rezultatul final a fost viciat de arbitraj, iar punctul obținut nu-i ajută prea mult în lupta pentru play-off-ul de promovare în Liga 1.
La patru zile distanță de la partida de la Slatina, clubul constănțean a emis o scrisoare deschisă către Comisia Centrală a Arbitrilor, în care transmite că, din cauza arbitrajului, Farul a avut de suferit în rezultatele obținute, iar acestea i-au afectat poziția în clasament.
Farul solicită ”respectuos” CCA să analizeze prestațiile arbitrului arădean Mircea Ardelean în meciurile ei cu Ripensia și CSM Slatina, din acest sezon, și să ia măsuri.
Meciul dintre Ripensia și Farul a avut loc la data de 14 decembrie 2020, în cadrul etapei a 14-a. A fost o restanță și a reprezentat ultimul joc desfășurat în Liga 2 anul trecut, înainte de intrarea în vacanță și reluarea competiției la 18 februarie 2021.
”AFC Farul Constanța este un club de tradiție, care are ca principii de bază respectarea regulamentelor și a integrității competiției sportive și care își dorește ca rezultatele meciurilor să fie decise exclusiv în urma prestației echipelor de pe teren.
Din păcate, constatăm cu surprindere și dezamăgire că erorile repetate de arbitraj îndreptate împotriva echipei noastre au influențat decisiv atât rezultatele finale ale meciurilor, cât și poziția ocupată în clasamentul Ligii a 2-a. Având în vedere lupta strânsă pentru accederea în play-off, orice greșeală de arbitraj își pune amprenta în mod considerabil asupra stabilirii ierarhiei la sfârșitul sezonului regular și luptei pentru promovare în prima ligă.
În acest sens, AFC Farul Constanța solicită respectuos Comisiei Centrale de Arbitri să analizeze atent prestațiile arbitrului Mircea Ardelean în meciurile disputate de echipa noastră împotriva echipelor Ripensia Timișoara și CSM Slatina din actualul sezon al Ligii a 2-a și să dispună măsurile de rigoare. Considerăm cel puțin nefericită delegarea sa la un nou meci al echipei noastre, după greșelile comise la partida cu Ripensia Timișoara, la distanță de doar două etape.
Reclamăm atât maniera de arbitraj, cât și atitudinea părtinitoare în aplicarea sancțiunilor disciplinare, care a dus la timorarea jucătorilor și antrenorilor noștri în intervențiile lor.
Cele două erori flagrante care au viciat rezultatele
Ripensia Timișoara – AFC Farul Constanța
(14 decembrie 2020, etapa a 14-a a Ligii a 2-a)
Minutul 19: La lovitura de colț executată de pe partea stângă de Antonio Cruceru, mingea este reluată cu capul de Andrei Banyoi. După ce lovește bara transversală, este oprită cu mâna, pe linia porții, de către jucătorul timișorean Harald Fridrich. În loc să acorde henț și lovitură de pedeapsă în favoarea echipei noastre, la scorul de 0-0, arbitrul Mircea Ardelean lasă jocul să continue. Scorul final a fost 1-0 în favoarea echipei Ripensia Timișoara
CSM Slatina – AFC Farul Constanța
(6 martie 2021, etapa a 18-a a Ligii a 2-a)
Minutul 40: Centrarea lui Iulian Carabela, de pe partea stângă, este reluată de Liviu Mihai în plasă, din marginea careului mic. Arbitrul Mircea Ardelean fluieră după ce mingea a fost lovită de jucătorul nostru și dictează lovitură liberă în favoarea gazdelor, pentru un fault în atac inexistent. Faza se petrece la scorul de 0-0. Scorul final a fost 1-1.
Vă punem la dispoziție imaginile video cu ambele partide în integralitate, precum și momentele în care arbitrul, prin deciziile sale, a influențat decisiv rezultatele finale.
În aceste condiții, vă solicităm ca arbitrul Mircea Ardelean să nu mai fie delegat la meciurile echipei noastre pentru că a demonstrat că nu poate fi imparțial și pentru a evita eventualele momente tensionate.
Faze care au influentat rezultatele meciurilor cu Ripensia Timisoara si CSM Slatina:
https://www.youtube.com/watch?v=BKUT0QkAKiE&feature=emb_title
”
Partida dintre CSM Slatina și Farul Constanța, desfășurată la data de 6 martie, de la ora 11:00, pe stadionul 1 Mai din Slatina, a fost arbitrată de la centru de Mircea Ardelean (Arad), iar de la cele două tușe de asistenții Cosmin Vatamanu (Bucureşti) și Mihai Marian Ionescu (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă a fost Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea), in timp ce observatori au fost delegați Gheorghe Moise (Bucureşti) și Dorinel Dincă (Călăraşi).
După jocul de la Slatina, antrenorul Ianis Zicu și managerul Tiberiu Curt au vorbit despre ”furtul” suferit în fața oltenilor. Și Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional și președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a dat dreptate Farului, negăsindu-i lui Mircea Ardelean niciun motiv pentru care să anuleze golul.
În urma rezultatelor din această etapă, Farul, cu 25 de puncte, e pe locul 11, la egalitate cu SCM Gloria Buzău, însă aceasta are un golaveraj superior.
În etapa următoare, a 19-a, Farul joacă pe teren propriu cu Fotbal Comuna Recea, la 13 martie, de la ora 11:00, iar ulterior, în sezonul regular, mai are meci doar cu U Craiova 1948 SA (deplasare), în ultima rundă urmând să stea.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/golul-farului-anulat-in-meciul-cu-csm-slatina-analizat-de-ion-craciunescu-reactia-incredibila-a-fostului-arbitru-despre-decizia-lui-mircea-ardelean-19173561
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-acuze-dupa-csm-slatina-farul-episodul-premergator-meciului-care-i-a-dat-de-gandit-lui-tiberiu-curt-am-simtitca-suntem-tratati-ca-niste-paria-pe-stadionul-ala-19173352
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-a-izbucnit-dupa-meciul-cu-csm-slatina-in-care-arbitrul-mircea-ardelean-a-anulat-un-gol-perfect-valabil-al-farului-a-simtit-pericolul-si-a-fluierat-inainte-ca-mingea-sa-intre-in-p-19173078
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-de-la-ora-1100-se-joaca-la-slatina-bacau-si-buzau-meciul-rapidului-incepe-la-ora-1200-19172865