Dintr-o echipă care începea sfioasă campionatul, formația
constănțeană s-a metamorfozat în șapte etape într-una de luptă, cu
o defensivă solidă și care adună și puncte, fiind neînvinsă de
patru meciuri.
Deși a adunat jucătorii în pripă și nu a avut perioadă de pregătire
și meciuri amicale, FC Farul nu s-a făcut de râs în cele șapte
partide scurse de la începerea Ligii a II-a. „Marinarii” au
acumulat nouă puncte (din două victorii și trei egaluri) și se află
pe locul zece, la egalitate cu alte patru formații.
Sâmbătă, Farul a bifat la Brăila și prima victorie în deplasare,
lungind la patru rundele de când nu a mai cunoscut înfrângerea. În
plus, în acest interval, constănțenii nu au primit decât un gol, și
acela dintr-un penalty controversat.
„Farul e într-un progres vizibil. Față de prima etapă,
la Viitorul, arătăm a echipă. Atunci am intrat pe teren timizi,
victime sigure, acum am ajuns să facem noi victime. E adevărat, în
meciul de la Ovidiu ne-am trezit în repriza a doua, dar a fost prea
târziu. Am ajuns la stadiul în care jucăm de la egal la egal cu
adversarele”, a declarat antrenorul principal al
Farului, Ioan Sdrobiș.
Relu Damian, președintele clubului, a spus că meciul de la Brăila a
fost greu, jucându-se în condiții meteo vitrege, iar „marinarii”
având în față un adversar căruia îi ardea buza după puncte.
„Totuși, am avut câștig de cauză grație așezării pe
teren și a organizării bune, grații apărării solide (ca de obicei)
și grație eternului Câmpeanu, care și-a făcut încă o dată datoria.
Îi așteptăm însă și pe ceilalți atacanți să dea gol. După ce am
înscris, nu am avut mari dificultăți să păstrăm rezultatul. Ba, mai
mult, puteam chiar omorî meciul, la ocazia lui Husein. Apoi, după
ce Rusu a fost eliminat, gazdele au avut o perioadă în care au
presat puțin, însă, după ce echilibrul numeric s-a restabilit,
totul a fost clar, nu s-a mai pus problema
învingătoarei”, a arătat Relu Damian.
Președintele clubului constănțean subliniază importanța parcursului
din ultimul timp al Farului.
„Ne-am păstrat invincibilitatea, iar în patru runde am
încasat doar un gol, în deplasare, dintr-un penalty care nu a fost.
Sperăm să avem aceeași ținută și în meciurile următoare, iar, dacă
se poate, să marcăm și mai mult”, a mai spus
Damian.
În etapa a opta, FC Farul joacă la Constanța cu Dinamo II, sâmbătă,
16 octombrie, de la ora 11.
„Până la
finalul campionatului, vor juca toți”
Ioan Sdrobiș le va da șansa să evolueze tuturor jucătorilor din
lot, fiind cu ochii în special pe fotbaliștii tineri.
„Până la finalul campionatului, vor juca toți. Îl avem
în vedere și pe Drăghici. Pe Lupu, jucător care îmi place, l-am
băgat deja titular, dar acum l-am ținut pe margine, ca să simtă că
trebuie să muncească și să nu fie fricos dacă vrea în primul 11.
Încă nu mi-a dat randamentul pe care-l așteptam. Bine, nici nu a
venit pregătit, a făcut crampe musculare și la piciorul drept, și
la cel stâng. Dar e foarte talentat, în jocurile de acasă te ajută
mult mai mult. Sper să progreseze rapid, pentru că are 21 de
ani”, și-a expus „Părintele” planurile.
Sursa: cugetliber.ro