Astra are un nou antrenor principal, la scurt timp după despărțirea de Florin Stîngă (43 de ani), cel care a condus echipa în prima parte a sezonului de Liga 2. Gabriel Manu (40 de ani) este alesul conducerii clubului care își desfășoară meciurile de pe teren propriu la Giurgiu, însă mare parte din activitatea de zi cu zi și-o petrece la Ploiești.
Gabriel Manu este noul antrenor al Astrei, după ce a semnat chiar de Crăciun un contract valabil pe un an și jumătate. Obiectivul său este unul aproape imposibil, evitarea retrogradării, iar pentru sezonul viitor trebuie să promoveze echipa în Liga 1!
Manu a activat ultima dată ca antrenor principal tot în Liga 2, la Metaloglobus București, în sezonul trecut (august 2020 – iunie 2021), de care s-a despărțit în vară, după ce a terminat play-out-ul pe locul 2 din 7 în Grupa B. Obiectivul său era participarea în play-off și încercarea promovării.
În cariera sa de antrenor a fost ”secund” al lui Laurențiu Reghecampf la Al Wasl, în Emiratele Arabe Unite.
Gabi Manu este plecat din țară, dar va fi prezentat pe 3 ianuarie 2022, la reunirea echipei.
Noul antrenor al Astrei are 17 ani de activitate ca principal și secund, dar și doi ani la FRF, la Școala de Antrenori. Și-a pregătit licențele în urma unor sesiuni cu Cosmin Olăroiu, fiind prezent la antrenamentele acestuia. Și-a luat licența Pro în 2015, însă singura echipă de seniori pe care a condus-o până acum a fost Metaloglobus, în sezonul de Liga 2 2020-2021.
În ceea ce o privește pe Astra, echipa nu va mai sta și la Ploiești, ci se va muta definitiv la Giurgiu.
În ciuda celor 19 puncte acumulate pe teren în acest sezon, care ar fi trebuit să o situeze pe Astra pe locul 16 în Liga 2, din cauza minusurilor succesive din dreptul punctelor, pricinuite de problemele financiare, echipa e penultima, pe locul 19, cu 5 puncte.
Misiunea lui Manu de a salva sportiv Astra de la retrogradare este imposibilă. Echipa este ca și picată în Liga 3, fiindcă din actualul campionat mai are de disputat doar trei meciuri în sezonul regular și șase în play-out.
În afară de Gabriel Manu, pe lista conducerii clubului Astra pentru a-l înlocui pe Florin Stîngă s-au mai aflat, din informațiile Liga2.ro, Cristian Lupuț și Valentin Sinescu, ultima dată antrenori la Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2), respectiv Unirea Alba Iulia (Liga 3).
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-astra-a-ramas-fara-antrenor-pe-final-de-an-contractul-cu-florin-stinga-reziliat-19214698
https://liga2.prosport.ro/seria-1/12-echipe-din-liga-2-n-au-mutat-pe-banca-tehnica-in-acest-sezon-sunt-insa-sase-care-au-fost-devoratoare-de-antrenori-o-practica-tot-mai-des-intalnita-in-fotbalul-romanesc-19214899
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-din-cele-doua-stadioane-detinute-in-ploiesti-de-patronul-clubului-astra-a-fost-vandut-unul-craiovean-planurile-cu-arena-sunt-tinute-la-secret-19214629
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-a-anuntat-ca-ministerul-sportului-va-finanta-academiile-de-fotbal-incepand-cu-2022-sunt-copiii-nostri-si-este-normal-ca-statul-sa-investeasca-in-copii-19214748
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-vad-casele-de-pariuri-echipele-din-liga-2-favorite-la-calificarea-in-play-off-steaua-e-mai-bine-cotata-decat-fc-buzau-iar-fk-csikszereda-e-subevaluata-in-fata-celor-doua-desi-are-sanse-mari-sa-2-19214556
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-manu-pleaca-de-la-metaloglobus-antrenorul-a-confirmat-ca-intelegerea-nu-va-fi-prelungita-si-e-pregatit-de-a-doua-experienta-din-cariera-deprincipal-imi-concentrez-19185927
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-manu-atac-la-presedintele-marius-burca-dupa-despartirea-de-metaloglobus-venim-din-doua-lumi-diferite-eu-din-fotbal-el-din-alta-lume-dezvaluiri-despre-situatia-clubului-19186841