Alexandru Nicola (fundaș dreapta, 23 de ani) a semnat cu Turris Oltul. Transferul a fost anunțat pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Erik Lincar, iar mutarea este cea cu numărul patru în această pauză dintre sezoane. Alexandru Nicola a evoluat stagiunea trecută la Farul Constanța, unde a fost împrumutat de la FCSB. Pentru echipa de la malul mării a fost un jucător destul de important, fiind utilizat în 20 de partide, dintre care în 16 a fost trimis pe teren din primul minut.
De-a lungul timpului, a mai jucat pentru Dacia Unirea Brăila și Academica Clinceni, unde a fost cedat tot pe perioadă determinată de timp de fosta campioană a României. Cu echipa din Clinceni a și promovat în Liga 1 la finalul sezonului 2018 / 2019. Și acolo a fost utilizat destul de des, în 25 de partide din Liga 2. În stagiunea repectivă și-a trecut în cont și trei goluri.
”AFC Turris anunță că a semnat un contract cu jucătorul Alexandru Nicola.
Nicola Alexandru este un fundas în vârstă de 23 ani (29 mai 1997) care a mai evoluat în cariera la echipe precum FCSB U21, Braila, Academica Clinceni, Farul 1920.
Clubul nostru îi urează «Bun venit!» și îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul AFC Turris!”, precizează Turris Oltul pe pagina pe Facebook.
Turris Oltul își propune din nou promovarea în Liga 1, în vara lui 2021. Erik Lincar a declarat pentru Liga2.ro că a rămas la echipă pentru îndeplinirea obiectivului, chiar dacă a fost dezamăgit de modul în care s-a ratat promovarea în ultimul sezon, în ultima etapă cu Rapid (scor 1-1), în ”Regie”, după un gol primit la ultima fază a meciului.
”Am avut o discuție cu conducerea la câteva zile după meciul cu Rapid. Am vorbit, mi s-a spus că nu se schimbă nimic pentru sezonul următor și am continuat colaborarea. Oricum, contractul meu este valabil până în vara următoare. O să aducem câțiva jucători importanți, pentru că vrem să nu mai ratăm obiectivul de această dată.
Am trecut peste meciul cu Rapid destul de repede. Nu a fost ușor, dar prefer să uit acel moment și am trecut cu bine peste el”, a declarat antrenorul de la Turris Oltul.
Turris Oltul s-a întărit pentru promovare cu trei jucători noi până acum. Pe lângă transfeul lui Alexandru Nicola, echipa din Teleorman i-a mai luat pe Ștefan Bărboianu (fundaș dreapta, 32 de ani), Ștefan Blănaru (atacant, 31 de ani), ambii de la Petrolul, și pe Alexandru Sima (fundaș stânga, 18 ani), un tânăr împrumutat de la Viitorul Constanța. Tot în dreptul venirilor, dar nu văzut neapărat ca o noutate în lot, este Florian Haită (mijlocaș dreapta, 19 ani), pentru care s-a obținut un nou împrumut, pe un sezon, tot de la echipa lui Gheorghe Hagi.
Foto: FC Turris Turnu Măgurele
https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-majore-la-turris-oltul-pentru-noul-sezon-de-liga-2-erik-lincar-a-renuntat-la-nu-mai-putin-de-noua-jucatori-unii-cu-trecut-in-liga-1-barboianu-si-blanaru-printre-cele-trei-noi-achizitii-19143565
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-adopta-modelul-uefa-privind-principiile-de-desfasurare-a-competitiilor-interne-un-meci-nu-se-va-mai-amana-automat-daca-una-dintre-echipe-are-caz-de-covid-19-jocul-se-poate-reprograma-o-singura-d-19144663
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-modificat-roaf-in-privinta-principiilor-de-promovare-din-liga-2-in-liga-1-in-cazul-in-care-o-echipa-de-pe-loc-promovabil-direct-sau-de-baraj-nu-primeste-licenta-se-poate-ajunge-si-pana-la-club-19144659
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643
https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-paturca-ultima-noutate-la-capitolul-achizitii-a-buzoienilor-ilie-stan-spune-ce-jucator-isi-mai-doreste-si-ce-obiectiv-are-scm-gloria-in-noul-sezon-de-liga-2-tinand-cont-ca-nu-are-drept-de-prom-19144403