După remiza din derby-ul județean cu CS Mioveni, scor 1-1, în etapa a 7-a a Ligii 2, Nicolae Dică a fost îndepărtat de pe banca echipei Campionii FC Argeș.
Demiterea a venit la mai puțin de patru luni de la numirea fostului mijlocaș și după nouă meciuri oficiale disputate în această perioadă, în care rezultatele au fost sub așteptări, dar nu atât de dezastruoase. ”Alb-violeții” sunt calificați în grupele Cupei României după ce au eliminat chiar deținătoarea trofeului, iar în campionat sunt la două puncte de ultimul loc calificabil în play-off.
În fapt, Dică nici nu avea ca obiectiv în actele promovarea echipei la finalul acestui sezon, ci în următorul.
Doar că Viorel Tudose (foto principal), a căruit firmă este sponsor principal la Campionii FC Argeș, a acționat tocmai pentru că are un as în mânecă și unul foarte important la acest nivel.
De fapt, asta rezultă chiar din declarațiile sale pentru ProSport, la scurt timp după îndepărtarea lui Dică. ”Totuși, e bine că, până la urmă, s-a luat decizia înlocuirii sale, iar numele noului antrenor o să fie o mare surpriză pentru fotbalul românesc. Numele respectivului este știut de două persoane. Eu și Dani Coman. Nu vi-l pot spune acum”, a spus Tudose, care a avut iar declarații jignitoare la adresa lui Dică.
Informațiile Liga2.ro sunt că Tudose i-a oferit un contract de nerefuzat lui Florin Maxim, nimeni altul decât antrenorul care a câștigat cu Corvinul trofeul Cupa României în acest an și a clasat-o pe echipa hunedoreană pe locul 2 în sezonul trecut, din postura de nou-promovată, pe o poziție care în mod normal oferea ca recompensă promovarea directă în prima ligă. Corvinul e club de drept public, astfel că nu a putut promova și nu va putea nici în noul sezon, după ce patru cluburi s-au opus acestui lucru, printre care și CFC Argeș.
Pentru performațele realizate cu Corvinul, în Liga 2, Cupa României și cupele europene, unde a eliminat vicecampioana Ungariei și a avut o prestație bună și contra croaților de la Rijeka, Maxim este considerat de unii oameni de fotbal drept unul dintre cei mai buni antrenori ai momentului în România.
Evident, acesta ar urma să ajungă în Trivale cu tot stafful său de la Hunedoara, adică ”secundul” Dinu Maghici, antrenorul cu portarii, Cristian Preda și preparatorul fizic Cristian Ojiga, dar lucrurile nu sunt tocmai simple.
Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei, nu concepe să se despartă de Maxim și echipa sa tehnică, cu care are o înțelegere valabilă până în anul 2027, semnată în luna mai, dar cu care nu poate ajunge nici la finalul acestui sezon în SuperLigă, din moment ce Corvinul nu are drept de promovare.
N-ar fi exclus nici ca politicul să-și bage coada în realizarea acestei mutări. Atât municipiul Pitești, cât și municipiul Hunedoara sunt conduse de reprezentanți ai partidului roșu, iar primarii au un cuvânt greu de spus la cele două cluburi, CFC Argeș, respectiv Corvinul. În ajutorul lui Tudose poate sări imediat Cristian Gentea, pentru a-l convinge pe Bobouțanu să-l lase pe Maxim la Argeș. Mai ales că Maxim nu mai are în acest moment un obiectiv la care să tragă în acest sezon, cu Corvinul a fost eliminată din Cupă, iar în campionat echipa joacă fără să poată promova.
Florin Maxim a făcut istorie la Hunedoara prin câștigarea primului trofeu din istoria de 103 ani al clubului de sub furnale, cu care a participat și în preliminariile Europa League și Conference League. Hunedorenii au câștigat în această săptămână șase puncte din șase posibile, din restanța din prima etapă, cu CSC Șelimbăr (1-0), și confruntarea cu AFC Câmpulung Muscel (3-0), din cadrul etapei a 7-a a Ligii a 2-a. Cu 10 puncte din 5 meciuri, ”corbii” sunt pe locul 9 în clasament, dar au încă două restanțe de disputat, astfel că pot urca pe locul 2.
În schimb, CFC Argeș are 9 puncte strânse în șapte meciuri disputate în acest sezon de Liga 2, unde ocupă locul 13 din 22. Este la două puncte în spatele celor de la CSM Slatina, ultima clasată pe locurile calificabile în play-off, iar din sezonul regular au mai rămas de disputat 14 etape.