Nicolae Dică nu mai este antrenorul echipei CFC Argeș după partida cu CS Mioveni, din etapa a 7-a a Ligii 2, terminată la egalitate, scor 1-1. Conducerea și antrenorul au discutat imediat după meci și au hotărât să rezilieze contractul.
Înainte ca anunțul să fie făcut, imediat după ultimul fluier al întâlnirii, Nicolae Dică vorbea la conferința de presă despre evoluția jucătorilor săi și spunea că nu înțelege ce s-a întâmplat, de ce au dat un randament atât de slab în prima repriză. Nu și-a putut explica acest aspect.
Primele 45 de minute au fost slabe pentru Campionii FC Argeș, care a și fost condusă la pauză. Nicolae Dică nu a putut să își explice ce s-a întâmplat, lăsând de înțeles că nu se aștepta la o prestație atât de slabă și la ratarea celor trei puncte în cele din urmă.
Încă de la începutul sezonului a remarcat, în special, faptul că fotbaliștii săi nu reușesc să marcheze din poziții foarte bune, iar acum a evidențiat același lucru. Un alt punct pe care a ”apăsat” Nicolae Dică a fost acela că nu credea că echipa va avea o repriză atât de slabă, în condițiile în care în meciul trecut, cu Concordia Chiajna, câștigat, a fost mulțumit de atitudine și de faptul că s-a și marcat mai mult de un gol.
Atitudinea a lipsit la jucătorii Piteștiului în duelul cu CS Mioveni, dar și jocul din teren a arătat cu multe sincope, jucătorii dând impresia, în multe momente din prima repriză, că sunt pentru prima dată pe teren în respectiva formulă.
În conferința de presă pusă la dispoziție de Campionii FC Argeș, Nicolae Dică pare surprins și nu își poate ascunde sentimentul în fața camerelor. Nu a putut să își explice motivele pentru care echipa a arătat atât de rău în prima repriză.
Au fost conferințe de presă la finalul partidelor în care antrenorul și-a spus nemulțumirile, dar acum a părut, la chiar ultima conferință din poziția de ”tehnician” al CFC Argeș, că nu își poate explica mai nimic.
”Am făcut o primă repriză foarte proastă, nu mi-am recunoscut echipa. Am jucat foarte bine în ultimele partide, am câștigat, dar azi, în prima repriză, am intrat pe teren ca și cum am fi câștigat doar pentru că eram acolo. Nu am fost implicați, nu am avut atitudine, nu am pus probleme.
Dar, în a doua repriză, cu schimbările făcute, cu modificarea de sistem, am reușit să marcăm, să avem ocazii de gol. Dar, nu am reușit al doilea gol ca să câștigăm jocul.
Nu pot să îmi explic ce s-a întâmplat în prima repriză, asta le-am spus și jucătorilor la pauză. O echipă poate să joace într-un fel în ultimul joc, cu Chiajna, când am făcut 80 de minute extraordinare, să fim pe un fond bun, iar apoi să intrăm în prima repriză, în următorul joc, cum am făcut-o azi. Nu pot să îmi explic! O să mă gândesc, o să am discuții cu jucătorii, să vedem de ce s-a intrat așa.
Am putut fizic, pentru că în a doua repriză am alergat, am marcat, am avut ocazii. Avem la fiecare meci ocazii, dar nu dăm gol sau dăm un gol. Asta poate ține și de valoarea jucătorilor, de execuțiile lor. Nu am cum să le spun jucătorilor unde să dea la poartă (…)”, a spus Nicolae Dică la conferința de presă, ultima din poziția de antrenor al Campionii FC Argeș. Apoi, după câteva ore, clubul din Liga 2 a anunțat rezilierea pe cale amiabilă.
Așadar, Nicolae Dică a rezistat doar șapte etape în campionatul diviziei a doua pe banca formației Campionii FC Argeș, timp în care a înregistrat următoarele rezultate, începând cu prima etapă: 0-0 la Steaua, 2-0 cu CSM Focșani, 0-1 la FC Bihor, 0-1 cu FK Miercurea Ciuc, 0-0 la CSM Slatina, 3-2 cu Concordia Chiajna și 1-1 la CS Mioveni. Așadar, a bifat două victorii, trei remize și două eșecuri.
CFC Argeș și-a îndeplinit obiectivul în Cupa României, pătrunzând în faza grupelor. În această competiție a bifat două victorii, în turul 3 și în play-off.
Foto și video: CFC Argeș