:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Fzoltan-szondi-janos-bokor-csikszereda-1024x576.jpg)
După ce a ratat prezența în play-off-ul Ligii 2, terminând sezonul regular pe locul 7, Corvinul Hunedoara a fost echipa ce a strâns cele mai multe puncte în play-out.
”Corbii” au ajuns la ”cota” 44 în Grupa A, după cinci victorii și eșecul cu cântec, de acasă, cu CSC Dumbrăvița, formație ce a folosit victoria de la Castel pentru ajunge la barajul de menținere în Liga 2, cu Chindia.
Pentru hunedoreni, sezonul 2024-2025 a început tare, cu participarea în preliminariile Europa League, ca urmare a câștigării Cupei României, după 5-4, după lovituri de departajare, în finala de la Sibiu, cu SC Oțelul Galați. În primul tur, Corvinul șoca lumea fotbalului cu o victorie cu 4-0 la Paksi, împotriva vicecampioanei Ungariei. Chiar dacă maghiarii s-au impus cu 2-0 la Sibiu, calificarea echipei lui Florin Maxim nu a fost în pericol. Apoi, ”corbii” au pierdut la limită dubla cu Rijeka, după 0-0 la Sibiu și 0-1 în Croația, așa că au retrogradat în preliminariile Conference League. Nașii hunedorenilor au fost kazahii de la Astana, cu un dublu succes, 2-1 la Sibiu și 6-1 pe terenul lor, așa că formația hunedoreană revenea în realitatea ligii secunde și a fotbalului românesc. Tocmai pentru că parcursul european s-a prelungit, Corvinul nu s-a mai încadrat în termenul trecerii pe ”privat” și, deci, își pierdea din start dreptul de promovare în SuperLigă.
Ulterior, Florin Maxim s-a și despărțit de jucători importanți, dincolo de ”stranierii” Ubbink și Roger, plus Sergiu Buș, care au fost aduși doar pentru preliminariile din Europa. Rând pe rând, au părăsit-o pe Corvinul: Denis Hrezdac (UTA), Flavius Iacob (CFR Cluj), Ștefan Lefter (U Cluj) sau Marius Lupu (Unirea Slobozia), ei fiind – înlocuiți – cu jucători în general tineri.
Undeva prin toamnă, chiar Maxim și stafful său au avut o ofertă pe masă de la CFC Argeș, pe care – însă – primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, șeful de facto al clubului a refuzat-o.
Acum, însă, Maxim a intra din nou în atenția cluburilor din SuperLigă, chiar din vestul țării, însă edilul hunedorean nu e dispus să se despartă de el. Cei doi, dar și Bogdan Apostu, parte importantă a proiectului Corvinul, au urmărit din tribuna oficială a arenei ”Francisc Neuman” din Arad finala Cupei României (ediția 2024-2025), câștigată cu scorul de 3-2 de CFR Cluj în fața celor de la AFC Hermannstadt și poate Maxim și cu alți ochi.
”Știu că, poate, sunt subiectiv, dar finala de anul trecut, de la Sibiu, a fost mai frumoasă. În primul rând prin prisma suporterilor noștri, mult mai numeroși, dar și mai civilizați. Mai știu că prezența lui Florin Maxim la meci se poate înterpreta și altfel. A ajuns și la urechile mele interesul celor de la Hermannstadt și UTA pentru antrenorul nostru, dar nu se pune problema ca el să plece. Și nu e neapărat vorba despre acea clauză de 100 de mii de euro, ci despre discuțiile pe care le am periodic cu Max și al faptului că îi ofer tot sprijinul meu și al comunității să continuăm proiectul de la Hunedoara. Am făcut deja istorie prin câștigarea Cupei, următorul pas ar fi promovarea, dar nu punem niciun fel de presiune. Obiectivul pentru sezonul următor este intrarea în play-off, apoi mai vedem. Florin Maxim nu mi-a spus niciodată că vrea să plece de la Corvinul, iar eu, repet, nu sunt deloc interesat de un transfer al său. Orice ofertă scrisă pe adresa clubului nostru va fi refuzată!”, ne-a declarat primarul orașului Hunedoara.
Florin Maxim (44 ani) a preluat echipa din Hunedoara în vara anului 2021, când încă se numea CS Hunedoara. A promovat-o în Liga 2 din a doua încercare și acum se află la capătul celui de-al doilea sezon petrecut alături de echipă în liga secundă.
Ediția trecută de Liga 2, Corvinul s-a situat pe locul 2 în play-off, poziție care în mod normal aduce promovarea directă în prima ligă, însă echipa hunedoreană nu avea drept de promovare, pe care nu-l are nici în acest moment.
În ediția actuală, trupa din Hunedoara a terminat pe locul 1 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, locul 7 la general, ținând cont de numărul de puncte acumulate.
În această vară, la Hunedoara se așteaptă trecerea actualului club pe noua asociație, una de drept privat, care va permite Corvinului, din noul sezon de Liga 2, să promoveze în SuperLigă, în situația în care ajunge din nou să realizeze acest lucru din punct de vedere sportiv.