Colege de clasament înaintea reluării returului, Petrolul și echipa Anei Maria Prodan, Buftea, s-au întâlnit astăzi într-un meci fără o favorită certă. Partida disputată pe stadionul “Ilie Oană”, în prezența a aproximativ 1000 de spectatori, a început practic de la scorul de 1-0 pentru echipa oaspete, portarul găzarilor, Panaite, gafând și, astfel, Petrescu a marcat primul gol în minutul 5. Galbeni-albaștrii s-au năpustit imediat asupra porții adverse și eu reușit să preia conducerea prin golurile reușite de Odoroabă, în minutul 17, din penalty, și de căpitanul Marinescu, zece minute mai târziu. Bucuria gazdelor nu a durat mult și asta pentru că în minutul 37, după o nouă eroare în defensivă, Păun a marcat golul egalizator.
Â
Repriza a doua nu s-a mai ridicat la nivelul primei părți, ocaziile mari fâcăndu-și apariția doar spre finalul partidei când șuturile disperate ale lui Coțan au produs panică la poarta Buftenilor. Eliminarea corectă a lui Badea din minutul 63, schimbarea lui Panaite, portarul Petrolului, care a continuat să dea emoții cu Moraru și accidentarea gravă a lui Stanciu, portarul de la Buftea, transportat mai apoi la spital, a ținut prim planul meciului. Scor final 2-2 și ambele părți par să fie mulțumite de de punctul obținut. „Sunt mulțumit de rezultat și de evoluția băieților. Am jucat bine și în 10 oameni. Per total e un rezultat echitabil”, a declarat laconferința de presă antrenorul lui FC Buftea, Cristi Țermure. De partea cealaltă, antrenorul Petrolului, Eusebiu Tudor, nu părea tocmai mulțumit. „Am revenit în prima repriză chiar dacă am început meciul de la 0-1. În repriza a doua consider că am fost lipsiți și de șansă, dar asta face parte din fotbal, doar rezultatul contează. E adevărat că Panaite a greșit, dar nu putem să îl împușcăm. Am greșit cu toții astăzi, îmi asum și eu partea mea de vină.” De notat ar mai fi încăierarea, de la finalul partidei, dintre jucătorii celor două echipe, dar incidentul a fost stins repede de intervenția arbitrilor și a celor doi antrenori.
Â
Articol scris de Alexandru Amironoaiei
Â