Pandemia COVID-19 a dus la oprirea competițiilor sportive cel puțin până la 16 mai, astfel că fotbalul va fi oprit, cu siguranță, în România pentru două luni și jumătate. Adică o perioadă cât în Liga 2 a fost pauză între prima parte a sezonului și cea de-a doua, însă, în care, jucătorii au avut activitate după o scurtă vacanță. S-a mers în cantonamente, s-au desfășurat antrenamente în grup. De această dată însă, fotbaliștii trebuie să se antreneze singuri într-un mediu impropriu pentru performanță, fiecare acasă la el. Tot în această perioadă în care meciuri oficiale nu sunt, cluburile trebuie să își plătescă jucătorii. Unele cluburi au profitat de Ordonanța de Guvern dată pe timp de stare de urgență și au decis să își bage angajații în șomaj tehnic sau să le reducă salariile.
De exemplu, Gigi Becali, patronul FCSB, le-a redus salariile la jumătate jucătorilor săi. Gică Hagi a aplicat, la rândul său, tactica reducerii salariilor la Viitorul, în timp ce FC Hermannstadt le-a suspendat contractele jucătorilor pentru această perioadă de inactivitate. În Liga 2, antrenorii Costel Enache și Florin Bratu, de la Petrolul Ploiești, respectiv Concordia Chiajna, au transmis că la cluburile lor situația financiară este bună și că, momentan, nu s-a luat nicio decizie în privința contractelor jucătorilor.
La Chiajna, declarațiile lui Florin Bratu pentru Liga2.ro au fost confirmate și de președintele clubului, Cristian Tănase. Acesta spune că la Concordia nu se va pune problema vreunei tăieri salariale.
„Nicio clipă nu ne-am gândit la şomaj tehnic, la reducerea salariilor. Mai ales acum, în situaţia asta complicată. Trebuie să facem rost de bani. Dacă eşti conducător, faci rost. Nu ştiu cum, de unde, dar aşa trebuie. Vinzi ceva şi faci rost de salarii.
Şi la noi salariaţii se temeau de tăierea salariilor. Am terminat anul fiscal bine, cu bugetul suntem ok şi nu există niciun risc. Marea noastră problemă este situaţia sportivă. Mi-e atât de ciudă că nu avem rezultate!”, a declarat Cristian Tănase, conform DigiSport.
Săptămâna trecută, Florin Bratu spunea că, din punct de vedere financiar, totul este în regulă la Concordia.
”Deocamdată nu s-a discutat despre lucrul acesta. La Chiajna e stabilitate financiară, avem banii la zi în momentul de față. Deci, până în momentul de față, nu s-a pus problema. Cristi Tănase, președintele, e alături de echipă, e sufletist, ține foarte mult la echipă și nu ne lasă el așa ușor. Nimeni nu e avantajată de situația asta”, a spus Florin Bratu pentru Liga2.ro.
După 24 de etape desfășurate în acest sezon, în care Concordia Chiajna are 22 de meciuri jucate, echipa ilfoveană locul 16, ultimul retrogradabil, însă e la egalitate de puncte, 24, cu echipa de deasupra sa, CSM Reșița. Dacă se va merge pe sistemul play-off / play-out, Concordia Chiajna ar trebui să joace în play-out alături de zece echipe, iar obiectivul va fi evitarea clasării la final pe ultimele trei poziții, care sunt retrogradabile.