FK Csikszereda câștigă la Dunărea Călărași și continuă să spere la un loc de baraj de promovare. Ciucanii au beneficiat și de un autogol

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 May. 2021, 17:55 Actualizat: 17 May. 2021, 22:37 Liga 2

La a cincea încercare în meciurile directe, FK Csikszereda a reușit să câștige pentru prima dată în fața celor de la Dunărea Călărași, chiar pe terenul echipei lui Cristian Pustai. 2-0 s-a terminat meciul din penultima etapă a play-off-ului Ligii 2, runda a 9-a, pentru ciucani, rezultat care îi menține în lupta pentru a ocupa un loc de baraj de promovare.

După o primă repriză în care Rotar (8) și Casiadi (20) au avut situații bune la poarta lui Krell, în timp ce Tudoran (29) a șutat peste transversala buturilor apărate de Gyenge, repriza a doua a avut parte destul de repede de un prim gol. Căpitanul Dunării, Bogdan Șandru (51), și-a trimis mingea în propria poartă după o centrare a lui Takacs, iar ciucanii au fost aproape să o nouă reușită, a lui Bor (57), a cărui minge s-a dus în bară, după ce a fost deviată și de Krell.

Chiar înainte să fie schimbați, Schieb și Rotar au contribuit la faza în care Csikszereda și-a dublat avantajul. În minutul 61, pe o fază de contraatac, acțiunea lui Schieb a ajuns mingea în careul advers, Bauza a deviat pentru Bogdan Rotar, iar acesta l-a învins pe Krell.

Bauza (71) și Bara (83) au avut și ei situații bune de a înscrie, însă nu l-au putut învinge pe portar, astfel că Csikszereda a trecut doar cu 2-0 de Dunărea.

Cu 41 de puncte, FK Csikszereda urcă, cel puțin pentru moment, de pe locul 6 pe 5 și e la două puncte în spatele Dunării Călărași (43 puncte), ocupanta celui de-al doilea loc care duce la barajul de promovare.

În ultima rundă, Csikszereda joacă acasă cu ASU Poli, iar Dunărea Călărași are un meci greu în deplasare, la ”FC U” Craiova.

Foto: George Ionescu / Sport Pictures

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

COMENTARIUL LIVE:

DUNĂREA CĂLĂRAȘI – FK CSIKSZEREDA 0-2

Bogdan Șandru 51′ – autogol, Bogdan Rotar 61′

Dunărea Călărași: Krell – I. Sîrbu, Wiktorski, Bg. Șandru (cpt.), Sălceanu – Cr. Pușcaș (Djuric 62′), A. Lopez (S. Sava 86′) – Tudoran (Calu 73′), Alami, Cârstocea (Kanda 46′) – Val. Alexandru (Bud 62′)
Rezerve neutilizate: I. Alexandru – Fotescu, Andr. Rus, Tache
Antrenor: Cristian Pustai

FK Csikszereda: Gyenge – R. Takacs, Kelemen (cpt.), Apro, Bor – Savin, Casiadi (T. Suciu 87′) – Pinter (Palmeș 62′), Bauza (Csonka 87′), Schieb (Bara 62′) – Rotar (Meszaros 62′)
Rezerve neutilizate: Karacsony – Csuros
Antrenor: Valentin Suciu

Stadion: ”Ion Comșa” (Călărași); Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); Asistenți: Alexandru Filip (Constanţa) și Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa); Rezervă: Sergiu Anton (Bucureşti); Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) și Adrian Petre (Buzău).

Min 90+3 Final de partidă la Călărași. FK Csikszereda câștigă cu 2-0 în meciul cu Dunărea și continuă să aibă șanse la un loc de baraj de promovare. PArtida a fost decisă în repriza secundă, de un autogol și un gol al ciucanilor.
Min 90 + Meciul e prelungit cu trei minute
Min 87 Ultimele schimbări la Csikszereda. Ies Juan Bauza și Casiadi Bako și intră Bonifac Csonka și Toni Suciu
Min 86 La Dunărea, intră Sorin Sava și iese Ariel Lopez
Min 83 Bara are un șut bun din 11 metri lateral dreapta, Krell parează în față și mai apoi se reușește respingerea, după ce Bauza a preluat slab în 6 metri
Min 73 Intră Mădălin Calu în locul lui George Tudoran
Min 72 ||| Kamil Wiktorski primește cartonașul galben după ce mai devreme l-a faultat dur pe Casiadi, însă arbitrul a lăsat jocul să continue în favoarea ciucanilor
Min 71 Meszaros așează înapoi pentru șutul lui Bauza, care reia din prima din 17 metri, iar Krell parează în lateral mingea care s-ar fi dus sub transversală
Min 67 Alami primește în fața careului, fentează, trage cu dreptul pe jos, însă pe centru, iar Gyenge reține fără probleme
Min 62 La Dunărea se fac două schimbări. Ies Valentin Alexandru și Cristian Pușcaș și intră Cristian Bud și Sandro Djuric
Min 62 Triplă schimbare la FK Csikszereda. Intră Levente Bara, Raul Palmeș și Andras Meszaros și ies Marvin Schieb, Norbert Pinter și Bogdan Rotar
Min 61 0-2 Schieb, care va fi schimbat, are o cursă pe dreapta, pe contraatac, după ce recuperează mingea în fața propriului careu, ajunge în dreptul careului advers, nu are culoar de centrare, se întoarse spre centru, încearcă o pasă și Alami deviază mingea spre față, direct la Bauza, care preia și dă mai departe în stânga la Bogdan Rotar, care pătrunde în careu și finalizează plasat pe lângă portar, la colțul lung
Min 59 ||| Cristian Pușcaș primește cartonașul galben pentru o intrare dură la mijlocul terenului asupra lui Kelemen. Suciu pregătește trei schimbări
Min 58 Centrare dintr-un corner din dreapta, Bor se înalță excelent la prima bară, în 4 metri, însă reia cu capul slab, mult peste poartă
Min 57 Ocazie mare pentru Csikszereda. Bor are un șut violent din stânga, din interiorul careului, mingea îl șterge pe gât pe Krell și deviază în bara a doua și apoi revine în joc
Min 53 Kanda execută bine o lovitură liberă de la 25 de metri central, Gyenge a scos cu un braț de sub transversală, de pe centru, în corner
Min 51 0-1 Takacs avansează liber în dreapta careului, centrează în fața porții, Bogdan Șandru, nepresat de nimeni, pune piciorul la prima bară să respingă în corner, însă o face imparabil în poartă, sub transversală, din 5 metri, chiar din fața lui Krell, care era pe minge și ar fi reținut-o. În spatele celor doi jucători ai Dunării se afla Pinter, însă erau șanse mici ca mingea să ajungă la el
Min 46 S-a reluat meciul
Min 46 Pustai schimbă la pauză cu Baudouin Tshitungi Dieudonne Kanda în locul lui Alin Cârstocea
Min 45+1 Pauză la Călărași. Dunărea și FK Csikszereda sunt la egalitate, scor 0-0, după o repriză cu un ritm bun, dar fără multe situații de poartă
Min 35 Lovitura liberă din stânga careului este respinsă pe spate, cu capul, de Pușcaș, în corner. Faza fixă din dreapta e bătută pe bara a doua, iar Krell respinge și Dunărea scapă pe contraatac, însă Kanda pierde mingea primită de la Tudoran
Min 34 Schieb avansează în stânga careului și este faultat de Șandru. Arbitrul dă doar lovitură liberă, nu și cartonal galben
Min 32 Șandru bate cu dreaptul o lovitură liberă de la 22 de metri central, slab, peste poartă
Min 29 Prima ocazie a Dunării, cea mai mare a meciului. Tudoran primește pe culoar și scapă în dreapta careului, întârzie șutul, trage în cele din urmă din 8 metri, Apro pune piciorul și parează, mingea sare înapoi la Tudoran, care reia din prima, din cădere, din 7 metri lateral dreapta, peste transversală
Min 25 ||| Marvin Schieb primește cartonașul galben
Min 20 Schieb scapă din nou în stânga careului, întoarce înapoi, Wiktorski deviază ineficient, Casiadi preia în fața careului cu stângul, își face mingea pentru dreptul, trage plasat pe lângă Lopez, dar și de puțin pe lângă bara din dreapta. Krell părea bătut dacă mingea era pe poartă
♦Min 15 Prima fază mai periculoasă a meciului are loc după o pătrundere în careu, în stânga, a lui Schieb, care a pasat înapoi pentru reluarea din prima a lui Rotar, din 8 metri, însă mingea s-a dus destul de mult peste poartă. Rotar era singur, nemarcat și putea înscrie
Min 1 A început partida de la Călărași cu două minute întârziere, nu pentru că jucătorii Dunării ar fi recurs din nou la un gest de protest din cauza restanțelor financiare pe care le au pe toată durata acestui an


Penultima etapă a play-off-ului Ligii 2, runda a 9-a, are loc în întregime astăzi, 17 mai, și debutează de la ora 16:00, cu meciul dintre Dunărea Călărași și FK Csikszereda, care are loc pe stadionul ”Ion Comșa” din Călărași.

Se întâlnesc ocupanta locului 4 cu cea clasată pe poziția a 6-a, ultima, iar diferența de puncte dintre ele este de cinci lungimi, 43 față de 38.

  • Ulterior se joacă ASU Poli Timișoara – CS Mioveni, de la ora 18:30, iar de la ora 21:00 are loc ultimul meci al rundei, Rapid – U Craiova 1948 SA.

Dunărea Călărași va rămâne pe loc de baraj indiferent de rezultatul de astăzi

În runda trecută, Dunărea Călărași a remizat în deplasare la Mioveni, scor 1-1, astfel că cele două formații au rămas pe locurile de baraj de promovare, ratând o bună șansă de a se apropia de Rapid, clasata pe locul 2, direct promovabil.

Dunărea are acum un avans de patru puncte față de ASU Poli (locul 5), astfel încât va rămâne pe loc de baraj indiferent de rezultatul din meciul de astăzi. Jocul cu Csikszereda este însă mai facil față de cel care urmează, cu liderul ”FC U” Craiova, în Bănie.

FK Csikszereda trebuie să câștige la Călărași pentru a mai spera la baraj

FK Csikszereda a reușit o remiză în runda trecută, 0-0 pe ”Ion Oblemenco” cu ”FC U” Craiova. Partida le-a adus oltenilor obținerea matematică a promovării în Liga 1.

Ciucanii sunt pe ultimul loc în play-off și au șanse reduse să mai prindă barajul de promovare. I-ar trebui un succes astăzi, cu Dunărea, cât și în ultima rundă, acasă cu ASU Poli, dar stă și la rezultatele celorlalte adversare.

Trei victorii și un egal pentru Dunărea, în meciurile cu FK Csikszereda

În sezonul regular al Ligii 2, Dunărea Călărași a câștigat cu 1-0 la Miercurea Ciuc, prin golul lui Bodo Kanda (52). În jocul tur al play-off-ului, tot echipa lui Cristian Pustai s-a impus, și tot pe terenul Csikszeredei. A fost 2-1, după golurile marcate de Claudiu Apro (63), respectiv Cristian Bud (18) și Bogdan Șandru (78).

Anterior, în sezonul trecut al Ligii 2, cele două echipe s-au întâlnit de alte două ori. La Miercurea Ciuc a fost 1-1, iar la Călărași Dunărea a câștigat cu 2-1.

Astfel, în total, în patru meciuri, Dunărea are trei victorii cu FK Csikszereda, iar o partidă s-a încheiat la egalitate.

George Găman arbitrează Dunărea Călărași – FK Csikszereda

Meciul de la Călărași, dintre Dunărea și FK Csikszereda, începe la ora 16:00 și va fi arbitrat de centralul George Cătălin Găman (Craiova) și asistenții Alexandru Filip (Constanţa) și Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Arbitru de rezervă este Sergiu Anton (Bucureşti), iar observatori au fost delegați Nicolae Marodin (Bucureşti) și Adrian Petre (Buzău).

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ului Ligii 2

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 May. 2021, 17:55 Actualizat: 17 May. 2021, 22:37 Liga 2
Pe aceeași temă