Concordia Chiajna a reușit anul trecut, în chiar primul sezon în care a evoluat în eșalonul secund, o performanță la care puțini se așteptau, clasându-se la final pe poziția a cincea în Seria I, fiind la un moment dat chiar în cărțile pentru promovarea în Liga I.
Sezonul abia început s-a aflat la polul opus din punct de vedere al performanței, ilfovenii nereușind să obțină nici măcar un punct în cele șase etape scurse, ocupând ultima poziție în clasament, făcându-i parcă în ciudă
primarului Mircea Minea, care declara în perioada de pregătire că obiectivul principal al echipei este promovarea în Liga I și câștigarea Cupei României.
Datorită acestei situații, schimbarea antrenorului principal a devenit iminentă. Doar că, „șocul de la echipă” este ca și acum șapte luni de zile unul de mică intensitate, Liță Dumitru fiind înlocuit de secundul și prietenul său Dumitru Bolborea. Acesta va fi secondat de Adrian Bumbescu, fosta glorie stelistă ocupându-se până în prezent de pregătire unei echipe de juniori din cadrul aceluiași club.