La mai bine de o săptămână distanță după încheierea meciului dintre SC Oțelul Galați și Poli Iași, din prima etapă a play-off-ului Ligii 2, terminat cu victoria oaspeților cu scorul de 2-1, Dorinel Munteanu are o reacție prin care îi aduce acuzații grave clubului prezidat de Cornel Șfaițer.
Fostul internațional îi face pe reprezentanții Politehnicii Iași nesimțiți și susține că echipa din Copou are arbitrii de partea sa în acest sezon, în timp ce SC Oțelul joacă numai pe teren.
După desfășurarea meciului de la Galați, la data de 19 martie, în prima etapă a play-off-ului Ligii 2, Dorinel Munteanu își îndrepta discursul mai degrabă spre jucătorii săi, unii dintre ei dezamăgindu-l prin atitudinea și prestația avută în timpul partidei.
La peste o săptămână distanță, după ce a analizat jocul cu Poli Iași, Dorinel Munteanu a izbucnit la Radio Sport Total FM când a fost întrebat de nervozitatea sa din timpul și de după partida din prima etapă a play-off-ului.
”E logic să le reproșez pe moment jucătorilor, fiindcă ei trebuie să aibă încredere mai mare în ei, deși, chiar dacă am pierdut acest joc, au fost niște consecințe… Ați văzut și dumneavoastră, am jucat în 10 oameni din minutul 27, dar nervozitatea mea nu a fost exclusiv din cauza jucătorilor mei, ci din cauza metehnei din fotbalul românesc. Pentru că adversarii noștri, inclusiv colegul meu Leo Grozavu, au acuzat arbitrajul și asta m-a deranjat foarte mult, nesimțirea lor, pentru că pot să spun că sunt nesimțiți. Acest arbitru (n.r. – Cătălin Buși) i-a arbitrat cu scandal în foarte multe meciuri din Liga 2 în campionatul recent, și la Iași, și la Timișoara, unde au fost clar favorizați. Și mai mult decât atât, acest Buși cu încă un tușier (n.r. – Casian Băla), au fost la meciul trecut din deplasare de la Timișoara cu aceeași brigadă (n.r. – în 3-1 la Timișoara cu Poli, cu două runde înainte de meciul de la Galați).
Este clar că eu nu m-am luat niciodată de arbitri, că nu am comentat arbitrajul, dar nu este posibil așa ceva, la o luptă în play-off, unde o echipă mică, ca a noastră, dar cu suflet mare poate să fie atacată din toate părțile. Și, mai mult decât atât, ei să iasă pe post, la televizor, și să vorbească de arbitraje. S-a întâmplat un accident nefericit cu Ghiocel, care a fost penalizat cu cartonaș roșu, după care ei acuză jocul dur al nostru. Cred că toată lumea a văzut jocul, că noi nu am jucat dur. Am jucat tare la minge, bărbătește. Statistica spune că Iașiul a luat patru galbene și noi numai trei, pe gesturi nesportive, nu pe agresivitate. Și tot ei vorbesc. Asta mi se pare ciudat și m-a făcut să fiu foarte nervos, pentru că am pus suflet la această echipă, am creat această echipă după stilul meu, de jos, am luat-o de jos, din Liga 3, iar acum, când suntem în play-off și suntem periculoși pentru unii și încep să ne atace din toate părțile. Asta a fost nervozitatea mea. Nu că am pierdut un meci din play-off, pentru că mai sunt 27 de puncte puse în joc, nouă jocuri, și sunt convins că echipa mea își revine. Nici la acest joc, Poli Iași, în afară de golul doi, în repriza a doua, nu a avut un șut pe poartă. Marele Poli Iași! Să fim serioși. Sincer, am o teamă de jocurile de culise, care sunt convins că au existat și mai există în fotbalul românesc”, a ”tunat” Dorinel Munteanu la Radio Sport Total FM.
Liderul selecțiilor la echipa națională și antrenorul campion cu Oțelul în 2011 a fost întrebat de moderatorii emisiunii ”Execuții Matinale” și dacă după joc a vorbit cu Leo Grozavu. Munteanu a mers mai departe și a spus că Poli Iași are arbitrii de partea sa.
”Nu am vorbit cu Leo, pentru că nu mă așteptam la Leo, fiindcă știu că și el este un tip vulcanic, coleric pe margine, ca și mine, adică ne apărăm șansele în stilul nostru. Dar să spună el că echipa mea a jucat dur, că am pus noi presiune pe arbitri… Păi arbitrii sunt cei ai casei pentru Poli Iași, ce să mai spun! Nu le cunosc numele, dar cu o etapă înainte, în deplasare la Poli Iași, tot în ultimele trei meciuri din campionatul regular, tot acest Buși a dat un penalty gratuit, la Dej a fost un arbitraj execrabil și toată lumea a sărit în sus, dar nimeni nu s-a sesizat. N-am vorbit niciodată de arbitraj și nici nu o să vorbesc. Am fost penalizat pentru că, la fel, mi s-a refuzat un penalty la Slobozia. Nu sunt sfânt, am greșit, am luat pedeapsa și așa mai departe, dar nu se poate așa ceva. Această echipă a mea vă garantez că a jucat numai pe teren și a fost corectă”, a mai declarat Dorinel Munteanu.
În ceea ce-l privește pe arbitrul Cătălin Buși, acesta a fost delegat de CCA în acest sezon de Liga 2 la trei meciuri ale Politehnicii Iași, toate disputate în deplasare și câștigate, cu Unirea Dej (scor 2-1) și Poli Timișoara (scor 3-1), în sezonul regular, și cu SC Oțelul Galați (scor 2-1), în play-off. Cel puțin în cel de la Dej a avut două decizii care au întors soarta jocului în favoarea Iașiului. Și contra Politehnicii Timișoara s-a dictat un penalty ușor pentru echipa lui Grozavu.
Și pe SC Oțelul a condus-o de la centrul într-un alt joc în acest sezon, în cel de acasă cu FC Brașov, câștigat de gălățeni cu 2-1.
Buși face parte, conform site-ului Comisiei Centrale a Arbitrilor, din lotul arbitrilor de prima ligă, însă în acest sezon nu are niciun meci condus în SuperLigă. Are opt în Liga 2, șapte în Liga 3 și două în Cupa României.
https://open.spotify.com/episode/2pYC14Sv82URfLjdzLpuV9
Foto: Leczki Jozsi și Sorin Pană / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-cu-catalin-itu-fotbalistul-facut-ko-in-derby-ul-moldovei-eram-cu-ochii-inchisi-auzeam-cateva-voci-in-jur-si-voiam-sa-continui-meciul-ce-a-simtit-jucatorul-iasiului-in-mo-19264132
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costin-ghiocel-scuze-dupa-intrarea-asupra-lui-catalin-itu-19264096
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-si-a-luat-un-avans-important-in-clasament-dupa-victoria-de-la-galati-dar-cornel-sfaiter-vrea-concentrare-maxima-pana-la-promovarea-matematica-intrarea-brutala-a-lui-ghiocel-l-a-speriat-19264077
https://liga2.prosport.ro/seria-1/leo-grozavu-cuvinte-frumoase-despre-sc-otelul-dupa-victoria-obtinuta-de-poli-iasi-la-galati-jos-palaria-pentru-ce-a-facut-dorinel-munteanu-cu-acesti-baieti-19264050
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-condus-dar-a-pierdut-partida-cu-poli-iasi-19264068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-la-primul-esec-pe-teren-propriu-poli-iasi-castiga-in-superioritate-derby-ul-moldav-si-se-distanteaza-la-7-puncte-fata-de-trupa-lui-dorinel-munteanu-19264021