UTA ar putea să revină pe propriul stadion, unul construit de la zero, odată cu startul noului sezon, în vara lui 2019. Autoritățile locale au urgentat lucrările la arena „Francisc Neuman”, unele începute încă din 2014, însă care au stagnat o bună perioadă de timp și care au depășit mai multe termene de finalizare. În vară, suporterii echipei arădene au sărbătorit, ironic, încheierea lucrărilor la stadion.
Într-un reportaj realizat de postul local TV Arad cu primarul Gheorghe Falcă, chiar la șantierul de la stadionul „Francisc Neuman”, edilul a vorbit despre stadiul lucrărilor. Falcă a transmis că noua arenă a UTA-ei, care va avea 12.000 de locuri și în care se va investi în total 14 milioane de euro, va putea fi omologată pentru a organiza jocuri în UEFA Champions Leagu, dacă se vor face câteva modificări solicitate de FRF, după o vizită recentă făcută de reprezentanții forumul condus de Răzvan Burleanu. Acestea se referă mai ales la securitate. „Vom avea o cameră de securitate, unde se vor putea verifica toate camerele de vederi din stadion și din afară”, a menționat Falcă. Stadionul va fi echipat și cu o cameră pentru VAR, noua regulă în privința arbitrajului ce va fi obligatorie în curând pentru meciurile din cupele europene.
Lucrările la scheletul stadionului din Arad sunt terminate în proporție de 80 la sută. „În acest moment lucrăm la gazon, unde vom introduce și instalațiile de irigare și încălzire, iar pentru nocturnă suntem aproape să găsim firma care o va monta”, a spus Gheorghe Falcă, citat de Sport Arad.
Pe lângă cele 12 mii de locuri, stadionul va avea posibilitatea să fie extins. Primarul își dorește ca noul „Francisc Neuman” să fie exploatat la maxim din punct de vedere financiar. „Nu arată rău nici așa, dar ar fi frumos să închidem stadionul pe exterior pentru a genera niște venituri din reclame”, a transmis edilul șef al Aradului.
Din 2014, UTA a jucat pe teren propriu pe stadionul Motorul, apoi s-a mutat la Șiria, iar din această vară a revenit pe arena din cartierul Aradul Nou, care a fost modernizată și a primit gazon artificial în loc de cel natural.
UTA are șanse mici la promovare în acest sezon al Ligii 2. După 10 etape se află abia pe locul 10, cu 16 puncte, iar obiectivul antrenorului Ionuț Popa este să claseze echipa în prima jumătate a clasamentului.
Foto: Ciprian PETCUȚ