Suporterii utiști „sărbătoresc” inaugurarea stadionului „Francisc Neuman”. „Veniți cu chef de cântat! Vom tăia împreună panglica la intrare”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 May. 2018, 15:31 Actualizat: 19 May. 2018, 16:26 Diverse
Suporterii utiști „sărbătoresc” inaugurarea stadionului „Francisc Neuman”.  „Veniți cu chef de cântat! Vom tăia împreună panglica la intrare”

21 mai 2018 e data prevăzută de constructorul Tehnodomus, contractat de primaria Arad, pentru finalizarea lucrărilor la arena „Francisc Neuman”, începute în vara anului 2014 și încă neterminate. Susținătorii UTA-ei doresc să marcheze cum se cuvine momentul, comunicatul de mai jos vorbind de la sine:

„Transformarea stadionului Francisc von Neuman într-o arenă modernă a început în vara anului 2014, atunci când buldozerele au dărâmat tribunele vechi. Lucrările au demarat după aproape un an. De atunci, termenul de finalizare a construcției s-a tot schimbat. La început, promisiunea era că ne vom putea bucura de noua noastră casă în 2016, apoi s-a vorbit de 2017, iar ulterior, înainte să expire acest termen, a mai fost adăugat un an de prelungire.

Timpul a trecut și iată că am ajuns aproape de data de terminare a construcției! Conform panoului de la șantier, dar și a zecilor de comunicate emise pe această temă, modernizarea templului fotbalului arădean va lua sfârșit la data de 21 mai 2018. Primăria Arad nu a anunțat nici o inaugurare oficială, clubul UTA nu a primit nici o veste despre mutarea pe noul stadion, dar noi, suporterii, vrem să dăm tonul la petrecere. Vă invităm, așadar, alături de noi, la inaugurarea arenei Francisc von Neuman, unul din cele mai așteptate evenimente din orașul Arad în acest deceniu. Ne vom întâlni în fața stadionului marți, 22 mai, de la ora 19:00.

Dorim să îi revedem împreună, acasă, pe toți cei care iubesc UTA de la cei mai tineri la cei mai în vârstă. Veniți în alb-roșu, cu fularul sau cu steagul și cu chef de cântat! Vom tăia împreună panglica la intrare!”.

Bineînțeles, întâlnirea suporterilor la stadion pentru „sărbătorirea” inaugurării arenei „Francisc Neuman” este una cu mesaj ironic pentru autoritățile locale. UTA joacă de mai bine de un an pe teren propriu la Șiria.
 

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 19 May. 2018, 15:31 Actualizat: 19 May. 2018, 16:26 Diverse
Pe aceeași temă