De prea mult timp e grea situația UTA-ei și împiedică visele sau calculele întinse. Adică exact ce întâmplă într-un domeniu cum e cel al copiilor și juniorilor. Cu o viață direct proporpțională cu cea a echipei-mamă, „aripa tânără” a Bătrânei Doamne încheie un 2012 pe care Florian Voinea, șeful Centrului de Copii și Juniori, l-a încadrat într-o categorie cu câteva plusuri dătătoare de speranțe.
„Am reușit performanța să terminăm cu bine anul, adică să ducem toate competițiile la bun sfârșit, fără probleme, în condiții bunicele de pregătire, față de trecut. Avem un număr de aproximativ 200 de copii în cadrul clubului și au fost chiar câteva rezultate bune la câteva grupe în turneele amicale. Am avut și o evoluție foarte bună la nivelul Ligii a IV-a, după un început greu. O ușoară nemulțumire există vizavi de republicanii A și B, încă nu suntem în primele 4 dar sperăm să le prindem în retur. Sunt și poziții bune la juniorii C și D, unde avem șanse de calificare la turneele finale. De asemenea, s-au refăcut din mers anumite grupe care erau puțin măcinate, acum suntem cât de cât OK”, a analizat Voinea.
Fostul fotbalist al anilor 90 are curajul să se arate încrezător în vremuri în care UTA s-a văzut nevoită să se ocupe mai mult de alte probleme decât cele strict fotbalistice. „Cred că suntem pe un drum bun la ora actuală. Depinde și de partea financiară să reușim să asigurăm condiții și mai bune, cu tot ce presupune asta”, a punctat Voinea.
O discuție recentă a scos în evidență varianta că în prima echipă a UTA-ei și-ar putea face loc mai mulți fotbaliști tineri, componenți ai „satelitului”, mai puțin costisitori decât actualii echipieri din lotul lui Adrian Falub. Voinea și-a manifestat încrederea în puștii din team-ul lui Dorel Mutică: „Am încredere că ar face față nivelului, cum să nu?! Nu dau nume, dar sunt copii care s-au călit prin competiția de Liga a IV-a, unii au și demonstrat că se pot adapta și joacă la prima echipă, cum e Lazea. Dacă un junior e „forțat” să joace meci de meci, crește și poate să fie soluția potrivită. Cu încrederea necesară, pot ajunge la seniori. E clar că nu toți pot fi acolo, dar, având în vedere că UTA nu poate retrograda, cred că ar fi important să le dai drumul la cei din propria pepinieră. Până la urmă, în situația asta de criză, e puțin nelaloc să se cheltuie bani cu jucători de afară. Sigur, vorbim ipotetic, pentru că nu știm ce se întâmplă”, a remarcat Voinea.
Și apropo de echipa secundă, efectivul e compus în mare parte din juniorii care activează și în campionatul republican, așa s-a ajuns să se joace într-un ritm solicitant, însă plusul vine din partea unui joc oficial în plus la fiecare sfârșit de săptămână. „Până la urmă e un câștig, cu toate că am pierdut pe final locul 2 pe care-l meritam la juniori A. În ultimele două etape n-am mers ca până atunci, dar pe fondul ritmului vineri-duminică, cu oboseala acumulat pe final de an. Vedem returul, eu am încredere că ne calificăm în play-off fără probleme. Iar D-ul e mult mai puternic decât nivelul juniorilor republicani, toate echipele mari din lume au echipa a doua. Altfel joci când ai în spate un an de seniori și alta e să intri direct într-o primă echipă. Acum vom începe să convocăm la Liga a IV-a jucători de 96 și mai tineri, să vină și ei aproape de echipă. Ă‚sta e scopul, să iasă cât mai mulți jucători”, a conchis Voinea, care a transmis „La mulți ani tuturor oamenilor de sport din Arad!”.
Sursa: Sport Arad