La început a fost ideea lui Marian Ivan. „Măi, cum ar fi să ne reîntâlnim cu toții după aproape 15 ani?”. Zis și făcut. Lucrurile s-au pus rapid în practică, asta și pentru că majoritatea coechipierilor din generația 2000-2001 de la FC Brașov au răspuns prezent. S-a fixat și data, joi, 17 decembrie. Locația „British Pub”.
Rând pe rând, „stegarii” și-au făcut apariția. Cristi Vasc a venit tocmai de la Baia Mare, Ovidiu Sărmășan de la Cluj, Sandu Andrași de la Târgu Mureș, Daniel Isăilă a lăsat pentru o zi federația pentru a fi prezent la Brașov, făgărășenii Cozma și Cocan au răspuns prezent, la fel cum au procedat și Buga, Kajcsa, Turdean, Arcanu, Cazangiu, Benciu, Iuliu Andrași, Gnandt și Flavius Moldovan. Nici antrenorii și oficialii echipei nu au fost uitați astfel că Gabi Stan, Adrian Hârlab, Andrei Șanta, masorii Gheorghe Vișinescu (Viși) și Andrei Gheorghe (Mopsul), medicul Gheorghe Popa, dar și Ghiță Andrușca (fostul administrator al bazei sportive), Ilie Luca (fostul director sportiv), celebrul Romeo Pașcu, inconfundabilul Paul Enache, actualul președinte Vasile Dochița, dar și Ioan Neculaie au fost și ei prezenți.
Invitații de onoare ai evenimentului au fost legendele Brașovului: Nicolae Pescaru, Csaba Gyorffy și Ioan Naghi. Nu au fost uitați Laurean Taus, Iosif Kovacs, Ibrahim Dossey, Ioan Alecu, Ioan Drăgan și Marian Măuță, iar în memoria lor, toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere.
De la eveniment au lipsit motivat, frații Ghindaru, Bodea, Onofraș, Buta și Stere, dar și medicul Rareș Bîrlă.
„Momente unice în viață”
Adunați în jurul unei mese lungi, toți cei prezenți au depănat amintiri legate de „Steagu”. Pentru câteva momente, „stegarii” au retrăit acel sezon de vis de la începutul anilor 2000. Victoriile cu Steaua, Dinamo, Rapid sau Petrolul au fost comentate pe larg. Unii jucători au fost mai volubili, așa cum erau și pe teren, alții mai tăcuți, dar atenți la fiecare detaliu. Marian Ivan părea mai activ ca acum 15 ani în fața porții, Isăilă și-a împărțit timpul între colegi și oficiali, Vasc, Cozma și Iuliu Andrași au fost extrem de vocali, Gnandt, Cazangiu, Kajcsa, Turdean, Arcanu, Benciu, Flavius Moldovan, Sandu Andrași, Cocan, Buga și Sărmășan, mai liniștiți la început, așa ca niște ardeleni de soi.
„Mă bucur enorm că am reușit să ne reîntîlnim, pentru că sunt câțiva foști colegi pe care nu i-am mai văzut de o mulțime de ani. Astfel de momente ne fac să ne simțim bine și să apreciem ce am reușit ca jucători. Sunt amintiri fantastice și unice în viață, pentru că este ceva special când joci cu echipa ta de suflet într-o competiție europeană, când îți reprezinți țara”, a spus Isăilă.
Gabi Stan și drama fotbalului brașovean
Gabi Stan, Adrian Hârlab și Romeo Pașcu, pe deoparte, iar Paul Enache, Vasile Dochița și Ioan Neculaie în partea opusă au ocupat masa principală. „Trăim cu ideea că e cea mai mare realizare din ultimii 43 de ani. Părerea mea este că e o dramă pentru fotbalul brașovean. Atunci am avut o generație fantastică, o generație de caractere care astăzi s-ar regăsi în primele echipe din campionat. Din păcate, după acea performanță nu s-a mai întâmplat nimic bun cu această echipă și nici nu cred că prea curând ar putea repeta acele rezultate. Sper ca măcar actuala echipă să revină urgent în prima ligă!”, a spus „Gabello”.
„Gemenii” Pescaru și Gyorffy au fost atent monitorizați de Ioan Naghi, iar Andrușca, Ilie Luca, medicul Gheorghe Popa, Andrei Șanta, Vișinescu și Andrei Gheorghe s-au regrupat lângă jucători. Au fost și glume, au fost și amintiri frumoase, dar și un moment în care Iuliu Andrași i-a reproșat lui Romică Pașcu neacordarea unei rate contractuale din acea vreme. Atmosfera a fost rapid detensionată, mai ales că Adrian Hârlab i-a transmis lui Daniel Isăilă obiectivul pentru națională la Euro 2016. „Să jucați măcar finala la Euro!”
Cadou inedit pentru Neculaie
Sosit cu o ușoară întârziere, Ioan Neculaie a surprins toată asistența prin faptul că a stat câteva ore bune la eveniment, unde s-a întreținut cu Paul Enache, Vasile Dochița, dar și cu Marian Ivan și Daniel Isăilă. Ba mai mult, Neculaie a primit drept cadou din partea lui Constantin Oprea, „omul muzeu FC Brașov”, mai multe fotografii și articole din ziare de la începutul anilor 2000.
Printre fotografii, lui Neculaie i-a atras atenția o pagină dintr-un cotidian central cu un titlu sugestiv: „Ioan Neculaie urăște fotbalul”. „Titlul e scos din context, nu am zis chiar așa”, a parat Neculaie, care și-a amintit că în sezonul 2000-2001, fanii umpleau Stadionul Tineretului.
„În acel sezon a fost o euforie la nivelul întregului județ. Jucam toate meciurile cu stadionul plin, nu doar cele cu Steaua, Dinamo sau Rapid. Bine, nici nu erau prețuri mari la bilete, cred că era un leu tichetul. La meciul cu Inter nu aveam cum să punem bilete mai ieftine, pentru că am avut cheltuieli mari, doar deplasarea în Italia ne-a costat enorm! Din păcate, e greu să ne mai gândim la o asemenea performanță”, a spus Neculaie.
Valoare și caractere
Marian Ivan a avut și cu o propunere pentru actuala conducere de la FC Brașov. „Această întâlnire de suflet a fost organizată cu sprijinul colegilor mei, pentru că toți au contribuit. Eu am fost cel care a venit cu ideea, iar ei au răspuns conform așteptărilor. Sincer, fără ei nu puteam organiza această întâlnire, pentru că toți au contribuit. Vreau ca această întâlnire să o facem de acum încolo în fiecare an și poate la vară vom reveni și pe Stadionul Tineretului pentru un meci demonstrativ. Chiar le-am spus celor din conducere că la anul, sperăm cu ocazia promovării, să coborâm din nou în iarbă pe Tineretului. Echipa din acel sezon a avut valoare și caractere. De la femeia de serviciu, la magaziner, la cizmar până la președinte, toți au merite pentru acea performanță. Să nu uităm că în 2001 la Brașov a venit Interul, o echipă de top așa cum este Barcelona azi”, a spus Marian Ivan.
Seara s-a încheiat târziu în noapte cu toți jucătorii prezenți cântând, în mai multe rânduri, din toată inima imnul echipei, cu Csaba Gyorffy în rolul principal. A fost de fapt o stare de spirit a unor oameni, pentru care FC Brașov chiar înseamnă ceva.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)