Aflați în cantonament de săptămâna trecută în Slovenia, la Terme Catez, o mini-stațiunea amplasată lângă granița sloveno-croată, jucătorii Petrolului au profitat duminică de ziua liberă oferită de antrenorul Leo Grozavu și au mers în Zagreb, acolo unde au vrut să urmărească dintre localnici finala Campionatului Mondial din Rusia, dintre Franța și Croația (scor 4-2).
„Lupii” au ales să-și petreacă după-amiaza de duminică în capitala Croației pentru a trăi pe viu experiența vizionării finalei Campionatului Mondial alături de câteva zecii de mii de suporteri croați, în Piața „Ban Josip Jelacic” din inima Zagrebului. Bolboașă și compania au ratat însă șansa să celebreze alături de localnici cucerirea trofeului de către Croația, echipa lui Modric pierzând clar finala în fața Franței.
De astăzi, jucătorii echipei ploieștene revin la programul cu două antrenamente, pentru ca marți să se întoarcă lângă Zagreb, dar de această dată cu treabă, pentru testul cu HNK Gorica. Partida se va desfășura la Velika Gorica, o suburbie a capitalei Croației, de la ora locală 16:00, un ceas mai târziu în România.
Foto: FC Petrolul