Primarului orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, a stat alături de galeria României pe toată durata jocurile din partida de Fed Cup cu Cehia. Chiar dacă în a doua zi, jucătoarele s-au luptat timp de aproape opt ore pentru calificarea în semifinale, edilul-șef a bătut fără încetare la toba pe care a adus-o la Ostrava. În cadrul emisiunii ProSport Live, Emil Boc a vorbit despre atmosfera de la Ostrava și despre cum a mobilizat galeria României.
Emil Boc a recunoscut că încă din tinerețe obișnuiește să meargă în deplasări. Pe atunci era în galeria Universității Cluj. „Nu sunt cântăreț, nu mă pricep la muzică. Mergeam în tinerețe cu fanii „U” Clujului la meciuri, mai băteam la tobe, dar de atunci nu am mai făcut-o. Dar uite că așa ceva nu se uită. Am fost de câteva ori responsabil cu tobele la vremea aceea. Toba a fost luată din Sala Polivalentă din Cluj, e dotată cu așa ceva și cu alte obiecte care pot întreține ritmul la meciuri. A fost ceva foarte frumos. Am fost 60 de oameni din Cluj, câteva sute de români din alte țări și am făcut să pară că am jucat în România.
Am transpirat câteva cămăși, cred că m-am schimbat de câteva ori în cele opt ore petrecute acolo. Nu am știut cum a trecut timpul, eram toți conectați la meci. Niciodată pe parcursul meciului nu am ținut cont că suntem în avantaj sau că suntem conduși”, a spus Boc, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Primarul Clujului a rămas impresionat și de modul în care cehii i-au întâmpinat. „Eu mă uit cu admirație la modul în care ne-au tratat cehii. Au fost civilizați. Să joci cu campioana mondială în deplasare și să și câștigi e ceva fantastic.
Simona nu le-a dat șanse Pliskovei și Siniakovei, dar să câștigi la dublu în fața uneia dintre cele mai puternice echipe din lunme e incredibil. Asta înseamnă că fetele noastre au suflet pentru România. Au venit, au jucat una pentru toate și toate pentru una și au câștigat. Monica Niculescu i-a zis Simonei să intre, iar Simona i-a transmis că are încredere în ea și trebuie să joace la dublu cu Begu. E o atmosferă de echipă incredibilă. Ana Bogdan și Buzărnescu încurajau echipa de pe bancă, ne-au ajutat și pe noi. Ne-au dat apă, ne-au ajutat cu leucoplast pentru bățul de la tobă”, a încheiat Emil Boc.
România este pentru a doua oară în istorie în semifinalele FedCup, după ediția din 1973. Au trecut 46 de ani, iar acum cuplul Irina Begu – Monica Niculescu a câștigat în decisiv, aducând punctul victoriei, 3-2, în duelul cu perechea Katerina Siniakova – Barbora Krejcikova. După ce a învins deținătoarea trofeului, România se va lupta pentru un loc în ultimul act al competiției cu Franța.
Foto: hotnews.ro